Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitate pe promotor de proiect, alături de partenerii săi, între care și Colegiul Universitar pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Norvegia, anunță startul proiectului Restaurarea și punerea în valoare a Conacului Marghiloman, în valoare totală de aproximativ 2,2 milioane de euro. Proiectul este câștigător al unei finanțări nerambursabile în valoare de 9.431.069.42 lei, obținută în cadrul Programului RO-CULTURA – Apelul Restaurarea și revitalizarea monumentelor Istorice, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.
Conacul Marghiloman – monument istoric de importanță națională, înregistrat cu codul IL-II-m-A-14131 în Lista Monumentelor Istorice, aflat în proprietatea Ministerului Culturii și administrat de Institutul Național al Patrimoniului – este situat în satul Hagiești, comuna Sinești, județul Ialomița, la 35 km de București și așteaptă de ceva vreme finanțarea necesară pentru finalizarea restaurării și punerea în valoare. Cu implicarea specialiștilor, a partenerilor și a comunității locale, viitorul Centru cultural și educațional de la Conacul Marghiloman va aduce beneficii pe termen lung întregii regiuni.
Implicarea comunității în valorificarea proiectului
Dincolo de lucrările de restaurare și punere în funcțiune a unui obiectiv cultural și istoric valoros și recuperarea unei moșteniri arhitecturale și culturale uitate, obiectivul specific al proiectului este impulsionarea dezvoltării comunitare locale și implicarea comunității în valorificarea patrimoniului.
Dintre activitățile la nivelul comunității locale din Hagiești și din împrejurimi prevăzute pentru primele 12 luni de proiect menționăm atelierele de consultare și formare tematice – adresate atât elevilor și tinerilor, cât și vârstnicilor -, atelierele de educație non-formală, componenta de formare pentru profesori precum și începerea documentării identității culturale a locului, ce-și va găsi un promotor în viitorul Centru cultural Marghiloman de la conac.
„Sperăm ca restaurarea și refuncționalizarea conacului – cu programul de activități prevăzute și implicarea autorităților și a comunității – să devină o reală sursă de mândrie locală și de dezvoltare, nu doar pentru Hagiești, Sinești și județul Ialomița, ci pentru toată regiunea aceasta rămasă în mod nedrept una dintre cele mai slab dezvoltate turistic și economic din țară” adaugă Ștefan Bâlici.
Restaurarea conacului
Strict în ce privește restaurarea conacului, în perioada imediat următoare, va urma elaborarea documentațiilor tehnico-economice la faza DTAC, (documentație tehnică pentru obținerea autorizației de Construcție), urmând ca la începutul anului următor să fie definitivate documentațiile la faza PT+DE (proiect tehnic si detalii de execuție). Pentru începerea lucrărilor de execuție, începând cu luna a 5 (februarie 2021), va fi lansată procedura de licitație publică. După încheierea acesteia, vor fi demarate lucrările de execuție, prevăzute să înceapă în luna 7-8 de implementare a proiectului (aprilie-mai 2021).
Miza proiectului este, pe de o parte, integrarea Conacului Marghiloman și a Hagieștilor în circuitele turistice și economice regionale și, pe de altă parte, crearea unui model de bună practică în domeniul managementului patrimoniului cultural și demonstrarea relevanței și a potențialului monumentului istoric pentru dezvoltarea locală și regională.
Pentru mai multe informații contactați Irina Dobriță, tel: 021 336 6073, e-mail: comunicare@patrimoniu.ro.
Scurt istoric despre Conacul Marghiloman și moșia de la Hagiești
În 1634 proprietarii moșiei erau vistierul Dumitru Dudescu și fiul său Radu, proprietatea rămânând în posesia familiei până la mijlocul secolului al XIX-lea când va ajunge în proprietatea lui Ioan Cătuneanu. În 1880 va fi cumpărată de Ion (Iancu) Marghiloman, iar după moartea acestuia va intra în proprietatea fiului, Mihail Marghiloman şi apoi în posesia soției Suzana Lévé Marghiloman.
În 1945, odată cu instalarea regimului comunist, proprietatea va intra în posesia statului care va amenaja în conacul familiei un post de jandarmi, biroul și casa notarului.
În perioada comunistă aici a mai funcționat o școală de tractoriști și sediul Cooperativei Agricole de Producție. După 1990 conacul și o suprafață de teren de 2025 mp a intrat în folosința Bibliotecii Naționale a României, pentru ca la sfârșitul anului să intre în administrarea Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (DMASI), antecesorul Institutului Național al Patrimoniului (INp).
Etape constructive la Conacul Marghiloman
Analiza propriu-zisă a conacului dezvăluie mai multe etape constructive. Prima dintre ele e pivnița, care după toate probabilitățile a fost ridicată de reprezentanții familiei Dudescu, în prima jumătate a secolului al XVII-lea. O a doua etapă constructivă semnificativă pare să corespundă secolului al XVIII-lea când pe laturile de est și sud ale vechii locuințe au fost adăugate mai multe încăperi. Cea de-a treia etapă corespunde sfârșitul secolului al XIX-lea, când Ion (Iancu) Marghiloman repară biserica.
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano