ZERO ENERGY şi construcţia de case – de vorbă cu ing. Cezar Caleap

Am ales ca interlocutor pe ing. Cezar Caleap atât prin faptul că posedă o mare experienţă în domeniul construcţiilor (materiale, tehnologii, soluţii), cât şi prin experienţa sa practică, fiind implicat în proiectarea şi construcţia de case.

De la începutul carierei sale a fost adeptul inovării în construcţii şi astfel şi-a câştigat (re)numele de Doctorul Casei. Pasiunea sa este de realizare a caselor eficiente energetic, concept atât de actual în zilele noastre odată cu creşterea brutală a facturilor de consum de energie. Această pasiune s-a concretizat în înfiinţarea unei organizaţii care are exact acest scop şi al cărui fondator este: ZERO ENERGY.

Astfel, Cezar Caleap a adunat în jurul său un număr însemnat de specialişti, antreprenori, arhitecţi, ingineri, designeri, persoane din mediu academic şi companii al căror scop este acelaşi, de implementare a inovaţiilor şi noilor tehnologii în construcţii, realizarea de concepte de case sănătoase cu consum aproape zero de energie.

Cum se poate construi o casă sănătoasă şi având un consum foarte mic de energie? Sunt trecute în revistă tehnologii şi soluţii moderne, între care sistemele de izolare termică, pompele de căldură, ventilarea cu recuperarea căldurii, etc. O condiţie esenţială este un proiect bun şi mai cu seamă ca specialiştii care se ocupă în cadrul acestuia de diferite lucrări (instalaţi electrice, încălzire, apă, comunicaţii, ventilaţie) să se constituie într-o echipă în care să se comunice şi să se colaboreze.

O concepţie solidă, la care Cezar Caleap adaugă un element esenţial care deseori nu este luat în considerare: echilibrul, al cincelea element constructiv.