Bucătăria este un loc unde trebuie să te simti relaxat. Este important să ştim însă cât costă bucătăria sau renovarea ei pentru a realiza funcţionarea şi decorul astfel încât timpul petrecut aici să fie cât mai plăcut, indiferent dacă este vorba de gătit, servit masa, pregătit un mic dejun sau pur şi simplu de socializat la o cafea.
Pentru a propune un proiect de amenajare a bucătăriei, un designer va trebui să aibă informaţiile privind mărimea şi componenţa familiei (sunt copii?), care este stilul de viaţă (se găteşte mult, sunt invitaţi prieteni, familie?). Deasemenea, care este bugetul disponibil. De exemplu, una este când avem de-a face cu un cuplu care pleacă foarte devreme la birou şi se întoarce acasă seara târziu, îşi petrece weekendurile de obicei în vilegiatură, merge des la restaurant, etc. În acest caz nu este necesară o investiţie majoră în bucătărie. Alta este când exista însă o familie numeroasă, cu copii, se găteşte frecvent şi mult, cu diverse ocazii sunt invitaţi, si în acest caz orice aspect trebuie planificat până la ultimul detaliu, cu organizare şi dotări de electrocasnice conform nevoilor.
Bugetul
În amenajarea oricărui spaţiu, în functie de buget vor fi alese materialele, finisajele, piesele de mobilier, accesoriile şi decoraţiunile, iar in cazul unei bucatarii, electrocasnicele, care pot fi foarte costisitoare. Un alt aspect de loc de neglijat este stilul, întrucât acesta va influenţa decisiv bugetul necesar pentru amenajare.
Bugetul diferă în funcţie de accesoriile, sistemele şi dotările folosite, dar şi materialul din care sunt realizate. Un alt factor ce influentează bugetul este, evident, dimensiunea spaţiului de amenajat. La manoperă, preţul variază în funcţie de dimensiunea spaţiului dar şi de calitatea materialelor, complexitatea lucrării şi echipa de profesionişti. Cu cât este materialul mai scump, cu atât creşte şi preţul montării acestuia. De asemenea, îndreptarea unor pereţi foarte denivelaţi necesită mult material şi timp de lucru.
De ce trebuie să ţineţi seama
Bucătăria este un spaţiu extrem de sensibil din punctul de vedere al finisajelor. Temperatura este deseori mai mare decât în restul locuinţei, iar umezeala este la ea acasă, având în vedere cantitatea de aburi care se degajă în timpul gătitului.
Pentru bucătărie este foarte importantă organizarea şi amplasarea mobilierului. Un aspect foarte important la care nu trebuie sa facem rabat sunt fronturile corpurilor de mobilier, ce pot fi realizate din PAL melaminat sau furniruit, ori din MDF ce poate fi vopsit, furniruit, înfoliat sau melaminat.
Electrocasnicele, esenţiale în bucătăria modernă
Alte componente importante într-o bucătărie sunt chiuveta si electrocasnicele. Şi pentru acestea există multe opţiuni pe piaţă, începând de la finisaj şi tehnologie, până la modalitatea de montare. Cuptorul poate fi electric sau pe gaz. Deasemenea, poate avea funcţii multiple, precum grill, rotisor, abur, convecţie şi microunde, unele având funcţie de autocurăţare. Evident, toate aceste aspecte cresc considerabil preţul unui aparat electrocasnic. De asemenea, şi plita poate funcţiona cu gaz sau curent electric (plita vitroceramică). Finisajul plitelor cu gaz este din inox sau sticlă, în diverse culori.
Hota prezintă din ce în ce mai multe opţiuni de montare. Aceasta poate fi incorporată, prinsă pe perete sau decorativă, cu aspect de lustră. Tehnologia permite să evacueze aburii în exteriorul clădirii sau să recircule aerul ce a fost filtrat cu filtre de carbune.
Frigiderul poate fi incorporabil, pentru un aspect unitar al bucătăriei standard sau „side by side”, cu două uşi. Pentru finisajul frigiderelor standard exista opţiuni variate: inox, sticlă, oglindă sau vopsit. Un frigider încorporat este mai scump decât unul standard, necesitând şi un corp de mobilier special realizat pentru încorporarea sa.
Optaţi pentru aparate de eficienţă energetică superioară
Costul electrocasnicelor variază în funcţie de brand şi capacitate. Este recomandat ca la amenajare să aveţi în vedere numai electrocasnice de clasă energetică A++ sau A+++. Acesteaasigură un consum scăzut de energie şi implicit facturi mai reduse.
Accesoriile şi finisajele
Chiuveta, o piesa relevantă în bucătărie, prezintă diferite posibilităţi din punct de vedere al materialului şi montării. Poate fi din inox, compozit, sticlă sau ceramică şi se poate monta deasupra blatului .
Blatul de lucru al bucătăriei sau al zonei de lucru integrată în blat. Aceasta ultimă opţiune este costisitoare pentru că se poate realiza doar pentru chiuvetele turnate, din blat compozit.
Elementele de finisaj, faianţa, gresia, materialul din faţa blatului de lucru, vopselele, etc. sunt deasemenea elemente importante care determină decorul bucătăriei. Este bine ca deciziile privind aceste aspecte să fie lăsate în seama designerului, care va stabili paleta de culori şi va şti cum să le aleagă în funcţie de stil şi de restul elementelor care formează întreg decorul.
Tarife şi preţuri
După cum am menţionat tarifele şi preţurile diferă în funcţie de complexitatea amenajării. Adică dacă este vorba despre una economică, medie, premium sau exclusivistă/super lux.
Prezentăm câteva informaţii privind preţurile percepute uzual privind manopera pentru lucrări efectuate deobicei în amenajarea unei bucătării: turnat şapă 10-15 lei/ mp, îndreptat pereţi 20-30 lei/ mp, decopertat gresie/ faianţă 15 lei/ mp, montare gresie 50-80 lei/ mp, montare faianţă 50-80 lei/ mp, montat perete gips carton pe structura metalica 20-35 lei/ mp, montat profile decorative 18 – 25 lei/ ml, vopsit pereţi şi plafon – amorsă + vopsea 10-15 lei/ mp, evacuare moloz 10 lei/ sac. Menţionăm că mai pot fi cheltuieli cu manoperă pentru refacere instalaţie sanitară, instalaţie electrică, transport şi manipulări materiale iar în cazul în care se lucrează cu un designer, tariful perceput pentru proiect şi supraveghere este de 25 – 35 euro/mp.
Amenajări mediu vs. amenajări premium
Pentru finisajele la o amenajare medie propunem următoarele soluţii şi preţuri: travertin 60 – 80 lei/ mp, faianţă 35 – 50lei/ mp, calorifere 350 lei, profile decorative 8-12lei/ ml, amorsa şi vopsea 500 – 900 lei, spoturi 35 – 50 lei, plafonieră 200 – 400lei iar pentru electrocasnice: hotă 1600 – 2300 lei, plită 900 + 1200 lei, cuptor 1200 – 2500 lei, frigider încorporabil 1800 – 2800 lei, chiuvetă ceramică 600 – 1400 lei, baterie chiuvetă 900 – 1600 lei.
Pentru finisajele la o amenajare premium propunem următoarele soluţii şi preţuri: gresie 100 – 200 lei/ mp, blat şi placarea pereţilor cu cuarţ 1800 – 2200 lei/ mp, amorsă şi vopsea 900 – 1200 lei, profile decorative 8-12 lei/ ml, plafoniera 1000 – 1600 lei iar pentru electrocasnice: plită 1200 – 1800 lei, cuptor 4500 – 6000 lei, hotă 800 – 1600 lei, chiuvetă 1000 – 1600 lei, baterie 1700 – 3500 lei, combină frigorifică 4000 – 5000 lei, maşină de spălat vase 3000 – 5000 lei.
La ce costuri ne putem aştepta pentru amenajarea unei bucătării de 20 mp în cazul unei amenajări medii? Pentru manoperă: 400 – 600 euro, finisaje: 1000 – 1700 euro, electrocasnice: 1500 – 2500 euro, mobilier: 2500 – 4700 euro, totalul fiind cuprins între 4500 şi 9000 euro.
Similar, în cazul unei amenajări premium. Manoperă: 700 – 1300 eur, finisaje: 1700 – 2200 euro, electrocasnice: 4000 – 6000 euro, mobilier: 10 000 – 13 000 euro. Totalul este cuprins între 18 000 şi 22 000 euro.