Un Crăciun liniştit şi delicat

Cum vom celebra sărbătorile de Crăciun anul acesta în conjunctura actuală dominată de restricţii şi izolare? Oricum, nu se pune problema să nu omagiem această sărbătoare sfântă ci cum să o facem, ce decoraţii şi cum să fie ambianţa.

Anul acesta festivităţile pentru serbarea Crăciunului vor fi liniştite şi delicate, strict într-un cadru familial restrâns. Un prilej de reflecţie asupra ce este bine şi ce este rău, de a vedea ce putem face în viitor iar puţină modestie nu va strica. Totuşi caracterul de ceremonie şi momentele preţioase nu vor lipsi.

Oricum ar fi, aranjamentele florale sau pur şi simplu florile naturale nu trebuie să lipsească din décor. Acestea ne apropie de natură şi adăugă, prin culori, design şi arome, o notă specială festivităţii.

Dacă vorbim de un decor tradiţional, bradul împodobit va fi în centrul serbării. Crăciuniţele, mirosul de scorţişoară şi brad, lumânările parfumate şi cozonaul vor întregii ambianţa.

Mai multe scenarii

Pentru serbarea Crăciunului se pot propune mai multe scenarii tematice.

Scenariile tematice reflectă influenţele majore pe care le au cei mai importanţi autori în domeniul designului, preferinţele lor în ceea ce priveşte materialele, culorile şi formele”, explică designerul Annetta Palmisano de la Stilbüro bora.herke.palmisano.

Acest birou de design prezintă astfel de propuneri pe baza produselor expuse la târgul Christmasworld. Cel mai important eveniment mondial ce furnizează soluţii şi idei practice pentru această sărbătoare.

Schemă restrânsă de decoraţiuni

Tendinţele pentru ediţia din acest an a sărbătorilor de Crăciun se îndreaptă spre o festivitate în stil delicat care îndeamnă la calm, pace şi relaxare.

O schemă restrânsă de decoraţiuni precum şi folosirea de nuanţe variate dar pastelate sunt recomandările noastre. Look-ul poate fi mai degrabă minimalist  modern. Nu se exclud însă îmbinările sau accentele provenite din alte stiluri, cum este cel tradiţional.

Stilul minimalist poate fi “încălzit” cu accente şi detalii speciale, între care decorarea ramelor de fereastră cu ghirlande luminoase. Oricum, momentul este foarte prielnic realizării de mici decoraţiuni făcute de mână în casă– DO IT YOURSELF, activităţi în care pot fi angrenaţi în special copii.

Blue, blue Christmas

Regele rockului, Elvis Presley, lansa cu mai bine de jumătate de secol în urmă hitul cu acest nume. Iar cum Institutul Pantone a decis încă de anul trecut albastru drept culoarea anului 2020, propunerea noastră este pentru ambientări care să ţină seamă de acest fapt. De ce?

În primul rând, folosirea nuanţelor de albastru în decor induce o stare de linişte, pace, calm şi relaxare. Adică exact de ce avem acum nevoie.

Pe de altă parte, alături de roşu şi verde, albastru este în mod tradiţional o nuanţă asociată Crăciunului. Iar dacă vreţi încă să fiţi în pas cu moda, designerii recomandă pentru serbarea Crăciunului nuanţele calme specifice vegetaţiei naturale, cum este cea a şofranului.

Armonii liniştite

Acest scenariu tematic propune o atmosferă elegantă, calmă şi relaxantă, dar care totodadă transmite simplitate şi confort.

Esenţa acestui stil o reprezintă obiectele fin meşteşugite şi cele simple. Nimic complicat nu deranjează starea de bine. Se poate miza pe materiale naturale, suprafeţe „curate” şi structurate, design epurat, redus şi minimalist, şi pe combinaţii simple.

Pe fundalul acestei armonii, culorile variază de la tonuri neutre de lumini şi umbre până la nuanţe calde, de miere, vanilie şi smalţ alb. Ţesăturile naturale, cum sunt lâna, pâsla moale şi caşmirul, apar în combinaţie cu lemnul, sticla, ceramica şi porţelanul de calitate.

Delicateţe şi calm

Luna şi lumina ei specială precum şi stelele şi praful de stele sunt inspiraţiile pentru aceste decoraţiuni festive.

Structuri în mişcare, transparenţă delicată, forme neobişnuite şi amorfe cu design redus, tonurile pastelate fragile şi palide, de aur rece sau neutre induc o ambianţă festivă, poetică dar şi curată, de poveste modernă. Lumina reflectată, efectele vizuale neclare, în abur, stau la baza acestei atmosfere.

Culorile naturale  “plutesc” deasupra materialelor – piatră, sidef sau hârtie. Liniile sunt curate sau amorfe iar toate acestea duc cu gândul la o lume de departe, nereală care include sticlărie delicată în forme cu relief şi efecte de oglindă. Suprafeţele pot fi foarte netede şi lucioase dar şi cu finisaje mate cu efect de piatră sau încreţite şi pliate.

Natural şi autentic

Acest stil plin de emoţii combină modernitatea cu culorile naturale şi materialele rustice.

Decoraţiile festive includ obiecte lucrate de mână sau cu materiale naturale. Culorile de pământ folosite reflectă o conexiune apropiată de natural, modern şi rustic. Acestea sunt completate de tonurile arse şi diferite de verde.

Acest mix de culori creează o atmosferă în care caldul şi recele nu se exclud reciproc. Mat, brut, suprafeţele netratate subliniază un look nepretenţios dar natural şi simplu.

La aceasta se adaugă o abordare experimentală a materialelor. Obiecte artizanale şi rustice pot servi la aranjamente de masă festive în spirit tradiţional.

Foto: Messe Frankfurt (Christmasworld)

1 thought on “Un Crăciun liniştit şi delicat

Comments are closed.