Reabilitarea unei case săseşti vechi de 230 de ani

Casele săseşti îşi păstrează farmecul arhitectural, au valoare istorică şi stilistică ridicată, precum şi valoare de locuire, sunt uşor de adaptat necesităţilor actuale, iar podurile şi anexele lor gospodăreşti prezintă potenţial ridicat pentru a spori suprafaţa locativă.

Reabilitarea caselor săseşti

Specialiştii recomandă ca reabilitarea să aibă la bază o soluţie de arhitectură adaptată cât mai bine caracteristicilor casei, utilizării de materiale optime ca raport preţ-calitate şi compatibile cu cele existente. În cazul în care satul reprezintă un ansamblu coerent, cu numeroase clădiri tradiţionale, unele cu mare valoare, cum este deseori cazul satelor săseşti, este bine să se ţină cont de tradiţia locuirii din acel areal. Tradiţiile au fost, şi vor fi şi în viitor, un nesecat izvor de inspiraţie.

Primul pas, consolidarea

Reabilitarea poate implica în primul rând consolidarea, reparaţia capitală sau parţială, restaurarea, conversia/reconversia funcţională, dotarea, eventual extinderea (inclusiv prin mansardare), demolarea sau schimbarea destinaţiei unor anexe.

Ideal este să se păstreze intactă volumetria, care imprimă în primul rând autenticitatea construcţiilor săseşti. Ideea este însă nu să rezulte case-muzeu, ci să fie locuite sau, eventual, schimbată destinaţia (pensiune, cultură, atelier), cu alte cuvinte să fie în primul rând funcţionale şi adaptate unor necesităţi actuale. Toate acestea se pot rezolva doar cu condiţia unui proiect bun de arhitectură.

În funcţie de gradul de uzură, pot exista elemente care merită să fie reparate şi preluate. Trebuie să se pornească de la structură, unde este necesară o colaborare cu structurişti de foarte bună calitate şi capabili de a aprecia just calitatea structurii vechi, precum şi de a opera prin metode optime de consolidare (de exemplu, cu metal sau cu cămăşuieli subţiri de tip „Sika“).

Urmează planşeele din lemn,  care nu trebuie înlocuite cu cele din BA, ci, dacă e cazul, doar consolidate cu elemente uşoare, metalice. Zidăriile de compartimentare, finisajele exterioare, care ─ indiferent dacă sunt menţinute cele vechi (dacă există un sistem decorativ valoros) sau se înlocuiesc cu unele noi ─ trebuie să permită respiraţia casei.

Sunt interzise tencuielile cu ciment, placarea cu polistiren, geamul termopan (ambele inutile şi periculoase la o casă veche), zugrăvelile impermeabile, placările ceramice.

Casa din Prejmer

O familie pasionată de valorile naţionale şi-a făcut un scop din a „reînvia“ casa săsească din Prejmer. Se pare că piatra de temelie a acestei case a fost pusă încă din anul 1777.

Casa a fost construită în mai multe etape, structura iniţială fiind realizată integral din piatră. După mai bine de un secol de la prima construcţie, imobilul a fost refăcut şi extins de proprietarul de la acea dată, Johan Peter. Tot atunci au fost realizate şi mai multe reamenajări.

Desfăşurarea formată de faţadă spre stradă şi zidăria porţii împreună cu cei trei stâlpi de susţinere, încadrate de clădirile alăturate, formează un ansamblu pitoresc de arhitectură vernaculară.

• 

• 

• 

În cadrul procesului de restaurare a fost dat jos tot acoperişul. Au fost înlocuiţi căpriorii vechi. Acolo unde nu a existat această posibilitate căpriorii vechi au fost dublaţi de unii noi. Au fost date jos toate straturile de tencuială adunate în timp, descoperindu-se frumoşii pereţi originali.

S-au păstrat podeaua din lemn şi cărămidă, precum şi grinzile vechi. Acestea au fost tratate doar cu o soluţie din sare de bor adusă din America, extrem de eficientă împotriva gângăniilor şi ciupercilor.

Zugrăveala s-a făcut cu var alb, ocru-galben şi verde.
Lemnăria ferestrelor a fost vopsită în alb şi verde, exact aşa cum fusese iniţial, în timp ce tâmplăria porţilor a fost restaurată pe vechea structură, păstrându-se fierăria originală.
Ornamentele au fost executate de meşterii restauratori locali. Pictura este in fresca “all secco” cu motive săseşti.

Decoraţiile noi dau o personalitate specială

Mobilierul a fost, în cea mai mare parte, recuperat din casele prietenilor şi recondiţionat cu multă migală de proprietari, care au pictat mobila dându-i personalitate.

Deşi a fost păstrat caracterul rustic şi detalii tradiţionale, traiul actual în locuinţă este foarte confortabil iar ambianţa poate fi considerată contemporană. Şemineul, şi el în notă tradiţională, conferă acea stare de bine şi stabilitate către care cu toţii tânjim.

Fostul grajda fost transformat de proprietari într-un atelier de creaţie. Aici a fost realizată şi mobila cu care s-a decorat casa, iar mansarda a fost amenajată într-un stil modern, grinzile fiind însă lăsate la vedere. 

Această locuinţă este acum inclusă pe lista monumentelor istorice publicată de Ministerul Culturii şi Cultelor – Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Deasemenea în patrimoniul UNESCO. Acest fapt încununează munca din ultimii ani a familiei Onuţ, care, cu bani puţini, dar cu multă pasiune, a şlefuit o bijuterie arhitecturală.

Restaurare a fost realizată de arh. Elena Fîntîn în timp ce de decoraţii s-a ocupat cu mult har, artist plastic Stela Onuţ (e-mail: stelamotz@yahoo.com).