Richard Neutra a fost unul dintre cei mai importanți arhitecți moderni ai Americii din anii 1920 până în anii 1960, proiectând case celebre precum Kaufmann Desert House din Palm Springs pentru Edgar J. Kaufmann (care a comandat și celebra Fallingwater în Pennsylvania), Julian Bond House din San Diego, și Kronish House din Beverly Hills. La apogeul carierei sale, în 1953, Neutra a proiectat o casă şi pentru secretara sa, Dorothy Serulnic. Designul contemporan clasic de sudul Californiei, în anii 1950 și ’60 precum şi stilul futurist al lui Neutra a fost copiat de mulţi constructori din Statele Unite, care conduceau noii veniţi de după cel de-al Doilea Război Mondial către zone mai puţin locuite.
Neutra s-a născut în Austria în 1892 și a emigrat în SUA în anii 1920, unde a lucrat pentru scurt timp pentru Frank Lloyd Wright iar ulterior și-a înființat propria companie. Lucrarea sa de bază a fost expusă la expoziția modernistă din 1932 de la MoMA din Los Angeles și a făcut parte din competiția de arhitectură de la Jocurile Olimpice de vară din același an.
Ca şi concepţie, stilul Neutra este marcat de spații geometrice aerisite și de ideea „gata pentru orice” – concentrându-se pe un plan de etaj deschis multifuncțional care poate fi adaptat pentru diferite stiluri de viață sau evenimente. Arhitectul era cunoscut pentru focusarea pe nevoile clientului, mai degrabă decât pentru a-și impune propriile idei, folosind chestionare detaliate care uneori i-au surprins pe clienți. La rândul său, Neutra a îndrumat câțiva arhitecți de succes care au continuat să popularizeze și mai mult varianta West Coast din Mid-Century Modern. Dintre numeroasele case pe care le-a proiectat în Los Angeles, douăsprezece au fost desemnate Monumente Culturale Istorice.
Casa secretarei
Situată în Tujunga, la poalele Munților Verdugo, la aproximativ 30 de minute de centrul orașului Los Angeles, ansamblul de construcţii rezidenţiale, cunoscut sub numele de “Casa secretarei” este compus dintr-o casă originală de deşert Neutra, precum şi una contemporană proiectată de arhitectul multiplu premiat Michael Maltzan. Ansamblul este foarte bine plasat lângă Pădurea Națională Angeles şi oferă acces aproape la numeroase trasee de drumeții și zone naturale, plus clubul național de golf.
Casa Neutra are 1.350 de metri pătrați, două dormitoare și o baie. Are şi istorie. Deşi nu a fost gazdă pentru celebrităţile vremii, aici au fost filmate scene din filme ca: Tarzan, Ben Hur, E.T. şi altele. Cu mult înaintea majorității caselor moderne din California din anii 1950, casa prezintă o fațadă din sticlă din podea până în tavan, care oferă priveliștile zonei de la munte şi de deşert iar la orizont se vede orașul.
Se remarcă finisajele din lemn de cireș, pereții crem, un șemineu din piatră și mobilierul şi accesoriile încorporate proiectate chiar de către arhitect. Între acestea din urmă se distinge un sistem de canapea cu recorder și difuzoare ascunse, birouri multiple, sisteme de rafturi, masă de sufragerie, colț glisant pentru mic dejun.
Toate acestea fac această casă unică chiar și 70 ani după ce a fost construită. La aproape o jumătate de secol după casa Neutra, a fost adăugată reședința principală proiectată de Maltzan, păstrând estetica geometrică a ansamblului cu un design izbitor cu șapte laturi şi o curte interioară.
Deschiderile mari vitrate lasă să pătrundă lumina naturală și priveliști uluitoare din toate părțile, în timp ce lemnul dur, deschis la culoare îmbunătățește senzația primitoare şi aerisită. Apartamentul principal se deschide spre curte și are o baie curbilinie, cu gresie. Un birou și un salon mic completează cele trei dormitoare ale casei. Designul unic al casei permite un flux perfect între spațiile interioare și cele exterioare. O scară în spirală, balcoane, o mulțime de spațiu de depozitare încorporate și unghiuri neașteptate sporesc stilul modern al reședinței.
O grădină suculentă şi îngrijită se întinde pe cele 2 ha ale ansamblului. O potecă cu pietriș duce prin grădină la piscina de 25 de metri și zona de lounge umbrită, decorată cu frumoşi cactuşi.
Un pavilion în aer liber cu parbriz și o bucătărie de vară fac nopțile de film mai speciale. O cabină unghiulară unică, cu un dormitor, cu duș în aer liber, proiectată și construită de artistul Peter Staley, completează ansamblul.
Sursa: www.compass.com
Credit foto: Cameron Carothers
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano