În Centrul Vechi a fost înfiinţat de mai mulţi ani Muzeul Micul Paris. Situat într-o clădire cu mai multe etaje chiar pe strada Lipscani, casa a fost în trecut proprietatea familiei Dalles care a donat-o Academiei Române.
Muzeul a luat naştere în apartamentul de la etajul 1, locuinţă de tip burghez, specifică perioadei interbelice, dupa o iniţiativă care i-a aparţinut maestrului fotograf Eugen Ciocan. Modă, accesorii, mobilier, obiecte de uz casnic, toate amintesc de perioada de glorie a orașului care respira franţuzeşte.
Muzeul Micul Paris oferă o imensă oportunitate cetăţenilor, în special tinerilor, de a cunoaşte valorile societăţii româneşti şi elemente de rafinament, demonstrând că, în lipsa unui mecenat, există totuşi oameni care realizează proiecte de anvergură fără a avea în vedere profitul material.
Muzeul, într-un apartament tipic burghez
Proprietari ai mai multor clădiri din centrul Capitalei, soţii Dalles , una dintre cele mai bogate familii din ţară, au cumpărat o vastă moşie în comuna dâmboviţeană Bucşani.
Au renovat conacul aflat în mijlocul unui parc imens, întins pe o suprafaţă mare şi s-au stabilit aici până la finalul vieţii. Cei doi au reuşit să-şi câştige notorietatea şi aprecierea nu ca boieri ci, în primul rând ca filantropi, în special în domeniul culturii şi artei. Elena Dalles, soţia, a supravieţuit familiei care şi-a pierdut cei trei copii şi neavând moştentori a donat întreaga avere statului, în speţă Academiei Române. Foarte cunoscută este clădirea care poartă numele de Sala Dalles. Clădirea modernă, dotată cu o sală pentru expoziţii şi o sală de concerte şi conferinţe, a devenit un important centru de cultură şi artă, beneficiind şi de o sumă imensă, provenită tot de la familia Dalles.
Familia Dalles avea însă ca proprietăţi şi numeroase alte case, între acestea numărându-se şi casa de pe strada Lipscani, care acum are la primul etaj muzeul Micul Paris.
Să spunem că locaţia se potriveşte perfect cu ideea proiectului. Adresa clădirii este pe strada Lipscani dar intrarea în imobil se află pe o străduţă extrem de îngustă cu aer vintage.
Apartamentul este foarte spaţios, peste 150 de metri pătraţi, format din patru încăperi, toate la fel de generoase.
De notat că toate funcţiunile locuinţei au fost amenajate şi decorate într-un mod unitar, în acelaşi stil, inclusiv baia şi toaleta.
Apartamentul beneficiază şi de o curte de lumină, situată la un nivel inferior. Şi aceasta a fost amenajată cu stil, nelipsind micul mobilier de grădină din fier forjat.
Povestea proiectului Micul Paris
Maestrul fotograf nu s-a gândit la câştiguri financiare atunci când a decis să investească într-un loc desprins din alte timpuri. Din contră, nu a impus nicio taxă de vizitare. Mai mult decât atât, aşa cum însuşi declară autorul, ideea înfiinţării muzeului al Micului Paris a venit în mod natural. Majoritatea obiectelor, decoraţii, mobilier, accesorii, obiecte de lifestyle, fiecare cu povestea sa, au fost lucrurile moştenite din familie, ale bunicilor, uitate prin cufere care “şi-au găsit o utilitate”.
Desigur că, vizitând muzeul, nu poţi să nu fii surprins de multitudinea şi varietatea obiectelor care desenează admirabil întreg stilul de viaţă al perioadei respective.
O altă parte a obiectelor de decor a fost achiziţionată pe parcursul organizării muzeului dar tot prin strădania şi mijloacele financiare puse la dispoziţie de autori, care nu au precupeţit nici un efort pentru ca proiectul să îşi îndeplinească cu exactitudine menirea.
Partea de obiecte de modă a fost donată de Raluca Partenie, o colecţionară de pălării vechi, care s-a alăturat cu entuziasm proiectului. În timpurile de care vorbim, pălăria era un accesoriu la modă deosebit, care definea stilul şi statutul celui care o purta.
“Mi-am dat seama că aşa se trăia odinioară, în câmp deschis, în stradă. În epoca când manierele, stilistica, obiceiurile de viaţă, limba, lecturile veneau de la Paris”, spune Eugen Ciocan, regizor, maestru fotograf.
“Sunt o mulţime de obiecte, de la aceste accesorii vestimentare autentice din epocă venite de la Paris şi cumpărate din România, deci lucruri care au fost purtate în aceste locuri şi care au rămas în cuferele bunicilor până în zilele noastre, până la obiecte sau evocări din epocă. O trusă de toaletă bărbătească intactă, de pildă, o maşină de cusut Singer care făcea parte din cotidianul din fiecare casă, în fiecare casă se realizau confecţii vestimentare. Moda, după revistele pariziene care intrau aici, era în mare măsură refăcută şi în casa fiecăruia”, povesteşte autorul cum a apărut ideea proiectului Micul Paris.
“Suntem oameni atraşi probabil de aceleaşi valori, pentru că noi colecţionăm obiecte, de fapt noi iubim anumite valori, nu neapărat obiecte”, adaugă Raluca Partenie, colecţionar pălării vechi, cea care s-a alăturat proiectului.
Amenajarea şi decorarea
Ideea şi conceptul muzeului prinsese contur. Exista locaţia potrivită, înţelegerea din partea autorităţilor (unul dintre extrem de puţinele exemple de colaborare bună şi înţelegere cu Primăria), existau şi obiectele muzeale şi voinţa autorilor. Dar, exista desigur şi un mare dar.
”Era totul o dărăpănătură şi un linoleum jupuit pe jos, ne-am dat seama că va fi un efort special. Era vorba totuşi momentul de glorie al Bucureştiului iar locul trebuia să reflecte această ambianţă”, povesteşte Eugen Ciocan.
Iar aici a intrat în joc scenograful Irina Solomon, chiar soţia autorului care avea şi o mare experienţă în amenajări şi designul de interior. Conducând o echipă de scenografi, Irina Solomon a transformat întreaga casă într-un univers al eleganţei şi bunului gust, o mărturie a unor vremuri prospere si elegante.
Un aport esenţial în realizarea ambianţei a fost nu numai concepţia de organozare ci şi aplicarea unor elemente de finisaj (stucaturi) precum şi picturi ale pereţilor cu scene de epocă ce amplifică şi completează de minune decorul. Scenografii au realizat atât patinarea finisajelor cât şi imaginile picturale.
Salon franţuzesc şi salon oriental
Bucureştiul a căpătat numele de Micul Paris. Desigur că moda pariziană, stilul de viaţă burghez, arhitectura era o realitate a centrului oraşului. Influenţa orientală, dobândită timp de secole încă se menţinea. Chiar în zona Centrului Vechi şi acum această influenţă este vizibilă. Mulţi specialişti şi istorici consideră că peste stratul oriental al Bucureştiului s-a suprapus un nou strat al modernismului, caracterizat în perioada interbelică de influenţa franceză, cele două influenţe coexistând.
Astfel, apare exterm de legitim existenţa alături de Salonul franţuzesc în Muzeul Micul Paris a unuia oriental, acest mix zugrăvind foarte bine societatea bucureşteană interbelică.
De altfel, şi în alte reşedinţe boiereşti şi nobiliare remarcăm existenţa saloanelor orientale. Palatul Cesianu Racoviţă, conacul Bellu, castelul Peleş, sunt câteva exemple. Eugen Ciocan, care a conceput această alăturare de décor la Micul Paris consideră că este vorba despre un mix unic în lume.
”Este vorba despre întâlnirea care avea loc în Micul Paris la Bucureşti. Cele două universuri vizuale se atingeau, se frecau între ele, deci ele erau dimpreună , spune Eugen Ciocan. Oferă ca exemplu un splendid aranjament din muzeu, un serviciu de ceai franţuzesc pictat manual, cu elemente rococo, aşezat pe o tavă turcească.
Foto: Ion Diamandi