Dacă sunteţi fericitul proprietar care are o grădină sau o curte mai mare, în timpul verii toată casa se mută în aer liber, începând cu livingul şi terminând cu bucătăria şi baia. Există suficiente soluţii de mobilier in-out care poate fi şi foarte elegant şi confortabil, rezistent la intemperii şi care în sezonul rece poate fi mutat la interior. Deasemenea pentru bucătăria outdoor există soluţii modulare foarte uşor de instalat sub o pergolă, de exemplu.
Dacă pentru aceste funcţiuni problema se poate rezolva aducând în spaţiu mobilier şi aparate, pentru baie este ceva mai complicat dacă nu există deja amenajată piscina şi alte instalaţii. O cadă de baie în curte nu este oportună însă un jacuzzi este excelent. Numai că şi investiţia este pe măsură. Alt inconvenient este că pe timpul iernii instalaţia nu se poate folosi aşa cum s-ar putea întâmpla dacă ar fi în interior. De ce nu şi dușuri în aer liber pe timpul verii? Într-adevăr, pentru cei mai practici, dușuri în aer liber poate fi o soluţie rezonabilă în grădină.
Există şi o tradiţie. Mulţi îşi aduc aminte de curţile de la casele de la ţară de pe litoral. Acestea „beneficiau“ nu numai de o toaletă (vestita budă), cât şi de o instalaţie de duş improvizată dintr-un butoi. Deşi asigura o răcorire necesară, aspectul era deplorabil.
Stil şi design pentru duş
Lucrurile s-au schimbat, însă. Acum există numeroase soluţii atât pentru improvizarea unui duş rudimentar, cât şi pentru instalaţii care nu numai că asigură confort, dar chiar pot spori ambientarea grădinii. În acest din urmă caz există mai multe variante posibile. Din punct de vedere al stilului se poate adopta unul rustic, exotic, minimalist sau cu aer romantic). Ca materiale, se poate alege dintre lemn, fibre exotice, beton, piatră sau combinații de piatră și lemn.
Desigur, în alegerea stilului vă puteți ghida și după specificul amenajării grădinii sau arhitectura casei. Un duș realizat din lemn se va integra perfect într-o grădină rustică. La fel, unul realizat din dale de beton va fi în ton cu arhitectura modernă a casei. Se poate foarte bine adopta şi un stil industrial, mai ales că este vorba despre ţevi şi conducte.
Bateria acestor duşuri este din inox. Astfel, cei care vor să-şi monteze astfel de instalaţii în curte trebuie să aleagă o calitate bună. În caz contrar iarna se pot produce degradări. Oricum, în apropierea sezonului rece apa trebuie scoasă din instalaţie pentru a nu îngheţa pe ţevi care se vor sparge. Nu ar fi rea nici o protecţie suplimentară cu învelirea conductelor.
La o astfel de instalaţie apa poate veni din pardoseală iar în acest caz investiţia este mai mare. Altă variantă este aducerea apei prin ţevi de exterior. În acest caz un designer vă va putea ajuta cu un proiect în stil industrial.
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano