“ Pictorii de azi, printre care m-am numărat şi eu, doresc să continue şcoala românească de pictură de la Balcic şi să amintească de anii ei de glorie” – Paula Craioveanu.

Balcicul celor boemi

Cucerit definitiv, Alexandru Satmary le-a povestit unor apropiați, tot artiști, de splendoarea locului de la malul mării. Și ei s-au lăsat fermecați și au început să sosească la Balcic pentru a vedea cu ochii lor ceea ce au auzit. Din primăvară până la sfârșit târziu de vară, Balcicul a devenit locul lor, al celor boemi.

Inspirați de Regina Maria mulți artiști, pictori dar şi scriitori cunoscuți ai vremii, au început să cumpere terenuri la Balcic pentru a-și construi case. Ei au redat pe pânzele sau scrierile lor, fiecare în stil propriu, povestea de azur a Balcicului.

În acuarelele sau paginile lor sunt case văruite în alb cu acoperișuri cu olane de un roșu aprins, dealuri înverzite cu smochini, şi chiar măslini, câmpuri înflorite, coaste argintii în faţa mării, terase prelungite pe țărm și mai departe, nesfârșita, veșnica, mereu marea albastră.

Pictori la Balcic

Era o lume pestriță, colorată, aprinsă, cu negustori, turci stând la povești și savurând cafele fără număr, turcoaice şi tătăroaice lenevind sub soare. Dar şi cu oameni boemi cărând după ei un şevalet, cu doamne din protipendadă cu pălării şi umbrele de soare. O lume autentică. O lume care s-a dus, s-a stins. A rămas însă în acuarele, în amintirile unora, tot mai puțini, în poveștile ce s-au scris.

Balcicul, tema, cea mai frecventă în pictura românească

 Iată ce scrie Lucian Boia despre “invazia artiştilor la Balcic”, după Primul Război Mondial când Cadrilaterul a revenit României şi când Regina Maria şi-a construit aici reşedinţa, în cartea sa, “Balcic, micul paradis al României Mari”.

“Pictorii au descoperit Balcicul. Aveau să-i rămână datori  credincioşi până la capăt. După război, migrarea lor pe Coasta de Argint se reia şi se intensifică. Balcicul devine  – şi de departe – tema cea mai frecventă în pictura românească.

De la artişti renumiţi până la modeşti anonimi, aproape că nu e pictor român care să nu fi trecut măcar o dată pe acolo. Sunt mulţi care vin an de an, deveniţi iremediabil “prizonieri” ai Balcicului. Se ajunge până la o frecvenţă de 150 de pictori în fiecare sezon de vară.”

Deşi, după cum spune şi criticul de artă Doina Păuleanu în lucrarea “Balcicul în pictura românească”, nu e pictor român care să nu  fi trecut măcar o dată pe la Balcic, nu putem să nu amintim nişte nume mari, care au lăsat capodopere având în prim plan Balcicul.

Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Henri Catargi, Jean Alexandru Steriadi, Dumitru Ghiaţă, Francisc Şirato, Ipolit Strâmbu, Max Arnold, Lucian Grigorescu, Adam Bălţatu, Cecilia Cuţescu-Stork,  Leon Biju, Vasile Popescu, Samuel Mutzner, Ion Theodorescu Sion, Ioan Isac, Leon Biju, Marius Bunescu, Vasile Popescu, Micaela Eleutheriade, Ştefan Dimitrescu, Petre Iorgulescu-Yor.

• 

Balcicul şi pictorii contemporani

Ne interesează cum se raportează tinerii pictori din zilele de azi la Balcic. Poate cea mai în măsură să ne împărtăşească aceste idei este Paula Craioveanu care, nu numai că a realizat numeroase opere având această temă dar, dat fiind backgroundul său în domeniul arhitecturii, ne-a relatat şi alte aspecte legate de Balcicul de astăzi: cum sunt casele, împrejurimile, peisajul, atmosfera, oraşul, oamenii, stilul de viaţă. Iată ce ne relatează. 

Et in Arcadia ego, Paula Craioveanu

Prima dată am fost la Balcic într-o excursie cu alţi pictori, într-o tabără de pictură, în 2007. Am stat o săptămână şi am văzut locurile pe care le ştiam din cărţi şi fotografii: castelul Reginei Maria, grădina în trepte din jurul vilei şi capela Stella Maris, vila Cuţescu Storck, şi am recunoscut în oraş câteva din casele în stil modernist ale arhitectei Henriette Delavrancea-Gibory.

