Interviu cu pictor dr. arh. Paula Craioveanu

“Casa este locul meu de muncă, de inspiraţie şi creaţie, locul care îmi dă energie”

Creator de opere de artă, pictor consacrat, proiectant de case, designer de interior, fotograf, restaurator, dr. arhitect în arte vizuale, Paula Craioveanu îşi manifestă personalitatea pe multiple planuri. Locuieşte într-o casă veche din centrul istoric al capitalei şi tot ea iniţiază şi coordonează proiecte de renovare ale acesteia. Ce altă persoană ar fi mai indicată pentru o discuţie privind casele, locuirea, arhitectura, decoraţiile, arta, oraşul şi legătura dintre toate acestea? Paula Craioveanu ne împărtăşeşte experienţa ei privind locuirea, renovarea şi ambientarea propriei case, precum şi opiniile sale legate de casele vechi din Bucureşti, impactul tehnologiei asupra acestora, arhitectura veche şi nouă, rolul artei în ambientarea interioarelor.

Ce loc ocupă casa în viaţa ta?

Casa este locul unde locuiesc și lucrez zi de zi. Am început să petrec mai mult timp acasă, odată ce am stabilit aici atelierul de pictură și biroul de arhitectură.

În general, casa este o expresie a sinelui, arată ce interese și pasiuni avem. Este și un loc de refugiu. În cazul meu, îmi dă energia necesară să duc la bun sfârșit orice proiect.

În prezent arhitectura se face pe computer. Biroul este deci, de fapt, un ecran pe o masă de sticlă și rafturile cu dosare, suluri cu proiecte mai vechi, și cărțile de arhitectură și artă.

Atelierul de pictură are în centru șevaletul, culorile, masa de lucru, hârtiile de desen și pânzele pictate. Acestea sunt în diferite faze, cele terminate și semnate sunt expuse pe pereți la înălțime. Cele în lucru sunt pe șevalete sau sprijinite vertical.

Am început renovarea casei mai demult. Este anevoiasă, mai ales în ultimii ani, în care este greu să găseşti meseriași buni pentru finisaje și tehnicile vechi din construcții.

Renovarea sau restaurarea unei case, chiar dacă nu are probleme structurale, este o operațiune îndelungată. Pe lângă refacerea unor tencuieli, se reface tâmplăria (ușile și ferestrele), pardoseala, instalația electrica și instalațiile sanitare. Pentru fiecare din acestea e nevoie de meșteri diferiți cu specialitatea respectivă.

Locuieşți într-o casă foarte veche, moştenire, într-un cartier istoric al capitalei. Ce influenţă a avut acest fapt în dezvoltarea personalităţiii şi creaţiilor tale?

Am urmat facultatea de arhitectură și datorită faptului că am trăit într o casă care oferea o experiență a locuirii ieșită din comun, din altă epocă. Spaţii mari, luminoase, proporționate diferit de cele din ziua de azi. Casă înconjurată de grădina, și toate astea în centrul orașului. Genul acesta de casă era des întâlnit în București în secolul al XIX-lea, Bucureştiul fiind atunci un oraș-grădină.

Casa, la rândul ei, modelează și creează o anumită viziune asupra lumii. M-a făcut să înțeleg cât de mult contează spațiul și mediul în care îți petreci timpul. Propun acest model de locuire și clienților mei. Celor care își doresc o casă concepută de mine, în cazurile în care le place și li se potrivește conceptul. În casele actuale, se preferă mai multe dormitoare mici, fiecare cu baia proprie, toate la etaj, în timp ce livingul are suprafață cea mai mare, și câteodată se întinde și pe două nivele. În casele vechi, dormitoarele nu erau mici, erau comparabile cu celelalte camere ca suprafață și în general nu exista separarea strictă între zona de zi și zona de noapte și nu aveau o funcțiune precisă. Puteau fi dormitor sau birou, după necesități.

Casa în care locuiesc este neoclasică şi a fost construită în jurul anului 1900. A fost de fapt extinsă în acea perioada peste pivnițele și fundațiile mai vechi. Acest lucru se vede din diferența de cărămidă deasă și îngustă de la subsol și mai mare la parter. Casele ante-1900 aveau ziduri masive, și ornamente puține, sunt rectangulare, simetrice, și un aspect oarecum rigid dar impunător. Casele neoclasice din București, ca și cele din alte ţări, sunt construite după modelul vilelor lui Andrea Palladio, arhitect italian al Renașterii, dar la o scară mai mica. Au o intrare ampla, fațada simetrică, încăperile aranjate în jurul unui spaţiu central.

