Annemari Constantinescu – Strihan este arhitect şi şi-a luat doctoratul în acest domeniu la o universitate în Statele Unite unde a trăit câţiva ani.
Astfel a venit în contact şi a studiat arhitectura de aici, inclusiv cea din New York. În acelaşi timp, Annemari este get beget bucureşteancă, aici a absolvit Universitatea de Arhitectură Ion Mincu şi deci cunoaşte bine şi arhitectura din acest oraş, unde locuieşte şi acum. Aşa cum declară, Bucureştiul este oraşul în care se simte cel mai bine.
Vorbind despre arhitectura secolului XX, acesta a marcat trecerea de la stilul Art Nouveau la cel Art Deco şi apoi la modernism şi Bau Haus. Toate aceste stiluri se regăsesc în peisajul architectural al Capitalei.
O discuţie interesantă privind comparaţia între clădirile Art Deco din New York şi cele din Bucureşti.
Arhitectul, cunoscându-le pe amândouă opinează că cele din Capitală, unde cele mai multe sunt mici blocuri, sunt în comparaţie mai puţin decorate, mai sobre. Un bun exemplu sunt chiar cele realizate de Marcel Iancu.
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Una caldă, alta rece în Piaţa Romană
-
Apartament din vechi palat milanez, plin de artă și design
-
Din nou despe casa Nanu Muscel