Poveşti, istorie, castel, picturi

Mi-au plăcut oraşul cu străzi abrupte, casele din piatră şi, în general aerul meridional, deşi este aşa aproape de România şi de graniţă este alta atmosfera.

Citisem despre regina Maria şi castelul de la Balcic, numit “Cuibul liniştit” sau “Cuibul singuratic” şi ştiam povestea lui. Este construit într-un stil romantic, care împrumută din arhitectura locală balcanică şi cu piatră şi grinzi de lemn vizibile, si din cea otomană.  Mi-a plăcut castelul, care este de fapt o vilă mai mare şi l-am pictat, văzut dinspre mare.

Am citit că regina Maria venea la Balcic cu velierul pornind din alt port, probabil Mangalia. De la distanţă, dinspre mare, se vedea foarte frumos, având terasele de piatră care ţin malul, de la plajă, până la nivelul unde se intră în castel. L-am pictat cu marea în plin plan. În general marea mă inspiră, mă ajută să intru într-o stare prielnică picturii.

 

Peisajul Balcicului este cum se ştie, stâncos, străzile şerpuiesc în pantă. Lumina este plăcută, se simte că se află la sud de litoralul românesc şi este mai puternică. Spre deosebire de peisajele pictate interbelice, nu mai sunt scene pitoreşti, cu tătari, case de pământ şi turcoaice. Balcicul şi-a pierdut din aerul oriental. Acum sunt din loc în loc clădiri comuniste, dar mici din fericire. Deasemenea şi silozuri pe una din plaje dar activitatea industrială pare oprită, în prezent este mai mult oraş turistic, destul de comercial. Au apărut şi hoteluri noi cu faţade de sticlă.

Bulgarii au preluat povestea reginei Maria şi o exploatează ca fiind a lor. Am căutat în oraş şi alte case ale pictorilor români de aici, dar nu sunt marcate. Singura vizibilă pe mal şi la înălţime, este cea a familiei de artişti Storck, vila care rivalizează cu castelul Reginei Maria, dar este părăsită.

Cum e marea la Balcic în ochii unui artist?

Apa mării este la fel de închisă ca şi la noi, plaja mult mai îngustă, şi peisajul mult mai abrupt. Şi numele de Coasta de Argint se datorează stâncilor goale, fără vegetaţie, calcarului. Norii care apar pe apă sunt mai joşi – asta am observat când am fost prima dată.

Teme de pictură

Pictasem deja portretul Reginei Maria din anul precedent, din 2006. Pentru portret m-am documentat, am căutat fotografii cu Regina Maria şi am citit despre bijuteriile şi tiara cu care apare în portrete, fie pictate sau foto, despre culoarea ochilor ei albaştri şi culoarea preferată, mov. Regina Maria picta, s-au păstrat picturile ei cu flori în stil Art Nouveau şi a scris cărţi de poveşti, şi jurnale întinse. Era desemenea colecţionară de artă şi susţinătoare a artelor.

Anul următor, în 2007 când am fost la Balcic, am pictat peisajele, cele marine şi cel în care apare castelul. Am pictat capela de piatră din parc – biserica ortodoxă numită Stella Maris şi pavilionul neogotic din faţa bisericii. Una dintre primele picturi a fost cea în care se vede biserica prin porticul neogotic din parc.

Am revenit la peisajele din Balcic de curând,  in 2017-2018, în urma altei vizite. Castelul mi-a plăcut la fel de mult, ca şi pavilioanele din jur. În schimb, de data asta, oraşul mi s-a părut lipsit de viaţă, cu terase care se închid devreme şi, in general, un oraş mai putin luminat, mai obosit. În centru există un port turistic cu ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi câteva hoteluri care au deschidere către mare.

Dar castelul Reginei rămâne emblema Balcicului pentru că aceasta a investit în el toata dragostea, petrecând mare parte din timp aici.  Spre deosebire de anii interbelici, când pictorii au primit parcele de teren pentru a-şi construi în Balcic case, în prezent artiştii români care vin, stau în hoteluri ca toţi turiştii şi încearcă să se bucure de peisaj, arhitectură, lumină şi aerul marin. Pictorii de azi, printre care m-am numărat şi eu, doresc să continue şcoala românească de pictură de la Balcic şi să amintească de anii ei de glorie.

Mai multe lucrari puteti vedea pe siteul personal al Paulei Craioveanu, www.cpaula.com