Vila din Timişoara, având numele de “Casa albastră”, deoarece această culoare care aduce linişie şi relaxare predomină în amenajare, prezintă un aspect clasic fiind parter şi. etaj.
Exteriorul
Se distinge o terasă splendidă şi mare de 50 metri pătraţi, grădina fiind şi ea foarte generoasă, 600 metri pătraţi. Ambele funcţiuni sunt plasate în partea din spate a casei.
Terasa a fost gândită ca un loc de relaxare, bordat de jardiniere cu plante decorative care creează senzaţia de linişte. Mobilierul este clasic, alb, masa de dimensiuni mari. cu blat din lemn natur. Aici se poate servi şi masa pe timp frumos, existând şi frumoasa privelişte deschisă şi odihnitoare către grădină. Aceasta este o peluză, nefiind încărcată de arbori sau arbuşti, aceştia fiind folosiţi doar pentru delimitarea proprietăţii.
Arhitectura
Casa albastră prezintă o faţadă clasică simetrică, în combinaţie clasică de nuanţe alb şi gri antracit. Ancadramentele şi bisajele creează ritm şi structură în timp ce un accent este dat de ţigla ceramică tip olan care însoţeşte două mici acoperişuri care au ca scop umbrirea ferestrelor de la parter pe timpul verii.
Ţiglele ceramice şi deschiderile vitrate mari induc şi spre o ambianţă în stil mediteranean.
În arhitectura casei se distinge intrarea puţin retrasă spre interior, deasemenea în ideea umbririi, iar deasupra ei, pe aceeaşi linie, un mic balconaş/logie la etaj.
Gardul, deasemenea clasic, este din beton şi fier forjat.
Interiorul
Amenajarea interiorului poartă semnătura recunoscută a Corinei Săftescu (cass-design.ro), designerul care a deorat mai toate casele frumoase din zonă.
Casa scării este decorată cu tăblii. Parterul, întins pe 150 de metri pătraţi, este caracterizat printr- o paletă neutră de culori pentru pereţi şi podea, lăsând să vibreze culorile alese pentru canapea şi scaune, şi anume, albastru şi turcoaz.
Sunt de fapt şi nuanţele preferate ale designerului, mai ales că acestea imprimă, alături de fluiditatea spaţiului şi contrastului cu zugrăveala alba a pereţilor, o notă extrem de elegantă şi echilibrată
Design
Tot în acest spaţiu se regăsesc numeroase accesorii, decoraţiuni şi opere de artă care amplifică gradul de eleganţă şi confort. Draperiile şi pernuţele decorative rapelează accentele de culoare. Oglinda decorativă reflectă şi aduce, la rândul ei, un plus de eleganţă iar grafica de pe pereţi reprinde culorile de bază din amenajare. Şi bineînţeles, ca în orice vilă care se respectă, şemineul oferă acea senzaţie de bunăstare.
Cele două comode puse una lângă alta echilibrează volumetric dimensiunea peretelui pe care stau. În acelaşi timp, cele două taburete extralarge satisfac dorinţa de comoditate şi funcţionalitate prin faptul că se pot trage la nevoie unde se doreşte
Grupul de conversaţie este centrat in zona şemineului. Atrage atenţia un perete decorativ pe care stă televizorul şi care este partiţionat de tăblii. Frumoasa pardosală este lăsată goală, ccea ce induce din nou către acea ambianţă relaxantă mediteraneană.
Bucătăria este gândită din punct de vedere al funcţionalităţii iar tipul ei este cel cu insulă. Mobilierul are loc de depozitare plus scaune. Geamul de deasupra chiuvetei constituie un adevărat tunel vizual.
Etajul
Etajul are o suprafaţă tot de 150 de metri pătraţi şi aici se găsesc dormitorul matrimonial, camera copilului şi băile.
În dormitorul matrimonial este continuată decorarea cu nuaţele folosite în cazul parterului, albastru turcoaz auriu. Catifeaua este cea care adaugă eleganţă. Camera copilului este decorată, în schimb, în culori vesele. Motivul avioanelor a fost decis din cauza faptului că acesta este fascinat de aceste aparate.
Băile se dinsting prin finisaje de calitate, foarte interesant fiind modelul de gresie preliat pe un perete. Se distinge şi preferinţa către cada cu o frumoasă formă cu linii curbe.
Mobilieul casei este de la Eicholz. Oglinzile precum şi mobilierul şi accesoriile din camera copilului sunt de la Mobexpert
,
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia
-
Apartament vechi de 35 de metri pătraţi amenajat în stil industrial