Locuind în aceasta casă și într-o zonă veche, am fost atrasă de arhitectura istorică și am început să fotografiez. Apoi să studiez evoluția arhitecturii Bucureştiului, care s-a concretizat în lucrarea “București – Portretul unui oraș“.

Ca arhitect, care este viziunea ta despre astfel de case (vechi)? Cum priveşti astăzi cartierul tău cu aspect istoric, într-o lume a tehnologiei şi a internetului, mai ales că ai trăit mai mulţi ani în Statele Unite?

New Yorkul, SUA, nu înseamnă doar tehnologie ci și artă, design și arhitectura. De multe ori mergeam la Metropolitan Museum of Art, muzeu în care se poate admira arta din toate timpurile. Cea mai mare parte este dedicată artei și arhitecturii europene.

Am văzut în același loc interioare reconstituite cu obiecte originale din toate perioadele istorice. Începând cu case romane din Pompei cu fresce pictate, de acum 2000 de ani, escavate și expuse, până la saloane franțuzești Ludovic al XVI-lea, cu mobilier, țesături, lambriuri autentice, din Franța secolului al XVIII-lea, până la casele și interioarele americane ale lui Frank Lloyd Wright din prima parte a secolului al XX-lea. Casele vechi și tehnologia, internetul, automatizările nu se exclud, merg foarte bine împreună. Casele vechi au sisteme de alarmă, camere de supraveghere, instalații de iluminare exterioare și interioare, pot avea ferestre și jaluzele inteligente care se deschid și închid singure, temperatură și ventilație interioară controlate și automatizate. Toate acestea sunt mai greu de introdus într-o casa finalizată, dar nu imposibil.

Diferența dintre Europa și Statele Unite este că în SUA predomină standardizarea, funcționalismul iar casele vechi sunt mai rare. În primul rând pentru că în SUA casele se construiesc din lemn și nu sunt făcute pentru eternitate. Numai blocurile beneficiază de structură metalică. Iar acest lucru se vede în arhitectura marilor orașe unde există încă clădiri etajate de la începutul sec al XX-lea. Partea estetică este secundară și este un lux.

Există acum unele persoane care doresc să aibe ca proprietate o casă veche, mutarea în astfel de locuinţă aducând un plus prestigiului său şi familiei sale. Cum procedează deobicei aceste persoane vis-a-vis de aceste case?

Bucureştiul are o mare varietate de stiluri, ca și când fiecare proprietar a dorit să fie unic și original. În comunism s-au construit în general locuințe colective. După Revoluție s-a revenit la construirea caselor individuale, ceea ce a permis arhitecților o libertate destul de mare. Dar cartierele istorice construite prin acumularea de stiluri și straturi în timp nu pot fi reproduse iar feelingul lor nu poate fi transmis cuiva care nu a locuit într-o astfel de zonă.

Atât timp cât într-o clădire veche nu există slăbiciuni structurale care să o facă vulnerabilă la cutremur și există confortul normal – băi, bucătării, sisteme de încălzire, internet, o luminare bună , acea clădire este perfectă pentru locuit. După cum am mai spus, casele vechi construite înainte de standardizare și stabilirea spațiului minimal (și limitarea spațiului din considerente economice și sociale), au deschideri largi, suprafețe vitrate mai mari, înălțime mare interioara și proporții diferite.

Primul impuls al unei persoane din zilele noastre atunci când se mută într-o casă veche cu camere înalte, este să coboare plafonul cu structură de gipscarton sau să introducă o “supantă”. Adică un nivel la înălțime intermediară, la aproximativ 2,5m. Apare astfel o platformă desfășurată doar pe o zonă a camerei și deschidere către interior. A doua variantă este de preferat și nu mascarea înălțimii cu un tavan fals! Altă soluție adoptată de arhitecți și ingineri este că într-o casă veche parter și mansarda, la consolidare, să introducă un planșeu intermediar și să împartă aceeași înălțime la 3, în loc de două niveluri – reducând înălțimea fiecăruia . Acestea sunt două tipuri de intervenții care pot mări suprafața desfășurată a unei case vechi, folosind la maxim înălțimea acestor case, care este mare și considerată inutilă pentru zilele noastre.

Cum ai conceput designul de interior şi cât de mult te ajută în munca de creaţie?

În spațiul meu de lucru am menținut obiectele originale, de exemplu soba ceramică care nu este funcțională dar este un obiect de arta în sine, și ferestrele cu feroneria originară, la fel și ușile.

Mai sunt multe lucruri de refăcut și recondiționat, cum ar fi parchetul inițial sau lămpile. Pentru biblioteci am preferat corpuri simple funcționale cu multe etajere, pentru că nu va fi niciodată suficient spaţiu pentru cărți sau pentru ustensilele necesare picturii. Pentru living recondiționez piese de mobilier vechi, de la masa masivă până la canapeaua cu linii curbe, și ele din aceeași perioadă, 1900. Picturile mele sunt variațiuni ale spațiului meu, de fapt spaţii imaginare plecând de la atmosfera din jurul meu.

În experienţele tale, ai fost şi arhitect şi designer. Comentează, te rog, pe scurt, rolul fiecăruia. Când şi cum intră în scenă designerul?

În locuința proprie arhitectul are libertatea să puna în practică tot ce își dorește și consideră că este util și frumos. În locuințele clienților, de cele mai multe ori, sunt echipe întregi care contribuie la realizarea unui spaţiu – inginerii, arhitectul, designerul și, bineînțeles, cei care vor locui acolo. Designerul îi poate da identitate și stil. În arhitectură și design există anumite limite și constrângeri: financiare, de concepție structurală sau legate de cerințele clientului.

Orice arhitect sau designer ar trebui să combine esteticul cu funcționalul, și asta încerc să fac și eu. Ca designer, fac un plan de mobilare, plan de iluminare, amenajez baile și bucătăriile, spatiile cu anumită destinație, living, dormitoare, terase, sau spaţii atipice, gen mansardă. În pictura și grafica mea, mai mult decât oriunde, pot să fiu originală și să experimentez, am libertate deplină. Arhitectul este cel care stabilește planul, circulațiile pe orizontală și verticală, fațadele, volumul, așezarea pe teren. Designerul preia acest plan și îl face cât mai plăcut estetic și confortabil în același timp. Bineînțeles, înainte de intrarea în scena a designerului, casa în ansamblu trece și prin mâna unui inginer de structuri, și de instalații. Fiecare își lasă amprenta mai mult sau mai puțin. Mi s-a întâmplat să fac planurile casei și ca arhitect, cât și amenajarea interioara, iar în alte cazuri am lucrat exclusiv ca designer, în case deja construite de alţi arhitecți. Un avantaj este că am absolvit o facultate care îngloba și arhitectură, și urbanism și design. În anii care au urmat, Universitatea de Arhitectura s-a divizat în facultăți distincte astfel încât produce separat, urbaniști, arhitecți și designeri de interior.

Ce stil de amenajare ţi se potriveşte cel mai bine sau care este preferatul tău?

Îmi place să combin diferite perioade, design contemporan cu clasicismul francez sau cu epoca Victoriană. În Romania se găsesc în case piese de mobilier neoclasice de la sfârșitul sec al XIX-lea, sau din prima parte a dec al XX-lea, care în încăperi contemporane și alăturate unor obiecte actuale, produc spaţii elegante, eclectice, chiar luxoase. În toate trebuie să exista o limită, asftel încât casele să nu fie încărcate și nici să nu copieze în totalitate trecutul și stilurile istorice, pentru că nu vor reuși. Copiile moderne sunt de multe ori kitschuri.

Draperiile și țesăturile ar trebui să unifice spațiul și să nu atragă întreaga atenție. Lumina este importantă, ea modelează spațiul și poate fi un obiect de artă în sine. Ea schimbă modul în care arată un interior și cum te simți în el. Folosesc lumina, naturală și artificiala, pentru a creea o atmosferă intimă sau dramatism.

Ce tendinţe în arhitectură şi designul de interior le consideri relevante şi cum crezi că acestea vor influenţa lucrările în viitor în aceste domenii?_

În prezent, pe lângă recursul la stilul clasic, se reinterpretază stilul Art Deco care este preferat pentru locuințe dar și hoteluri, baruri, spaţii comerciale. Stilul New Age, cu luminile futuriste și aspect de navă spațială sau stilul industrial reprezintă deasemenea nişte tendinţe. În ultimii ani sunt căutate piesele mid-century, adică anii 50-60 ai secolului al XX-lea. Acestea au un aer retro dar şi modernist în același timp. În direcția opusă se află reinventarea trecutului – revenirea la clasic, la romantic, la opulenţă, tendință care se observă și în fashion. Un interior în alb și negru sau un interior în culori pastelate devin prețioase prin adăugarea accentelor aurii. Detaliile aurii le trezeasc la viață.

Dormitoarele beneficiază de mai multă atenție. Paturile sunt din ce în ce mai mari și tăblia patului este matlasată, tapițată, elaborată. Draperiile, tapetele, materialele de tapițerie din catifea, matasea, pielea, oglinzile, marmura, toate sunt folosite în prezent cu generozitate.

