Tot mai mulţi designeri aleg stilul industrial pentru designul de interior, având deci ca fundal culoarea gri. În această situaţie este necesar să se găsească soluţii de accent precum şi nuanţe care să se potrivească cu acest fundal. Specialiştii în culori fac în acest sens experimente şi previziuni pentru diverse alegeri în decorul de interior.
Cum se împacă stilul industrial cu culoarea anului
Expertul în culori Dr. Hildegard Kalthegener consideră că în următoarea perioadă se va produce o mutaţie esenţială în ceea ce priveşte cromatica folosită în designul interior şi fashion. Iar această schimbare, în corelaţie directă cu stilurile la modă, va dura mai mulţi ani. Focusul se va muta de pe tonurile întunecate (în special de cafea) pe altele, care vor permite combinaţii extrem de neaşteptate.
Trebuie menţionat că aceste tendinţe au început să fie deja vizibile în propunerile făcute de diverşi designeri şi companii, la cele mai importante târguri de mobilier din ultimii ani. Este necesar să se facă o analiză şi o predicţie a nuanţelor care vor rămâne în continuare relevante, atât a celor de fundal, cât şi a celor de accent, utilizate în stilurile mediteranean, vintage, scandinav şi, în special, industrial, la care designerii fac tot mai des apel în proiectele de interior actuale. Pentru obţinerea unei ambianţe armonioase din punct de vedere cromatic, se impune crearea unui echilibru între lumină şi culori, între cald şi rece, între nuanţe neutre şi accente de culoare.
Experimente de culori într-un garaj
Pentru a ilustra noile tendinţe, Dr. Kalthegener a realizat câteva aranjamente şi ambientări cu accesorii şi decoraţiuni, folosind drept locaţie un garaj, având, deci, în vedere stilul industrial. Expertul a preferat pentru fundal un gri închis. Pentru obiecte a ales culori pe care le consideră reprezentative pentru viitoarele amenajări.
Având deja o întrebuinţare frecventă, albastrul (la modă anul acesta), o culoare rece, se poate mixa perfect cu tonuri calde de lemn, mai ales că acestea au fost întotdeauna extrem de importante în domeniul mobilierului şi, cu siguranţă, vor rămâne şi în viitor. Însă pentru valul de tonuri de cafea (de la cappuccino la latte macchiato), folosite intens în designul interior, se aşteaptă o schimbare netă.
Pentru a da adâncime spaţiilor şi expresie mobilierului, maroul cald, care a dominat atât de mult interioarele, va fi în mod gradat înlocuit cu tonuri de albastru rece profund şi gri închis, foarte bine reprezentate de ardezie, grafit, asfalt, beton şi gri petrol. O altă opţiune pentru un fundal expresiv este negrul, de asemenea o tendinţă dominantă în trecut. Şi verdele – de la nuanţa pinului până la verde închis – se înscrie în noul trend, oferind o nouă armonie.
Nuanţe de viitor
Culorile închise, care continuă să fie utilizate pe suprafeţe mari, necesită însă contraste luminoase. În ultima decadă de timp, în amenajarea interioarelor s-au preferat nuanţe de galben-verde, precum lime, deseori în combinaţie cu tonuri din spectrul roşului, cum este fucsia. Acum, când acestea au devenit prea comerciale, se constată o refocusare pe galben, aflat în contrast perfect cu griul închis.
Dar nu toate nuanţele de galben sunt la fel. Un potenţial deosebit îl au luminosul ocru (un nisip cald şi însorit), care se preconizează că va deveni foarte popular, îndrăzneţele lime şi lămâie, precum şi auriul. Dacă domeniile mobilierului şi instalaţiilor au fost dominate în ultimii ani de arămiu (ce rămâne în continuare relevant ca soluţie de obţinere a unui aspect ruginit, atât de uzitat în stilurile industrial şi vintage), descoperirea alamei, ca tendinţă alternativă, este legată de folosirea nuanţelor de ocru şi auriu. În viitor, atât metalele, cât şi tonurile de metal se vor regăsi în acelaşi timp la mobilier, accesorii şi instalaţii.
Puse alături de negru, tonurile de galben nisip par aproape pastelate. În timp ce, însoţite de alb, devin vibrante şi îndrăzneţe. Astfel, pe o foaie de hârtie albă, însoritul ocru are un impact puternic, în vreme ce pe un mobilier de stejar degajă o strălucire organică. Deşi ocrul este mai degrabă o culoare tradiţională (unul dintre cei mai vechi pigmenţi folosiţi în istoria umanităţii). Totuşi se potriveşte foarte bine în decorurile moderne şi poate fi folosit pentru a produce un accent pe suprafeţe mari.
Flamingo …
Altă culoare de contrast aflată în tendinţele actuale este rezultatul unei mutaţii din spectrul roşului, de la fucsia şi violet până la o gamă restrânsă de portocaliu-roşu – roşu arămiu cu reminiscenţe de zmeură, pepene şi versiuni mai moi, de flamingo. Culoarea pepenelui se potriveşte îndeosebi cu verdele închis şi albastrul închis.
Albastrul viu …
A treia culoare de contrast din spectrul închis (negru, gri, albastru sau verde închis) este albastrul viu. Prezent din ce în ce mai mult în amenajări prin versiunile sale luminoase de turcoaz caraibian şi apă-mentă. Acestea se armonizează foarte bine cu verde pin sau verde închis şi, de asemenea, pot fi mixate cu accente îndrăzneţe de galben. De altfel, albastrul a fost deja desemnată culoarea anului de către Insitutul Pantone.
Schema de culori
În designul de interior se recomandă respectarea unor scheme de culori. De exemplu, nuanţele închise (albastru, gri, verde) pot fi combinate cu o culoare din spectrul curent de albastru sau galben (nisip, lămâie sau apă-mentă) şi cu o culoare de contrast (nisip, pepene).
O altă variantă care poate fi luată în calcul este mixul dintre verde pin şi pepene cu stejar. Pe de altă parte, alăturarea celor trei culori de contrast – lămâie, apă-mentă, pepene – poate deveni greoaie şi încărcată.
Foto: Koelnmesse
You may also like
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia
-
Apartament vechi de 35 de metri pătraţi amenajat în stil industrial
-
Amenajările în stil bohemians şi cele maximaliste, cele mai frecvente abordări în designul de interior
-
Amenajările în stil boem, o tendinţă din ce în ce mai pregnantă