Motive tradiţionale în designul contemporan

“Astăzi, după ani de încercări ale creatorilor de a transpune motive tradiționale în contemporan, au început să se distingă 3 mari direcții de design tradițional: inspirația din motive grafice regionale, utilizarea tehnicilor tradiţionale de manufactură şi restaurarea pieselor vechi şi/sau folosirea lor într-un context nou”, arh. Mihnea Ghilduş, fondator Dizainăr.

De ani buni, în interioarele contemporane îşi găsesc locul accesorii, decoraţiuni şi chiar mobilier realizate manual de meşteri artizani sau designeri. Aceştia reinterpretează motive şi modele tradiţionale româneşti – o tendinţă constantă în designul de interior.

Amenajare apartament 4 camere în complexul rezidențial The Park realizată de Marilena Popa și Mihnea Ghilduș, în care s-a folosit un brâu decorativ din autocolant aplicat pe pereți şi mobilier din lemn de inspiraţie tradiţională.

Mulți dintre creatorii de azi colaborează cu meșteri şi artizani bătrâni pentru a le continua meseria. Dar și pentru a crea obiecte noi cu o valoare atât culturală cât și estetică.  Piese vechi restaurate pot fi clădiri întregi, spaţii interioare sau exterioare, piese de mobilier, obiecte decorative sau corpuri de iluminat.

Amenajare contemporană cu elemente tradiţionale româneşti, între care şi un covor maramureşan

Între produsele tradiţionale româneşti care au cel mai mare succes se numără ţesăturile de orice fel, în special covoarele (olteneşti, maramureşene). Vasele, obiectele decorative sau accesoriile pentru masă din ceramică sunt de asemenea preferate obiectelor industrializate. În ceea ce priveşte materialele, primează lemnul, ceramica, metalul, piatra, blănurile.

 Stilul tradiţional românesc

 În arhitectură stilul neoromânesc reuneşte un mix de caracteristici ce are la bază stilul brâncovenesc. În acesta se regăsesc însă şi elemente folclorice. Astfel de motive folclorice realizate din materiale ceramice se pot observa, de exemplu, în cazul Casei Doina (Bufetul de la Şosea), una dintre primele clădiri realizate (la sfârşitul secolului al XIX-lea) în stilul neoromânesc de către chiar întemeietorul acestui stil, arh. Ion Mincu.

Nu departe de Casa Doina se găseşte şcoala Mavrogheini, realizată în aceeaşi perioadă în stil neoromânesc şi unde se pot observa aceleaşi decoraţii cu motive tradiţionale din materiale ceramice.

Decoraţiuni foclorice din ceramică la Bufetul de la Şosea (Casa Doina), arh. Ion Mincu

Stilul tradiţional românesc ce adaugă elemente contemporane şi, nu în ultimul rând, rustice şi retro –  este o sursă nesecată de inspiraţie. Aceasta se poate aplica atât la construcţia şi finisarea  casei, cât şi pentru amenajări de interior sau exterior. Interesant este că poate fi lesne abordat şi într-o interpretare modernă.

Detalii decorative ceramice, Şcoala Mavrogheni de pe Bulevardul Kiseleff,
arh. Giulio Magni

Elemente tradiţionale în finisajele şi decorul interior

Finisajele de inspiraţie folclorică sunt intense şi expresive. Câteva accente tradiţionale româneşti într-un interior contribuie la crearea unei atmosfere confortabile şi spirituale. Un astfel de interior va fi bogat în materiale naturale, obiecte de artă sau anticariat, precum şi obiecte de artizanat.

Aranjamente contemporane cu elemente tradiţionale româneşti

Astfel de obiecte, între care covoarele olteneşti sau maramureşene, icoanele pictate inclusiv cele pe sticlă, cergile, ouăle pictate şi accesoriile sau decoraţiunile din lemn sculptat sunt foarte bine cotate astăzi şi bine comercializate la târgurile de specialitate. Magazinele de la Muzeul Satului atrag foarte mulţi turişti care cumpără astfel de obiecte şi le integrează cu mândrie în propriile interioare. Au apărut şi magazine online de succes cu astfel de produse preluate de la artizani autentici.

Icoană Sf. Gheorghe, pictor român

Designeri consacraţi, ca Irina Neacşu, Natalia Berezovskaia sau cei de la Dizainăr, se inspiră deseori din tradiţiile populare în realizările lor.

 Colecţia Marama

FabricaDeProfile, brandul românesc de producţie profile arhitecturale pentru interior şi exterior, a lansat colecţia MARAMA de profile decorative de inspiraţie tradiţională românească. Pornind de la frumusețea scoarțelor românești, creaţia designerului Natalia Berezovskaia, de la studioul Creativ Interior, aduce în contemporan simboluri arhaice. Între acestea se numără crucea, colul morii sau trifoiul cu patru foi, reinterpretate cu ajutorul tehnologiei moderne. Cele opt modele decorative pot fi integrate într-un mod cât se poate de original în amenajări interioare. Ca suport, poate fi pe peretele, tavanul sau piese de mobilier. Elementele standard pot fi alăturate, în diverse moduri, ca într-un puzzle. Personalizarea poate fi realizată nu numai de către designer în funcție de gustul fiecărui client, dar chiar şi de către proprietar.
 

Case tradiţionale

Pe de altă parte mai există şi case tradiţionale în care se regăsesc multe dintre „ingredientele“ rustice româneşti cunoscute. Între acestea, frumoase sobe de pământ, podele şi bârne de lemn, preşuri lucrate manual, paturi tradiţionale de lemn, „tapiţerii“ pentru pereţi lucrate de mână. O parte dintre aceste accente tradiţionale pot fi păstrate în decorul final. Altele pot fi înlocuite cu obiecte de decor actuale, realizate de designeri sau chiar din magazine moderne.

Casă pictată în satul Ciocăneşti
Casă de pescari în Deltă cu acoperiş din stuf, ferestrele şi uşile vopsite cu albastru

Restaurarea unei case tradiţionale – decor contemporan

La ulltima ediţie a Bienalei de Arhitectură, la secţiunea design interior a fost nominalizată restaurarea casei tradiţionale din satul Bedeciu realizată de Adriana Beca (Zenbox). Restaurarea casei a avut ca temă principală aducerea gospodăriei la starea iniţială. Aceasta s-a realizat prin înlăturarea adiţiilor realizate de-a lungul timpului, dar şi o abordare contemporană a spaţiului interior.
Dorinţa beneficiarului a fost restaurarea integrală a locuinţei atât la nivel estetic, cât mai ales la nivel structural inițial.

Pereţii au fost finisaţi atât la exterior cât şi la interior cu lut amestecat cu paie. Deasemenea au fost tencuiți cu var amestecat cu paie. Ferestrele, uşile, scările, lavița pentru citit, soba şi podelele au fost realizate integral din elemente recondiţionate. Acestea erau existente în faza iniţială sau procurate local. Interiorul îmbină elemente cu motive tradiționale, specifice caselor tradiţionale într-un spaţiu funcţional cu un iz contemporan.

 Covoarele maramureşene, la mare căutare în Franţa

Covoarele şi accesoriile textile expuse de compania Woolfollies la cele mai importante târguri internaţionale (Maison&Objet, Ambiente) stârnesc un real interes în Franţa, unde îşi are sediul firma. Promotorul şi designerul firmei este  Andreea Coman. Succesul se datorează faptului că sunt folosite exact ingredientele la mare modă atât în lifestyle, cât şi în domeniul home&deco. Între acestea, materiale şi culori naturale, tehnici artizanale, design tradiţional cuplat cu elemente moderne.

Covoarele din lână sunt ţesute de meşteri maramureşeni cu modele şi motive din această regiune a ţării. Designerul inserează elemente din piele care dau o strălucire specială. De asemenea adaugă elemente grafice geometrice, dintre care cele de inspiraţie brâncuşiană au putere de simbol.

Stilul tradiţional românesc va fi mereu un stil inedit şi reprezentativ, iar reinterpretarea acestuia poate lesne conduce către decorurile contemporane. Aceasta este şi o cale importantă de a transmite tradiţia următoarelor generaţii.

Foto: Robert David, Andreea Coman, Ion Diamandi