Detalii care contează:
Amplasare: Reading, Marea Britanie
Tipul locuinței: vilă
Niveluri: 2 ( P+1)
Număr camere: 7
Suprafaţă locuință: 930 mp
Suprafaţă teren: 48.562 mp
Anul construirii: 2011
Arh. Mel Yates Gregory Phillips a realizat şi condus proiectul casei
Reputatul arhitect englez Gregory Phillips, ne-a adus în atenţie o proprietate cu adevărat spectaculoasă, de lux. Aceasta este situată într-o zonă rurală de pe malul râului Tamisa. Printr-o colaborare strânsă cu clienţii săi, el a reuşit să creeze o casă contemporană cu puternice influenţe tradiţionale. Casa se integrează perfect în peisajul ce o înconjoară şi mai ales în grădina imensă, de aproape 50 000 de metri pătraţi, în mijlocul căreia a fost poziţionată.
Proiectarea locuinţei a pornit de la imaginea caselor tradiţionale englezeşti. S-a dorit un mix între lux și confort. De aici s-au împrumutat liniile curate, abundenţa luminii naturale de la interior şi mobilierul somptuos.
Accente
Încă de la intrare, reşedinţa impresionează prin grădina interioară frumos amenajată. Aceasta se continuă cu o zonă de agrement cu piscină în aer liber şi terenuri de tenis. În plan restrâns, influenţele tradiţionale englezeşti devin tot mai evidente odată ce pătrunzi în casă. Acolo unde întâlneşti nuanţe închise, ce dau o notă de sobrietate autentic britanică și lux, lambriuri realizate din lemn de stejar şi pardoseli din piatră de bazalt.
Pentru a intra în locuinţă, trebuie să traversezi piscina, după care se deschide un spaţiu cu o înălţime de două ori mai mare decât a unei camere normale. Pereţii exteriori sunt în mare măsură realizaţi din sticlă cu protecţie termică, fonică şi împotriva razelor UV, partea transparentă a construcţiei fiind orientată spre nord-vest.
Relaţiile fluide dintre interior şi exterior sunt menţinute prin intermediul uşilor glisante mari, care se deschid spre grădina care, la rândul său, încorporează o infinitate tivită de piscină şi de un teren de tenis. Din dorinţa de a aduce cât mai multă lumină în casă, arhitectul a venit în completarea razelor soarelui care pătrund prin pereţii din sticlă cu un sistem de iluminat pe bază de led-uri mascate de scafe, astfel încât fasciculele strălucitoare să pară că pornesc din spatele zidurillor.
Finisaje interioare
„Conform dorinţelor proprietarilor, am ales pentru finisajele interioare doar materiale şi ţesături de lux în combinaţii surprinzătoare. Astfel, finisajele din piatră naturală, bazalt şi marmură, dar şi mobilierul din lemn de stejar sunt puse în valoare de texturile surprinzătoare, cum este, de exemplu, tapetul cu animal print care împodobeşte pereţii şi canapelele capitonate cu cele mai opulente mătăsuri. În concluzie, acest proiect exemplifică modul în care utilizarea celor mai rafinate materiale naturale poate da naştere unor spaţii rafinate şi extrem de interesante. Lux şi opulenţă, confort şi eleganţă
Glam
Rezultatul este un răspuns holistic, care a depăşit aşteptările clienţilor şi le-a oferit casa ideală, caraterizată prin linii curate, lumină naturală şi mobilier somptuos, îmbrăcat în cele mai fine ţesături”, a precizat arhitectul Gregory Phillips. Acesta a ţinut să pună accentul pe spaţiul de la intrarea în locuinţă, pe care l-a caracterizat ca având un „factor wow”: „Liniile arhitecturale elegante sunt completate de frumoasa măiestrie a mobilierului şi a accesoriilor semnate de Christian Liaigre.
Este notabilă influenţa elementelor naturii în proiectarea fotoliilor şi a mesei principale din dining. Aceste obiecte sunt perfect puse în valoare de fundalul minimalist al încăperii. Accentele de culoare, de la pielea Bourgogne până la imprimeurile florale, adaugă o notă de căldură interioarelor scăldate într-o paletă de nuanţe neutre.”
Zona de zi a fost concepută ca o încăpere care să satisfacă preferinţele tuturor membrilor familiei. Se transformă astfel într-un spaţiu multifuncţional, în plan deschis. Aceasta le permite proprietarilor să gătească, să mănânce, să socializeze şi să se relaxeze într-un cadru elegant, contemporan şi plin de lumină. Un dulap de stejar frumos ornamentat ascunde inteligent sistemele de home entertainment. Deasemenea şi alte sisteme moderne necesare unui trai contemporan, cum sunt cele de ventilaţie şi supraveghere.
Accentul în zona de leisure este dat de ţesăturile preţioase, care îmbracă canapelele masive, ce poartă semnătura Liaigre. În această zonă există o conexiune puternică între interior şi exterior, graţie zonei vitrate.
