Făcând o incursiune în istoria licitaţiilor de artă din ţara noastră, al căror debut s-a produs chiar din anul 1990 (Casa de licitaţii Alis), se poate constata, fără nici un fel de dubiu, că acestea reprezintă de departe cota cea mai mare de piaţă. Dacă în anii ’90 piaţa operelor de artă se derula în principal prin intermediul dealerilor, astăzi, studiile arată că peste două treimi din piaţă se datorează licitaţiilor, o pătrime prin galerii şi târguri de artă, în timp ce dealerii de artă au scăzut sub 10%.
Piaţa la nivel mondial. Care a fost influenţa Pandemiei
După o stagnare şi o restrângere a volumului tranzacţiilor în anii 2014 – 2016, datele statistice arată că la sfârşitul anului trecut piaţa operelor de artă a crescut în medie cu minumul 25% pe an, o creştere deosebit de spectaculoasă. Specialiştii susţin că nivelul pieţei operelor de artă se situează la un nivel de peste 10 miliarde de euro. În afară de colecţionari, mulţi oameni cu posibilităţi financiare au început să investească în opera de artă, aceasta reprezentând astăzi una dintre cele mai profitabile şi sigure plasamente de capital.
La noi, picturile reprezintă de departe cota cea mai mare din structura pieţei (circa 70%), urmate de grafică (28%), restul fiind reprezentat de sculptură, fotografie şi decoraţii vintage.
Din păcate nu avem încă date statistice cu privire la mişcarea pieţei în urma pandemiei de Coronavirus. Este însă sigur că piaţa a scăzut substanţial, multe licitaţii au fost anulate, altele au trecut pe online, galeriile de artă şi muzeele au fost închise. Se poate face şi o legătură care să confirme o scădere drastică, şi anume că ţarile unde se desfăşurau cele mai importante licitaţii (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Italia) au fost dintre cele mai afectate de pandemie. Întrebarea este care vor fi urmările, în ce măsură şi când îşi va reveni piaţa? În mod cert, odată cu criza economică şi preţurile au scăzut. Rămâne întrebarea când se vor hotărî cei cu bani să investească din nou în operele de artă?
Picturile în ulei, cel mai bine vândute în România
Dacă piaţa mondială este dominată de arta contemporană iar cea clasică rămâne un segment important, pe piaţa românească pictura clasică, în special cea interbelică (ceea ce corespunde la noi şi cu o perioadă de înflorire şi dezvoltare în economie, artă, arhitectură, etc.) este la căutare, în timp ce cea contemporană ocupă o pondere mica pe piaţă. Deja din structura pieţei rezultă că tablourile sunt cele mai căutate, în mod cu totul şi cu totul special cele în ulei pe pânză sau carton.
Eșalonul artiștilor de patrimoniu de importanţă naţională (marii maeștri) continuă să reprezinte o investiţie sigură, operele semnate de marile nume ale artei românești fiind cele mai dorite atât de colecţionarii consecvenţi care vor să își întregească colecţia, cât și de nou-intraţii în piaţă. Aceştia, fie caută să își plaseze banii într-o investiţie sigură, fie doresc să înceapă o colecţie și aleg varianta consacrată.
Spre deosebire de pieţele occidentale, în care arta contemporană ocupă un segment important de piaţă, fiind şi cea mai dinamică (un tablou al celui mai cotat artist român contemporan, Adrian Ghenie, a stabilit în urmă un record la o licitaţie la Londra de 9 milioane de euro), la noi,în ciuda existenţei a numeroşi artişti talentaţi şi complecşi, arta contemporană nu este apreciată, fiind şi cel mai ieftin capitol de artă plastică în piaţa de artă. Aceasta deşi la sfatul unui consultant priceput, poate înregistra multipli de creștere mai mari decât pe pieţe convenţionale, mai reglementate din punct de vedere al management.
Pandemia şi piaţa operelor de artă în România
Şi pentru piaţa românescă este de actualitate aceeaşi întrebare. Va reveni la nivelul de la sfârşitul anului trecut, şi când?
Începutul anului a arătat o cădere evidentă a pieţei, o licitaţie Artmark pe data de 25 februarie cu public, deci când nu începuseră restricţiile, a fost foarte slabă, înregitrându-se vânzări de doar 283 000 de euro.Nu au fost lucrări care la vânzare să depăşească măcar pragul de 20 000 de euro, în afara lucrării lui Ghenie, “Aripa”, achiziţionat cu 33 000 de euro. Este adevărat că au şi lipsit lucrări de mari maeştri iar un factor perturbator a fost şi întârzierea licitaţiei cu aproape 2 ore din cauza reţelei online. Pe de altă parte suntem deja obişnuiţi ca începutul anului, după cheltuielile şi cadourile de sărbători, piaţa să nu fie strălucită.
Licitaţia de primăvră
A venit însă licitaţia de primăvară, desfăşurată online chiar în timpul restricţiilor, şi aceasta, este dătătoare de mari speranţe, fiind vânzări de 1,25 milioane de euro, deşi lucrurile au fost contradictorii. Au fost prezenţi marii maeştri cu mai multe lucrări, achiziţionate însă cu preţuri mai mici decât cele cu care eram obişnuiţi. Doar 3 lucrări adjudecate cu peste 50 000 de euro.
Dintre acestea, una, “Ţărăncuţă cu fuior”, semnată de Nicolae Grigorescu, a stabilit un nou record de preţ, fiind achiziţionată cu 220 000 de euro. Se deschide astfel din nou cursa pentru topul celor mai bine vândute lucrări de artă. Celelelte două, tot Grigorescu, “Ţărăncuţă cu mărgele roşii” şi Tonitza, “Nud cu spatele”, au avut un preţ final de 50 000 şi, respectiv, 60.000 de euro.
Aşteptăm rezultatele Licitaţiei Artmark de vară
Mai este foarte puţin până la licitaţia de vară. Pe data de 11 iunie se va desfăşura (online) licitaţia Art Mark de vară şi este anunţat că reapar marii maeştri – Tonitza, Grigorescu, Luchian, Petraşcu – fiecare cu mai multe lucrări iar lista se poate continua cu mult.
Preţurile estimate par că sunt cam cu 10 – 20% mai mici, dar, după cum se ştie, important este preţul cu care se adjudecă în final. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca acesta să fie chiar până de 10 ori mai mare decât preţul de pornire.
Mai avem deci doar 3 zile şi atunci vom şti exact ce arată barometrul de pe piaţa operelor de artă din România.
Foto: Artmark
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
O nouă expoziție de pictură Paula Craioveanu la Pelișor, Sinaia
-
Veneţia – un reportaj cromatic semnat de Luminiţa Gliga
-
Nicole Jutka şi-a prezintat operele „TRIO” și „FLOWER BRIDGE” la Bienala de la Veneția 2024
1 thought on “Cât va fi afectată piaţa operelor de artă de pandemie?”
Comments are closed.