Galeria privată, un proiect special semnat de Nicole Jutka

Diminuarea restricţIilor impuse de pandemia cu COVID a însemnat şi un refresh al domeniului artei. Mii de tineri au vizitat muzeele în Noaptea Muzeelor, în special cele care expun opere de artă până la ultimul moment al posibilităţii de vizitare. Dar chiar înainte de Noaptea Muzeelor au început să se redeschidă galeriile de artă şi s-au reluat licitaţiile de opere de artă cu public.

Acestea arată că şi piaţa nu s-a diminuat, nepărând să existe o recesiune în domeniu, aşa cum au prognozat anumiţi “specialişti”.

Îmbucurător este faptul că au apărut şi evenimente şi manifestări în domeniul artei în format nou, modern, unele dintre acestea experimentale. Este o noutate în viaţa spirituală de la noi.

Un exemplu foarte interesant este apariţia unei galerii private, Nicole Jutka Gallery, proiect realizat în întregime de Nicole Jutka, apreciat pictor.

Plecată şi stabilită în străinătate unde a repurtat numeroase succese, Nicole Jutka s-a înapoiat de câţiva ani şi a început să fie cunoscută şi pe piaţa din ţară. A cumpărat un apartament într-un bloc interbelic din centrul Capitalei care l-a folosit atâ ca locuinţă cât şi ca atelier de creaţie.

Un proiect nou: galeria privată

De curând, Nicole a lansat un proiect nou. A reamenajat apartamentul ca un adevărat designer de interior folosind finisaje de calitate. Deasemenea, decoraţiuni şi accesorii în concordanţă cu arhitectura şi stilul clădirii, în care predomină elementele Art Deco.

Astfel apartamentul se dovedeşte a fi foarte confortabil ca locuinţă. În acelaşi timp, poată reprezenta o platformă pentru expunerea din abundenţă a pieselor de artă.

A rezultat o ambianţă specială, o locuinţă decorată cu mult bun gust. În acelaşi timp, o expoziţie de tablouri care sunt expuse legat de fiecare funcţiune a casei. Nicole Jutka se dovedeşte a fi nu numai un artist de forţă ci şi un talentat designer de interior.

Deşi stilul de pictură al lui Nicole este puternic, dinamic şi foarte colorat, ambianţa nu se rezumă numai la tablourile ei. Aşa cum declară chiar ea, aici sunt expuse  atât tablouri ale pictorilor contemporani consacraţi cât în special ale celor tineri, talente promiţătoare. Nicole Jutka Gallery funcţionează privat, în sensul că accesul este pentru cunoscuţi, interesaţi real de domeniul artei.

Evenimente experimentale

Mai mult decât atât, spaţiul este unul perfect pentru organizarea unor evenimente speciale. Şi nu este vorba numai de vernisaje sau de prezentări ale unor artişti, de exemplu a celor tineri care încă nu sunt foarte cunoscuţi.

De curând am asistat la un eveniment special petrecut la această galerie, inedit, cel puţin pentru ţara noastră. Nicole şi încă două tinere pictoriţe duceau la bun sfârşit o lucrare de artă sub ochii noştri. În acelaşi timp, Jan Stoian şi Robert Patai însoţeau această activitate interpretând subtil piese de jazz din repertoriul mondial.

Să recunoaştem, un spectacol live excelent, realizat de artişti speciali,  pe care puţini au ocazia să îl guste.

Foto: Ion Diamandi