Tapetul din piele şi parchetul masiv din stejar se completează perfect. Conferă o personalitate foarte puternică acestei zone dedicate socializării şi relaxării.
Colțul preferat
Roca bazaltică folosită pentru pardoseli a fost importată din China. Are rolul de a oferi o tranziţie lină între spaţiile interne şi cele externe. Roca bazaltică este recomandată, în special, pentru pavarea suprafeţelor exterioare, datorită faptului că rezistă foarte bine la îngheţ-dezgheţ, uzură, trafic intens şi compresie. Aceasta conţine minereu de fier, ceea ce face ca la suprafaţă să aibă o varietate de culori, de la maro ruginiu la maro închis, bej, gri, verde etc.
O estetică liniară guvernează toate spaţiile interioare. Atât razele soarelui, cât şi fasciculele iluminatului artificial „curg” prin încăperi şi crează un climat liniştit.
La parter, încăperile înalte alternează cu cele convenţionale, lăsând la nivel vizual impresia de libertate şi de comuniune cu exteriorul. Acest lucru ajută la ventilarea şi iluminarea naturală mai eficientă a spaţiilor conexe. Din această amenajare nu putea lipsi şemineul. De mare folos nu numai iarna dar şi în friguroasele zile de toamnă şi primăvară.
Pereţii bej alternează cu cei îmbrăcaţi în piele şi cu podeaua de stejar caramelizat. Acestea adaugă o notă de căldură, lux şi opulenţă livingului. Acesta este adesea folosit pentru ocazii speciale, la care sunt invitaţi să participle prietenii proprietarilor.
Bucătăria încorporează piese modulare semnate Boffi şi un blat de lucru Marron Cohiba. Masa artizanală este singura care „sparge” decorul eminamente minimalist şi poate un pic monoton.
Zona vitrată este orientată spre una dintre cele mai spectaculoase laturi ale grădinii de mari dimensiuni. Este proiectată de acelaşi arhitect care semnează şi proiectul casei.
Lambriul din lemn care îmbracă pereţii holului are rol decorativ, dar şi funcţional. În spatele său sunt proiectate mai multe spaţii de depozitare.
Locuinţa este deschisă mereu pentru prietenii apropiaţi. Blatul de lucru din bucătărie a fost gândit ca scena unui cooking show,. Invitaţii au loc în primul rând pentru a privi şi socializa.
Galeria de artă este o zonă de relaxare plină de lumină. Aceasta le permite vizitatorilor să îşi ofere un răgaz din rutina cotidiană pentru a admira picturile realizate de artistul plastic Judith Brenner. Spaţiul este completat de fotoliile Christian Liaigre, care, prin culoarea şi forma lor, adaugă o notă jucăuşă amenajării contemporane.
Dormitorul principal este îmbrăcat în lemn şi în ţesături senzuale. Are tonuri calde, care au rolul de a îndulci tonul uşor cam sobru al lemnului de stejar. Patul Christian Liaigre este cu tăblie capitonată şi lenjerie din mătase. Este minunat completat de covorul realizat dintr-un amestec de mătase şi lână.
Ce ne place
Dulapurile sunt ascunse în spatele unui perete acoperit cu tâmplărie realizată la comandă, din lemn de stejar. Astfel, arhitectul a reuşit să obţină o unitate stilistică în această încăpere. Aceasta fără să fie nevoit să adauge obiecte masive de mobilier. Acestea ar fi ocupat mult spaţiu. Deasemenea ar fi format o pavăză în fluxul natural al luminii, care circulă fluid în întreaga casă. În plus, au fost obţinute spaţii de depozitare cu forme variate, de mari dimensiuni. Uşile dulapurilor cu lucruri personale sunt atât de bine mascate, încât proprietarii sunt singurii care cunosc poziţionarea şi sensul de deschidere al acestora.
Camera de cinema a reprezentat o altă dorinţă expresă a beneficiarilor. Interiorul întunecat al acestui spaţiu contrastează frumos cu luminozitatea exterioră. Această juxtapunere minunată are rolul de a sublinia măiestria mobilierului şi tâmplăria, precum şi somptuozitatea ţesăturilor şi a decoraţiunilor interioare.
Baia de lux
Aceasta deserveşte dormitorul principal este îmbrăcată în marmură neagră şi gri. Atuul său principal este reprezentat de pereţii din sticlă cu o vedere slendidă spre grădina din spate. Pardoseala şi pereţii acoperiţi cu marmură sunt accesorizaţi cu elemente din oţel inoxidabil şi sticlă. Locurile de depozitare din baie sunt ingenios ascunse în spatele unui perete de oglindă. Acesta reflectă marmura şi peisajul dincolo, înapoi în spaţiu.
Material realizat cu sprijinul Gregory Phillips Architects – London
Foto: Mel Yates
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia