Deschis în aprilie 1947, Muzeul de Artă Veche Apuseană “Ing. Dumitru Furnică-Minovici” este o clădire în stil Tudor armonios construită. Casa şi colecţia se află într-un echilibru perfect, rod al multor schiţe făcute de fondator şi de arhitectul angajat în acest scop, Enzo Canella.
Se pare că este singura construcţie din ţară realizată în autentic stil Tudor. Frumosul joc geometric al grinzilor de lemn de pe faţadă este caracteristica sa principală.
Dragoste la prima vedere
Aşezată pe o straduţă liniştită în imediata vecinătate a Casei Presei şi vis-avis de Parcul Herăstrău, casa, având aerul unui conac englezesc, parcă îţi adresează o invitaţie. Nu prezintă nicidecum caracteristici monumentale ci mai degrabă degajă un aer primitor, de căldură.
Numai dacă păşeşti în interiorul său, însă, capeţi acel sentiment de frumos, de echilibru şi relaxare. Mai mult ca sigur că proporţia volumelor, organizarea precum şi bogăţia interiorului, aranjamentele rafinate ale decoraţiunilor îţi induc această stare de bine.
Aşa-zisul living – căci deşi este muzeu, casa este organizată ca o locuinţă – are o înălţime până la tavan de nici mai mult nici mai puţin de 8 metri, ceea ce ar putea da o notă de austeritate. Ei bine, în mod paradoxal, când am intrat în această zonă la vizitarea muzeului am fost cuprins de un sentiment excepţional de beatitudine şi de bunăstare.
Din păcate din şosea nu se văd iar deşi în parc sunt mii şi mii de oameni când vremea e frumoasă, cele două muzee Minovici, din imediata apropiere, sunt deseori goale, în ciuda valorilor muzeale şi culturale inestimabile care se găsesc aici. Nu avem decât să sperăm că acest lucru se întâmplă din necunoaştere. Prezentarea de faţă are chiar acest scop de a aduce la lumină aceste valori în lipsa unei necesare şi meritorie promovări.
Istoria casei
Dr. Nicolae Minovici, posesor al unei colecţii excepţionale de artă populară, a construit o casă în stil neoromânesc. Cunoscută sub numele de Vila Minovici sau Vila cu clopoţei (după planul arhitectului Cristofi Cerchez la începutul secolului trecut), este dată deseori ca model pentru acest curent. Această casă avea să devină Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” iar aici este expusă colecţia sa: costume, obiecte de ceramică, mobilier tradiţional, icoane pe sticlă şi pe lemn. Nepotul său, ing. Dumitru Furnică-Minovici, cu o situaţie materială la fel de bună, avea deopotrivă, o colecţie impresionantă. Dar de o cu totul altă factură: o colecţie de artă veche vest europeană. A urmat aceleaşi idei ca şi unchiul său, şi anume de a-şi construi o casă care să fie în acelaşi stil cu obiectele colecţiei.
Astfel, având şi studii de inginerie, Dumitru Furnică a făcut ani de-a rândul sute de schiţe după detalii de arhitectură a vechilor construcţii, căutând cea mai nimerită soluţie arhitectonică pentru definitivarea concepției casei. În final a socotit că stilul gotic terţiar englez, stilul Tudor, era cel mai potrivit. Potrivit concepţiei sale, la fel ca şi piesele de artă ale colecţiei sale, concepţia casei dar şi toate materialele de construcţie, finisajele, echipamentele, accesoriile şi decoraţiunile au fost importate de Occident. Şi pentru plan şi construcţie a angajat un arhitect italian iar la lucrări este posibil ca şi aici să fi fost angajaţi străini.
Casa a fost construită cu destinaţie de locuinţă pentru el şi soţie, având organizarea şi toate funcţiunile în acest sens. Neavând urmaşi, fondatorul a avut şi o idee foarte interesantă pentru vremeaa respectivă. A făcut un act în favoarea statului, în speţă Academiei Române, precizând în foaia notarială că donează clădirea cu funcţionalitate de muzeu şi întreaga colecţie, existînd condiţia locuirii de către familie până la dispariţia sa şi păstrându-se numele dat muzeului. Aşa se face că o naţionalizare nu a putut avea loc. Mai mult, soţia a reuşit să trăiască o perioadă importantă în timpul regimului comunist, până la moarte, în această casă.
Frumuseţea casei, impresionantul decor interior nu au trecut neobservate de oamenii puterii comuniste. După spusele custdelui muzeului, chiar lui Ceauşescu îi plăcea foarte mult locul şi în special şemineul. De aceea, aici au avut loc mese speciale, atunci cînd cuplul de conducători aveau ca invitaţi cupluri similare sau chiar capete încoronate şi era nevoie de o intimitate aleasă.
Stilul Tudor
Casa este ridicată în stil Tudor, aşa-zisul gotic terţiar sau perpendicular-englezesc, cu inserţii specifice stilului normand (rezalidul şi manoires-urile). Acest stil se mai numeşte şi stilul Tudor, după numele dinastiei Tudorilor (secolul al XVI-lea). Caracteristicile sale sunt și ogivele liniştite, turtite, în contradicţie cu stilul gotic terţiar francez, aşa-zis flamboiant, foarte înflorit şi cu ogivele foarte ascuţite.
Ferestrele sunt foarte numeroase, chiar lipite una de cealaltă, adesea suprapuse şi foarte joase.
Casele în stilul Tudor sunt adevarate opere de artă. Ele păstrează acea rigoare şi eleganţă deopotrivă a pietrei combinată cu lemnul, cu volume în forme diferite şi coşuri de fum impozante, alături de acoperişuri cu frontoane proeminente. Casa ce găzduieşte Muzeul de Artă Veche Apuseană “Ing. Dumitru Furnică-Minovici” are acoperişul din ţiglă ceramică recent renovat iar coşurile de fum din cărămidă sunt răsucite.
Construcţia este din cărămidă, în asociaţie cu piatră şi lemn. Faţada este proeminentă în special prin jocul de culori ale cărămizii roşietice cu grinzile din lemn. În special la faţada din spate se observă volume de tipul turnurilor medievale şi chiar creneluri de castel.
Mobila în stil Tudor este din stejar, asemănatoare cu cea medievală, gotică, grea, decorată cu tapiţerii şi broderii. Paturile au patru stîlpi sculptaţi, între acestea fiind atârnate draperii grele şi brodate. Scaunele sunt masive, cu spătare lungi şi drepte. Cuferele sunt grele şi bogat ornate.Pentru că multe aceau picioare, erau folosite şi ca mese.
O scurtă vizită
Printr-o poartă cu caracter gotic, lucrată în fier forjat, se trece peste un podeţ ce reaminteşte oarecum un aşa-zis “pont-levi”, din regiunea Norfolk. Deasupra uşii de la intrare se găseşte un basorelief, ce-l reprezintă pe patronul vânătorilor, Hubertus.
Uşa, în stil gotic, este din stejar masiv. Este o copie fidelă a uşii de intrare de la Hornby Castle din Yorkshire. Un “martello” italienesc în bronz, reprezentând-o pe Diana, zeiţa vânătorilor, completează această uşă, pe cât de masivă, pe atât de proporţională şi graţioasă.
Un vestibul lung, cu un plafon în unghi, constituie intrarea propriu-zisă în muzeu. Pe pereţi sunt expuse o serie de gravuri din secolul al XVII-lea, unele în culori, executate de J. Riedinger, vestit pentru scenele de vânătoare. Deasemenea trofee, arme vechi, arbalete, pusti cu cremene, halebarde şi alte obiecte care completează această galerie cu caracter vânătoresc.
Un vechi basorelief în lemn sculptat, policrom, reprezintă stema lui Sigismund al Austriei.
În acelaşi vestibul se mai găsesc câteva deosebit de valoroase scaune Chippendale, autentice, o oglindă veneţiană într-o mare ramă sculptată şi aurită, precum şi alte piese de artă, printre care o veche teracotă, a urmaşilor lui Luca de Robia.
Cu istoria în casă
Păşind în camera principală a casei, ceea ce impresionează de la început este volumul ei. Deasemenea şi lumina ce înviorează policromia obiectelor şi covoarelor. Lungă de 12 metri şi foarte înaltă, ceea ce reprezintă înălţimea de 3 etaje, această piesă îţi dă posibilitatea de a avea un recul şi de a putea vedea mai bine minunăţiile ce te înconjoară.
Colecţia cuprinde arme medievale şi moderne, vitralii austriece, germane, elveţiene, flamande, tapiserii flamande ţesute la război vertical, mobilier (austriac, italian), opere ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, rarităţi bibliofile, etc.
În dreapta, un cămin monumental de piatră din epoca Renaşterii. În fund, o tapiţerie flamandă iar în stânga, o scară de stejar în serpentină. Toate acestea formează trei importante panouri ce atrag vederea din primul moment.
Căminul extrem de generos este toscan, din epoca Renaşterii, sculptat în piatră. Consolele de susţinere, amplasate deasupra coloanelor, sunt deosebit de delicat sculptate, cu motive specifice ale Renaşterii italiene.
Demarcaţia dintre hall şi bibilotecă este făcută de doi frumoşi şi impozanţi lei, în marmură. Sunt replicile leilor romani ce se regăsesc în Loggia dei Lanzzi din Florenţa, executaţi în secolul al XVI-lea.
Biblioteca propriu-zisă este din lemn de nuc masiv, despărţită printr-o serie de coloane în torsala. Acestea sunt lucrate de mână, purtând capiteluri corintice. Este o lucrare din secolul al XVIII-lea şi provine din castelul Weilburg de lângă Viena. Rafturile bibliotecii conţin circa 2000 volume, unele dintre ele deosebit de valoroase.
Geamurile din bibilotecă sunt încrustate cu vechi vitralii. Acestea, deosebit de policrome, conţin multe scene în miniatură. Ele au fost executate la comanda unui nobil elveţian, Gaspar Knitebs, în anno domini 1599.
La etaj se ajunge printr-o scară interioară, aici fiind plasat şi un balcon interior. În încăperea de la etaj unde se afla dormitorul se găseşte actualmente o colecţie de obiecte muzeale, inclusiv de modă, provenite din colecţia originară. Deasemenea şi de la la diferite manifestări expoziţionale. găzduite prin bunăvoinţă la această locaţie.
Grădina, tot în stil florentin
O deschidere largă din living te invită în grădina romantică amenajată în spatele casei. Nu are dimensiuni mari. Aici însă te simţi într-adevăr într-un mediu italienesc medieval, aşteptând parcă să apară în veşmintele de epocă prinţese şi nobili cavaleri.
De fapt cu astfel de personaje te poţi întâlni la mansarda casei. Aceasta este organizată acum ca o galerie expoziţională.
Băncuţe de piatră, multe statuete, alei înguste, un mic havuz cu nuferi, decoraţii antice din piatră şi, bineînţeles, flori frumos organizate în ronduri şi dreptunghiuri, în care excelează trandafirii, dau o notă extrem de romantică.
Vedera casei din această zonă este deosebit de interesantă deoarece acum construcţia apare mult mai impunătoare şi chiar monumentală. Aduce mai mult a palat medieval.