Curtea interioară de dimensiuni mici a casei antice în stil neoromânesc, gândită iniţial ca şi curtea de lumină, a fost amenajată de proprietari astfel încât să asigure intimitate şi un confort cât mai mare în sezonul cald.
Fiind în întregime înconjurată de zidurile înalte ale casei precum şi ale vecinilor şi fiind plasată în centrul oraşului, curtea de lumină a devenit astfel o mică grădină urbană, o adevărată oază de linişte.
Curtea de lumină este complet izolată, fără o altă legătură cu mediul înconjurător decât cu cerul. De aceea este un loc de retragere deosebit de intim şi unde te poţi energiza
Totodată a fost adoptată o notă de eleganţă. Deşi suprafaţa este de doar 10 metri pătraţi a fost folosit mobilier de lemn şi aluminiu de dimensiuni mici. Deasemenea măsuţe stil de serviciu, numeroase acesorii, multe vintage, materiale textile precum şi o abundenţă de plante şi flori. Scaunele sunt pliante, este şi un fotoliu de relaxare precum şi un taburet tunisian din piele naturală – otoman .
Intimitate, eleganţă şi relaxare
Ambientarea s-a realizat prin introducerea unor accente mediteraneene. Acestea au vizat paleta de culori (solare), simularea unui acoperiş (cu ţigle ceramice) şi acoperirea cu gresie a pardoselii. La nivelul nişei care ocupă planul central s-a folosit joc de plăci ceramice pictate manual, în diferite nuanţe de galben, portocaliu şi roşu.
Decorul este completat în aceeaşi manieră eclectică de o structură din lemn aşezată pe peretele casei. Aceasta are un model specific caselor în stil Tudor. Paleta de culori este extrem de diversificată, cu foarte multe nuanţe. De la galben şi portocaliu, la roşu aprins, culorile solare sunt de accent şi aduc un plus de energie. Alte culori folosite sunt alb, gri, bej, verde şi diferite nuanţe de maro.
În colţ, o fântâniţă Feng Shui este ascunsă de o ferigă imensă. Fântâna asigură împrospătarea aerului precum şi puţină răcoare când vin căldurile mari.
Sistemul de iluminat joacă deasemenea un rol important şi el este asigurat de felinare din metal antichizat. Lumina trebuie să fie musai caldă.
Pereţii sunt ornamentaţi cu diverse decoraţiuni şi cu ghivece ceramice cu flori. O colecţie de farfurii ceramice româneşti autentice dar şi ceramica spaniolă întregesc la rândul lor decorul. Modelele farfuriilor româneşti sunt maramureşene, maghiare, olteneşti şi bucovinene.
Tot pentru a se asigura o ambianţă cozy au fost folosite covoare, care merg foarte bine pe pardoseala ceramică. Deasemenea accesorii de lumânare din piatră naturală. Un truc care merge foarte bine şi în cazul amenajărilor exterioare pe spaţii mici este folosirea de oglinzi. În cazul de faţă s-a folosit fereastra din lemn a unei case demolate. Tâmplăriei acesteia i s-au pus oglinzi în loc de geamuri de sticlă. Acum fereastra oferă o senzaţia de spaţiu mai mare precum şi de comunicare cu exteriorul.
Foto: Dave Haas
Video: Eugen Simio
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050
1 thought on “Curtea de lumină transformată în grădină urbană”
Comments are closed.