În arhitectura caselor unifamiliale, clienții își doresc funcționalism. De multe ori încerc să conving că o fațadă cu ferestre jucate sau ferestre largi alungă monotonia și nu este mai scumpă decât o fațadă cu goluri standard aliniate, sau că intrarea în casa trebuie să fie amplă, proporțională cu fațada și marcată vizibil.

Care este în opinia ta legătura dintre artă şi arhitectură?

Arta are un rol important, vital, în orice interior și niciun spaţiu nu este complet fără artă. Tot arta înnobilează și umanizează spaţiile. Dacă arhitectura și designul se ocupă în mare măsură de locuire, de funcțional și de confort, arta aduce cu sine plăcerea estetică.

Dar și obiectele de design, pot fi adevărate obiecte de arta. Arta înseamnă cultură, se adresează spiritului. Arta este mai mult decât decorație. Are capacitatea să ne facă să ne oprim, să reflectăm, are capacitatea să ne facă să simțim!

Scopul meu este să combin arhitectura, designul și arta, într-un proiect în mod natural astfel ca, în final, cel care va locui în acel spaţiu să simtă că trăiește cu stil și într-un mod artistic. Ceea ce în engleza se poate numi “live artfully”.

Ai realizat mai multe lucrări de pictură având că temă decorul de interior cu tentă clasică. Ce propui celor care îţi solicită un proiect de amenajare de interior?

Arta ocupă un loc central în procesul de inspirație. Îmi place să pictez interioare, pe care le modific adăugând lumini și umbre accentuate. Interioarele sunt perspective, care odată expuse pe pereți devin prelungiri ale spațiului.

În amenajările mele am introdus de la început culoarea. Majoritatea oamenilor se tem de culoare. În timpul facultății, minimalismul fiind la modă, am auzit de multe ori că griul este de preferat și că dă o anumită eleganţă. Personal cred că acesta este potrivit în doze mici iar acolo unde se folosesc tonuri de gri este nevoie și de o culoare puternică. Propun încăperi în care unul din pereți să fie colorat complet diferit, să rupă monotonia. În anul 2019 am realizat o amenajare la Universitatea Populara Dalles pentru foaierele sălii de spectacol și spaţii expoziționale și comerciale. Propunerea mea a fost ca intrarea să fie marcată prin roșu-cărămiziu, roșu Pompei, care să se regăsească și în celelalte spaţii din loc în loc. În hol exista un pian vechi cu coadă, la care a cântat chiar George Enescu. În jurul lui am propus biblioteca pentru anticariat, în același negru ca și pianul. Pentru pereţi, aceştia să fie zugrăviți cu linii verticale. Astfel dau impresia unui tapet clasic englezesc.

În general îmi plac culorile și accentele dramatice, iar pentru foaierul unei săli de spectacole se potrivesc perfect. Încerc să aduc interiorului valoare estetică, unicitate, originalitate și, în același timp, lux, confort, funcționalitate.

Ce lucrări de artă recomanzi că s-ar potrivi în decorurile/amenajările contemporane? Deasemenea, ce culori?

Există două direcții: în interioarele deja încărcate, vor fi preferate lucrările de artă abstractă, sau grafică. În interioarele minimaliste, se potrivesc întotdeauna picturile elaborate. Interioarele mele insistă asupra detaliilor, sunt perspective construite. Iar aceasta nu doar datorită faptului că sunt arhitect, ci pentru că am fost mereu pasionată de prelungirea spațiului prin pictură. Aceasta precupare s-a concretizat în lucrarea mea de doctorat în arte vizuale la Universitatea de Arte – “Geometria spațiului interior în pictura olandeza a secolului al XVII-lea”.

În amenajări îmi place să incorporez obiectele de arta pe care proprietarii le dețin și care merită expuse. Deasemenea piese vechi precum lămpi recuperate, oglinzi vechi, sau mobilier stil. De multe ori, clienții au în casă tablouri moștenite valoroase sau obiecte de mobilier stil. Și acestea se pot recondiționa, tapița și redeveni confortabile. Arta completează orice spaţiu, îl încălzește și îi dă un aer sofisticat. O piesă de artă contemporană transformă complet spațiul. Ea aduce o perspectivă nouă, proaspătă unui interior deja creat sau unui interior obișnuit. Picturile, sculpturile, obiectele expuse și obiectele de design de autor, acționează ca un punct de interes în orice interior.

Foto: Paula Craioveanu

 


Mai multe informatii, pe siteul www.paulacraioveanu.com .

1 thought on “Interviu cu pictor dr. arh. Paula Craioveanu

Comments are closed.