Acasă trebuie să fie locul în care te simţi în largul tău, în care te relaxezi şi în care aştepţi cu nerăbdare să te întorci de fiecare dată. Dacă nu este chiar aşa, atunci trebuie să faci câteva schimbări care au rolul de a-ţi simplifica viaţa. În cele ce urmează îţi prezentăm câteva metode sigure, prin care îţi poţi transforma viaţa de acasă într-una mai frumoasă şi mai relaxantă.
Reciclează obiectele pe care nu le mai foloseşti
Aglomeraţia este întotdeauna obositoare. Cu siguranţă ştii cât de stresant este să cauţi de fiecare dată zeci de minute lucrurile de care ai nevoie. Dacă vrei să scapi de acest stres: fă cadou, vinde sau reciclează toate obiectele pe care nu le mai foloseşti.
Rezervă-ţi o zi din weekend sau o după-amiază de vară, când se întunecă târziu, pentru a lua la mână hainele, cosmeticele, textilele, dulapurile şi cămara. Pune în cutii toate lucrurile pe care nu le-ai mai utilizat de mai bine de doi ani, produsele expirate sau cele care nu îţi mai vin. Dacă nu ai avut nevoie de ele în ultimii doi ani, sunt puţine şanse să se întâmple acest lucru de acum încolo. Studiile psihologilor spun că, dacă avem mai multe obiecte inutile în jurul nostru, devenim mai confuzi şi mai stresaţi. În plus, într-o casă mai puţin aglomerată, curăţenia este mult mai uşor de întreţinut.
Cumpără doar lucrurile de care ai cu adevărat nevoie
După ce ai scăpat de toate depozitele de lucruri inutile, a venit momentul să îţi însuşeşti noţiunea de client cumpătat. Cu alte cuvinte, cumpără doar lucrurile de care ai cu adevărat nevoie. Este drept că trăim într-o societate în care este încurajat consumul, în care punem mai mult accent pe valorile materiale decât pe cele spirituale. Dar, cu puţin efort, putem să facem faţă acestui fenomen de masă. Gândeşte-te doar că, în loc să dai banii pe ceva nefolositor, poţi să îţi cumperi o carte, să ieşi în oraş sau chiar să pleci într-o vacanţă.
Aplică regula celor 30 de zile. Înainte de a achiziţiona un obiect, scrie-l într-o listă creată pentru asta. Bifează data în care ai făcut acest lucru. După 30 de zile, dacă interesul pentru obiectul respectiv se menţine, atunci cumpără-l.
Delimitează foarte clar spaţiile din casă
Poţi face asta în funcţie de utilitatea lor şi stabileşte reguli clare în acest sens. Altfel spus, evită să lucrezi în dormitor, să mănânci în pat sau să îţi depozitezi hainele în living. Toate aceste obiceiuri creează dezordine în locuinţă, care, la rândul ei, se transformă într-un factor de stres permanent. În plus, combinarea unor activităţi foarte diferite, cum sunt munca la calculator şi somnul (dacă obişnuieşti să le faci pe amândouă stând în pat), scade productivitatea muncii şi puterea de concentrare.
Scapă de datoriile vechi, înapoiază lucrurile împrumutate şi evită să te îndatorezi.
Studiile arată că datoriile, fie la bancă, fie la prieteni, sunt o sursă permanentă de stres. În plus, acestea tind să devină nucleul în jurul căruia se ţes toate planurile. Plătirea ratei unei datorii provoacă stres emoţional şi limitează libertatea personală şi potenţialul tău antreprenorial.
Fă-ţi planuri şi respectă-le
Începe cu planuri pe termen scurt, trece evenimentele într-un calendar şi ai grijă să le bifezi pe toate. Organizează petreceri pentru membrii familiei şi pentru prietenii apropiaţi şi transformă fiecare moment din viaţa voastră într-un motiv de sărbătoare. Nu lăsa grijile cotidiene să limiteze bucuria de a petrece clipe frumoase în compania celor dragi. Creează tradiţii în familie şi ai grijă să vă amintiţi unii altora când se apropie câte un eveniment. Aşa puteţi să faceţi pregătirile împreună. Astfel, veţi fi mai uniţi şi veţi aduna amintiri frumoase. Nu uita că cei mici cresc repede. Bucură-te deci de toate momentele importante din viaţa lor, pentru că, din păcate, ele nu se mai întorc.
Fă din curăţenia generală un eveniment în familie.
Vei vedea că şi cele mai obositoare activităţi pot fi amuzante, dacă sunt „condimentate” cu joculeţe şi concursuri. Spiritul competitiv este foarte dezvoltat mai ales la cei mici. Aşa că, dacă vei organiza întreceri de genul ”cine termină primul curăţenia în camera lui câştigă un premiu”, s-ar putea să te surprindă cât de amuzantă poate deveni această activitate.
Alege să ai o viaţă activă
Nu te mulţumi cu zilele libere petrecute în faţa televizorului sau a calculatorului. Obişnuieşte-i şi pe copii să aleagă să îşi petreacă timpul în aer liber, să facă sport cu plăcere şi să iubească animalele. Dacă nu le poţi cumpăra un animal de companie, din lipsă de spaţiu sau de timp, în weekend implică-i în activităţi de voluntariat pentru animalele fără stăpân. Sau mergi cu ei la expoziţii şi concursuri de profil, la rudele de la ţară sau la o herghelie, unde pot lua lecţii de echitaţie.
Concentrează-te pe a face, nu pe a cheltui.
Ştim că astăzi poţi cumpăra orice, de la prăjituri tradiţionale până la decoraţiuni sau chiar ouă de Paşte deja vopsite. Toate acestea însă costă mai mult decât dacă ai achiziţiona materia primă şi le-ai face acasă. Gătitul în familie sau bricolajul sunt activităţi foarte amuzante şi interactive, la care copiii pot participa cu mare plăcere. Astfel, vă petreceţi timpul liber frumos şi, în plus, economisiţi bani pentru proiectele voastre.
Achiziţionează electrocasnice moderne
Cu banii economisiţi cu ajutorul activităţilor enumerate mai sus, achiziţionează electrocasnice moderne. Acestea sunt ajutoare de încredere în bucătărie şi în activităţile de menaj. Astfel, găteşti sănătos şi repede şi îţi rămâne timp pentru activităţile amuzante din familie.
Foto: Shutterstock
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050