Primele două Licitaţii de artă, de fapt două părți ale aceleași Licitații a unei Colecții de Artă Bucureștene, organizate de casa de licitații A10 by Artmark, au înregistrat adjudecări de 100%. Au fost scoase la vânzare aproximativ 500 de opere de pictură românească și europeană, fie istorice, fie contemporane, de la un preț unitar de pornire, specific licitațiilor cu caracter de lichidare de patrimoniu (organizate sub egida mărcii asociate Hanul cu Tei by Artmark), nu puține dintre acestea semnate de mari artiști, precum Aman, Iser, Mutzner, Baba, Câlția sau Piliuță.
Interes sporit al noului public
Atfel, Licitația unei Colecții de Artă Bucureștene a înregistrat un total de vânzări de peste 300.000, confirmând trendul de afirmare a interesului noului public, iar nu doar al colecționarilor consacrați, precum calitățile artei de alternativă investițională ori de recipient elegant de păstrare a valorii financiare a banilor, într-un context delicat, de potențială viitoare inflație.
Cel mai scump vândută lucrare în cadrul Licitației unei Colecții de Artă Bucureștene a fost „La pozat”, a pictorului interbelic Apostol Mănciulescu. Opera a fost adjudecată pentru 5.500 de euro, pornind de la prețul de doar 100 de euro. O altă excepțională pictură a cărei adjudecare a încântat sala virtuală de licitație a fost „Îngerul păzitor” de Aurel Naray, ce a crescut de la 100 de euro la 3.250 de euro.
Fotografie realizată de Brâncuşi, preţ record absolut
Totodată, Licitația Colecției unui Galerist de Artă Contemporană, desfășurată marți, 29 septembrie, a reținut atenția iubitorilor de artă contemporană din țară, dar și din afara acesteia, prin câteva recorduri absolute de autor, cel puțin pentru spațiul românesc.
Fotografia realizată de Constantin Brâncuși lucrării sale în piatră ilustrând portretul baronesei Renee Frachon, provenind din colecție celebrului brâncușolog Barbu Brezianu, a fost adjudecată pentru suma de 16.000 de euro, record pentru o fotografie românească – ori o fotografie realizată de Constantin Brâncuși – cel puțin în România.
Altminteri, la nivelul pieței internaționale de artă, fotografii de autor român, cum ar fi Szathmaryi, Brâncuși, Brassai, Bauh etc. se pot vinde semnificativ mai bine, spre exemplu cităm recenta vânzare a fotografiei realizate de Brâncuși în atelier, în 1924, cuplului de sculpturi „Muza adormită” și „Cocoșul”, adjudecată în noiembrie 2019 de Christie’s Paris cu 150.000 de euro. Ori mai recent, în martie 2020, adjudecarea la Sotheby’s New York a unei fotografii realizate în 1912 de Brâncuși „Muzei adormite”, de 24 cm, pentru 71.000 de euro.
Licitația Colecției unui Galerist de Artă Contemporană
De asemenea, Licitația Colecției unui Galerist de Artă Contemporană a adus și recordul de adjudecare pentru o sculptură în lemn de Paul Neagu, de 14.000 de euro pentru o lucrare din ciclul său Hyphen (raportat la adjudecările net mai valoroase ale lucrărilor sale din oțel inoxidabil, pretabile pentru spații exterioare, precum cunoscuta adjudecare din 2016 a unui Edgerunner de mari dimensiuni – 3m – cu 50.000 euro).
În seara zilei de 1 octombrie, la Palatul Cesianu-Racoviță, s-a confirmat noul gust al românilor pentru arta decorativă de colecție, dar și un viu interes pentru păstrarea și perpetuarea istoriei prin intermediul unor piese elegante de decor. Licitația de Design Interior, una dintre cele mai lungi licitații din tipologia sa, cu o durată de aproximativ 7 ore, a înregistrat o rată de adjudecare de 85% pentru cele 241 de loturi. Este posibil ca interesul sporit să fie în legătură cu plasamentele şi investiţia în valori promiţătoare precum şi cu schimbările produse de pandemia de coronavirus. Odată cu petrecerea unui timp mai îndelungat la domiciliu, oamenii doresc să aibă la dispoziţie un decor de calitate.
Cea mai disputată piesă a fost Masa de șah din colecția Nicolae Ceaușescu, care a pornit de la prețul de 350 de euro și a fost adjudecată pentru 16.000 de euro, după 42 de pași oferiți de peste 50 de palete online. Între colecționarii și iubitorii celebrului sport al minții care au licitat pentru masa monumentală de șah s-au numărat și două muzee celebre din afara țării. Masa de șah de mari dimensiuni ce a aparținut fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu rămâne în România, în cadrul unei colecții private. Totodată, una dintre bijuteriile Licitației de Design Interior – Masă în manieră Empire, pentru jocuri de societate, a fost adjudecată pentru 5.000 de euro, depășind considerabil estimările casei de licitație, având în vedere prețul de pornire de 1.500 de euro.
În aşteptarea Licitaţiei de toamnă – 22 octombrie. Se vor doborî recordurile la achiziţii?
La aceste prime licitații de artă din luna septembrie, care au deschis noul sezon al pieței de artă românești, au participat în total aproximativ 1.000 de palete online, prin platforma Artmark Live. Din acestea, maximul de palete participante (361) a fost înregistrat la prima parte a Licitației unei Colecții de Artă Bucureștene din 22 septembrie. Devine probabil limpede că viitorul pieței românești – și poate și internaționale de artă – este legat de dezvoltările platformelor online de promovare culturală.
Astăzi, 3 octombrie, este şi Seara Galeriilor de Artă şi vom putea să vedem pe viu pulsul interesului faţa de operele de artă. Pe de altă parte, în această lună se va desfăşura pe 22 octombrie şi Licitaţia Artmark de Toamnă, Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești. Opere semnate de Tonitza, Grigorescu, Luchian şi ceilalţi. Dat fiind, aşa cum am arătat, interesul sporit faţă de operele de artă de calitate, vom asista din nou la doborârea unor recorduri absolute la preţurile de vânzare?
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Amenajările în stil bohemians şi cele maximaliste, cele mai frecvente abordări în designul de interior
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
Dyson duce experiența audio la un alt nivel prin lansarea noilor căști, Dyson OnTrac™
2 thoughts on “Licitaţii de artă: noul sezon a debutat cu un record absolut”
Comments are closed.