Multe din casele vechi sunt alese ca sedii de ambasade sau rezidenţe de diplomaţi inclusiv prin faptul că stilul ales pentru interior poate oglindi elemente culturale (cazul Ambasadei Franţei) sau etnice (reşedinţa ambasadorului Braziliei) specifice unei ţări. Nu puţini sunt şi expaţii care preferă pentru închiriere apartamente situate în imobile construite înainte de război.
Vilele şi casele vechi, în special cele situate în cartierul Capitale, prezintă oportunităţi extrem de largi. Deasemenea o mare versatilitate pentru renovare, inclusiv la interior. Încăperile generoase, înălţimea mare, anumite elemente de arhitectură şi finisaje de interior specifice acestor imobile pot fi tot atâtea posibilităţi de amenajări aristo dar cu alură contemporană. Între acestea se numără arcadele, stucaturile, uşile încasetate, lambriurile şi boiseriile, şemineele.
Includerea de elemente culturale specifice
Desigur, în primul rând se poate aborda la interior stilul clasic, inclusiv cu accente glamour. Dar tot la fel se poate adopta, la cealaltă extremă, un stil modernist şi chiar avangardist. Dovadă este faptul că multe galerii de artă, inclusiv contemporană, aleg să expună în astfel de case. Menţinerea mobilierului originar restaurat sau a unor piese de acest fel – ori a unora vintage – va da o notă personală, putându-se merge şi pe un stil eclectic, la modă în prezent.
Cum în cele mai multe cazuri, în aceste interioare urmând să se desfăşoare şi activităţi de birou, condiţia este ca renovarea să aibă în vedere soluţii moderne privind sistemul electric, cablarea, sistemul de comunicaţii, ventilarea, etc.
În ceea ce priveşte casele diplomaţilor, fie sedii de ambasade, fie reşedinţe de ambasadori, se poate remarca faptul că decorarea implică de cele mai multe ori apelul la elemente culturale şi chiar etnice specifice tării reprezentate. Ueori chiar întreagul decor emană stilul şi ambianţa unei ţări. Astfel, cei care locuiesc sau lucrează aici se simt mai “acasă” deşi sunt poate la mii de kilometri distanţă de ţara de baştină-
Reşedinţa Ambasada Franţei, ansamblu de valori clasice
Splendida vilă cu o arhitectură graţioasă pe trei niveluri, ce adăposteşte reşedinţa Ambasadei Franţei este parte integrantă din istoria comună româno-franceză. Interiorul renovat reprezintă un exemplu perfect de eleganţă şi farmec tipic franţuzeşti.
Aflăm de pe site-ul instituţiei că: “În 1889, la nouă ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Franţa şi România, a fost construit actualul sediu pentru a servi drept Cancelarie şi locuinţe private. Construcţia a fost realizată prin contribuţia arhitectului Bôhacher”.
Scenografia actuală poartă semnătura Cécile Roudier, arhitect al MAE. Proiectul său este unul complex şi are drept scop construirea unei atmosfere nobile, elegante, în care predomină stilul clasic, inspirat din perioada Ludovic al XVI-lea.
Suprafeţele sunt echilibrate, cu o matematică precisă şi o simetrie în tot şi toate. Acestea se întâlnesc de la proporţiile formelor din decorul pereţilor până la mobilier.
Motivele antice, precum capitelurile ionice, alternează cu geometriile simple, în nuanţe pale. Albul furnizează un cadru propice expunerii unor opere de artă de o mare valoare. Tablourile ce poartă semnături prestigioase, porţelanurile, sticlăria, argintăria fac o trecere exemplară printr-o perioadă înfloritoare a istorie artei.
Casa diplomatică a Braziliei la București
Reședința Ambasadei Braziliei la București, situată în cartierul Capitale, fosta parcelă Parcul Bonaparte, reuşeşte de minune să armonizeze culoarea și pasiunea pentru moștenirea culturală specifice acestei ţări cu obiecte internaţionale de artă, adăugând și eleganța unui cămin de diplomați.
Designul de interior a mizat pe nuanțe ceva mai neconvenționale. Portocaliu în living şi ocru proaspăt în camera bibliotecii. Deasemenea albastru prusac electrizant în casa scării și un imprimeu care imită paginile de ziar pe pereții băii de serviciu.
Un minunat şi elegant vas Carre şi fotoliile în stilul Terence Conran, cu brațe în unghi drept, și într-o nuanță asortată cu cea a pereților te întâmpină la intrare. Mica bibliotecă este un adevărat muzeu al amintirilor de familie, albumelor de artă, cărților și fotografiilor cu importanță sentimentală.
Verdele camerei pare să îl continue și să îl intensifice pe cel al vestibulului. Cele două livinguri, unul miniatural și celălalt extins sunt unite de aceeași nuanță de portocaliu, care încălzește. Picturile, sculpturile și obiectele de ceramică, de proveniență braziliană, uruguayană, chineză și japoneză, personalizează încăperile. Deasemenea adaugă rafinament pieselor de mobilier.
Eleganţa sobră şi rafinamentul olandez
Reședința ambasadorului Olandei este situată în zona cu ambasade din Parcul Filipescu, într-o clădire construită în 1922 în stil neo-românesc, cu elemente bizantine.
Casa a fost proiectată de arhitectul Arghir Culina. În perioada comunistă casa a fost locuită în comun de mai multe familii. Astfel a suferit din acest motiv mai multe recompartimentări, unele chiar grosolane şi cu distrugerea elementelor decorative.
Inclusă în patrimoniul naţional, clădirea cu patru niveluri (demisol, parter, etaj și mansardă) și o suprafață de aproximativ 800 mp locuibili este organizată la interior în două zone. Un spațiu public este situat la parter, unde se primesc oaspeți, invitați și se țin diverse recepții și dineuri. În zona privată de la etaj locuiește ambasadorul cu familia.
Arhitectura prezintă stucaturi și arcade minunat lucrate. Pornind de la decorul clasic avut la dispoziție, designerul Iulia Iuga Dohmen a păstrat imaginea și aerul prețios al încăperilor. A adăugat însă și elemente de modernitate. O mare parte din piesele vechi de mobilier au fost păstrate și recondiţionate.
Culoarea regală a Olandei se regăsește în nuanțele de portocaliu ale draperiilor din mătase. Pentru salonul de seară au fost folosite culori mai închise, mai sobre. Scopul a fost de a se asorta cu tablourile olandeze în ulei care străjuiesc șemineul.
Amenajarea cu predilecție clasică a suferit și influențe Art Deco. Acestea se regăsesc în modelul Pasley al draperiilor, la cromul de la candelabre, în accentele metalice de la lampadare. Deasemenea în tonurile deschise ale canapelelor și fotoliilor.
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei