Ferestrele din București devin punctul de pornire al unor colaje care reprezintă spații imaginare, realizate prin asocieri neașteptate și explozii de culoare .
Am fotografiat de-a lungul anilor ferestrele, porțile, detaliile, arhitectura Bucureștiului în general. Am expus fotografiile în cadrul unor expoziții dedicate arhitecturii Bucureștiului și am publicat două albume de fotografie. Ferestrele și ușile, care au deobicei un rol funcțional, au avut parte de un tratament special de către cei care le-au proiectat și creat inițial, având și un rol estetic și de reprezentare. Multe dintre cele realizate până la jumătatea sec. al XX-lea, sunt făcute astfel încât să fie originale, și formele lor sunt adaptate la arhitectura caselor, având ancadramente elaborate.
Fotografiile – atât ferestrele cât și vegetația exotică – au fost făcute în București și respectiv, în călătoriile în țările calde. Acum fotografiile nu mai au rol de studiu, așa cum a fost în albumul de arhitectură comparată ci devin parte dintr-un proiect artistic. Am ales de data asta reprezentarea unor spații imaginare, o reprezentare a realului văzut prin prisma viselor și fanteziei.
Colajul și asamblajul permit modificarea logicii cunoscute de noi. Alăturarea neașteptată a două elemente care nu se vor afla niciodată în același loc, ferestrele din București și vegetația subtropicală. Colajele mele reprezintă astfel, o viziune subiectivă, fantastică asupra arhitecturii.
Exotismul vine să îndulcească și să împrospăteze soliditatea și seriozitatea arhitecturii neoclasice. O lume colorată și plină de viață în contrast cu masivitatea arhitecturii istorice bucureștene. Astfel, obiecte cunoscute se află în raporturi noi, de unde și caracterul surprinzător și enigmatic al scenelor. Efectele de transparență situează aceste construcții într-o dimensiune ireală. Universul suprarealist permite ca elemente care nu vor fi niciodată în același loc să se întâlnească și să creeze o lume miraculoasă, care oricât de absurdă ar părea, provine din inconștient și nu este întâmplătoare.
Paula Craioveanu
Fotografiile vor fi imprimate și vor deveni disponibile în curând. Mai multe informații prin email : studio@paulacraioveanu.com. Pentru alte imagini, pictură și fotografie vă invit să vizitați site-ul personal www.cpaula.com
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
O nouă expoziție de pictură Paula Craioveanu la Pelișor, Sinaia
-
Una caldă, alta rece în Piaţa Romană
1 thought on “Arhitectura privită ca artă: Ferestre din București”
Comments are closed.