Fiecare casă are povestea ei. Cele de pe Calea Victoriei, au cunoscut o viață tumultoasă, uneori de peste două secole. La concepția lor au participat cei mai buni arhitecți ai vremii, au cunoscut vremuri de glorie, dar și vitregii ale sorții – cutremure, incendii, distrugeri, au fost refăcute și modernizate dar și lăsate de izbeliște, și-au schimbat des proprietarii, au fost naționalizate cunoscând perioada comunistă când datorită strălucirii lor nu erau văzute cu ochi buni sau folosite în scopuri proprii, li s-a schimbat destinaţia iniţială de locuinţă boierească. Deși unele necesită în continuare restaurări ele își păstrează măreția și reprezintă o istorie vie a Capitalei.
Un moment de glorie al arhitecturii noastre.
Perioada cea mai strălucită a fost, fără îndoială, cea interbelică, când Calea Victoriei era cea mai iubită arteră a Bucureștiului. Am ales pentru un tur o porţiune de numai 150 de metri pe Calea Victoriei, și anume, porțiunea dintre intersecția cu strada Nicolae Iorga și cea cu Sevastopol.
Este de departe o zonă cu cele mai multe case spectaculoase şi palate boierești iar o plimbare noaptea este de-a dreptul feerică. Sistemele de ilumint moderne au capacitatea de spori eleganța arhitecturală și monumentalitatea, acesta fiind în general și un mare avantaj al caselor vechi care se bucură de detalii arhitecturale speciale.
În general casele din această sunt realizate într-un stil neoclasic. Apar însă și elemente de arhitectură brâncovenești (casa Dissescu). Deasemenea, stilul baroc (Palatul Cantacuzino). Acest lucru face ca întreagul decor să fie eclectic, specific pentru întreaga arhitectură veche a Capitalei.
Neoclasicismul, stilul predominant al palatelor boierești de pe Calea Victoriei
Practic toate clădirile din această porțiune a Căii Vitoriei sunt importante și au o arhitectură unică și impresionantă. Majoritatea construcţiilor rezidenţiale si reprezentative realizate în Bucureştii ultimilor ani ai secolului 19 sunt proiectate în stilul neoclasic. Acest curent a apărut la începutul secolului 18, ca apoi să domine secolul 19. Stilul se bazează pe revirimentul stilului clasic grec şi roman. Impune în arhitectură rigoarea şi echilibrul static după modelul antichitaţii. Redescoperă simplitatea volumelor construite precum şi profunzimea naturii.
Cele mai importante.
Palatul Ghika-Grădișteanu – intersecția Căii Victoriei cu strada Nicolae Iorga, construită de arhitectul Jean Berthet, restaurată între 1895 și 1898 precum și în 1996 si 1997 de arh. Adina Dinescu.
Din punct de vedere architectural, aici se întâlnesc mai toate caracteristicile stilului neoclasic. Raporturile între plinuri şi goluri sunt proporţionate armonios. Decoraţiile sunt dispuse economic şi echilibrat fiind menite să sublinieze arhitectura discret şi elegant. Caracteristice de interior sunt plafoanele casetate și pictate, lambriurile din lemn de trandafir, scările interioare monumentale, vitraliile și decorațiunile exterioare extrem de bogate.
Nu putem omite Casa doctorului Tomescu lipită de casa Ghika-Grădișteanu şi Casa Lenş-Vernescu, sitută vis-a vis de de casa Ghika-Grădișteanu.
Palatul Cantacuzino
Este cunoscut şi sub numele de Casa cu lei iar actualmente este Muzeul Naţional “George Enescu”. Vom aminti că a fost construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino şi realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea.
La decorarea de interior au colaborat apreciaţi artişti ai vremii ca: G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu, Arthur Verona, Emil Wilhelm Becker, cu tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc. Se observă aceleaşi caracteristici de simplitate, linii drepte, volume simple, decoraţii dispuse cu grijă cu sursă de inspiraţie evidentă din antichitatea greco-romană.
În plus, la această clădire, apar pe faţadă decoraţiuni în stil baroc şi elemente rococo precum şi o splendidă copertină în acest stil (în formă de scoică), mult mai puţin întâlnite în peisajul architectural al Capitalei.
Casa Dissescu se află la intersecția cu strada G. Manu iar Casa Filipescu-Cesianu (foto) la intersecția cu strada Sevastopol. În urma unor lucrări de consolidare, restaurare şi consolidare finalizate în anul 2014, aceasta din urmă a devenit Muzeul Municipiului Bucureşti. Impresionează acurateţea stilului neoclasic, volumele simple şi clare, detaliile minuţios studiate, sobre, bine proportionate.
Două povești tumultoase
Casa Lenş-Vernescu. Filip Lens, fiul unui nobil francez din Marsilia căsătorit cu o româncă, devenit mai tarziu boier valah, construieşte casa în 1821. După incendiul din 1822 reface cladirea dându-i un aspect spectaculos plin de fast. În timpul razboiului Crimeei, perioada în care casa găzduieste Statul Major al armatei ruseşti, este vizitată de Lev Tolstoi, marele scriitor rus. Clădirea ia din nou foc in 1882. Apoi este vândută lui Guna Vernescu, avocat si politician, fondator al Partidului Liberal.
Între 1887 si 1889, Vernescu îl angajează pe marele arhitect Ion Mincu să refacă vila. Aceasta a devenit vestită, loc al marilor baluri și serate mondene.
Armonia marmurei cu decoraţii aurite, care înzestrează mai cu seama tavanele şi pereţii, vitraliile şi oglinzile masive dau casei un fast impresionant. Stilul eclectic, cu mare grijă pentru amanunt, al acelor vremuri este completat în 1890 cu picturile lui G. D. Mirea. El a creat aici o lume a visului, cu nori amoraşi, pictaţi luminos, într-un albastru translucid.
Casa a fost cumpărată de stat. Aici fiind sediul diferitelor ministere. În 1944 casa a fost rechiziţionată de Armata Rosie, care distruge mare parte din picturile murale.
Dupa 1993, printr-un remarcabil efort, casa este refacută şi modernizată, devenind sediul unui restaurant de cinci stele.
Casa Dissescu
Este situată la intersecția Căii Victoria cu strada G. Manu, vizavi de Palatul, Cantacuzino, și este declarată, din 1955, monument istoric de clasa A (importanță națională).
Actualmente, aici funcționează Institutul de Istorie a Artei. Casa a fost construită în două etape. Prima etapă în 1860, a fost construit corpul de pe Calea Victoriei. În a doua etapă i-a fost adăugat și corpul de pe strada Manu. Numele dat casei a fost al juristului Constantin G. Dissescu, autor al primului curs românesc de drept constitutional şi ministru de justiție. Acesta i-a solicitat în anii 1910 – 1912 pe arhitecții Grigore Cerchez și Alexandru Clavel să transforme clădirea, fără a-i modifica structura. Casa se remarcă prin echilibrul proporțiilor sale și, mai ales, prin elemente tradiționale de arhitectură românească. În fațada dinspre Calea Victoriei este inclusă o loggie în spiritul arhitecturii brâncoveneşti.
Interesant tratată este și fațada dinspre strada G.Manu. Aici se află corpul intrării. Acesta are trei arcade sprijinite pe coloane cu caneluri răsucite și unite la bază prin balustrade de piatră sculptată cu bogate motive ornamentale.
Datorită diverselor schimbări funcționale, clădirea a suferit o serie de modificări și amenajări, o parte din ele alterând monumentul. La începutul anilor 2000 edificiul a fost renovat. Spațiile interioare, care păstrează încă elemente din decorația imaginată de Grigore Cerchez, adăpostesc patrimoniul Institutului de Istorie a Artei “George Oprescu” al Academiei Române, amenajat aici din 1967. Institutul, care poartă numele celui care i-a pus bazele, are un valoros patrimoniu. Acesta constă dintr-o bibliotecă de artă unică în țară şi arhive documentare. Deasemenea, o colecție valoroasă de mobilier și de artă plastică provenind din donații. Acestea au fost făcute de profesorul Oprescu, inginerul Gheorghe Balş precum și de familia Busuioceanu.
Foto: Ion Diamandi