“Aranjamente florale contribuie substanţial la ambientarea, bunăstarea şi energia pozitivă a interiorului. Design de interior prin aranjamente florale.”
Doza zilnică de oxigen, bunăstarea şi energia pozitivă sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le aduc florile în viaţa de zi cu zi. De aceea, buchetele şi aranjamentele florale nu servesc doar ca decor în designul interior. Ele pot crea un adevarat sanctuar pentru sănăatatea spirituală.
Buchete şi aranjamente florale
Tendinţele floristice actuale nu se referă doar la aspectul buchetelor şi aranjamentelor florale. Dar și la beneficiile pe care le aduc florile şi plantele în viaţa noastră.
Din punct de vedere stilistic, cât şi cromatic, anul acesta se poartă buchete şi aranjamente florale spectaculoase, pline de vitalitate cu culori proaspete şi puternice precum şi accentele de culoare. În acelaşi timp sunt apreciate şi cele delicate în culori pastelate.
Cele mai populare flori care vor fura privirile vor fi trandafirii, lalelele albe, hortensiile și protea Blushing Bride.
Din punct de vedere cromatic, tendinţele rămân concentrate pe nuanţele pastelate, pudrate, precum galben pai, lila, rose pudră. Acestea creează o imagine delicată, feminină și rafinată într-un design de interior rafinat.
Nu mai puţin folosite sunt şi culorile puternice. În primul rând toată gama de nuanţe de galben, portocaliu şi roşu, în contrast cu albastrul irişilor (culoarea la modă anul acesta).
Lângă toate aceste nuanţe se alătură şi culoarea “greenery”, nuanţa de verde ce emană prospețime, energie și vitalitate.
Astfel de aranjamente florale pot contribui substanţial la ambientarea interiorului amenajat în orice stil – clasic, minimalist sau industrial -, rivalizând cu orice decoraţie şi putând deveni chiar centrul de interes al unei funcţiuni, cum este livingul, terasa sau biroul.
Tendinţe floristice
Una dintre tendinţele care se manifestă cu pregnanţă în design este mixul şi, bineînţeles, aceasta se poate aplica şi în cazul aranjamentelor florale. Aşadar, nu vă sfiiţi să alegeţi şi să combinaţi conform propriei personalităţi flori cât mai variate şi divers colorate.
Desigur este important şi locul în care se plasează florile precum şi vasul. O masă decorată cu un ansamblu floral va avea întotdeauna un aer festiv. Iar o idee interesantă este de a se pune vasul cu flori în faţa unei oglinzi. Astfel efectul coloristic se va multiplica sub forma unei explozii de culori.
O altă tendinţă care se manifestă în designul de interior este legată de faptul că piesele de mobilier sunt însoţite în orice situaţie de decoraţiuni şi accesorii. Vaza cu flori poate fi în acest caz una dintre cele mai bune soluţii.
FOTO: Floria, Ion Diamandi, Ştefan Popescu