Conform analizelor realzate de Casa de licitaţii Artmark, pe baza rezultatelor licitaţiilor organizate de această companie (care domină autoritar piaţa de artă de la noi) în luna martie, piața românească de artă reîncepe să crească. În continuare, redăm integral comunicatul de presă al Casei de licitaţii.
După un debut în forță în anii 2008-2011, pus temporar între paranteze în perioada diverselor crize ale anilor următori, a revenit la un trend crescător către sfârșitul deceniului trecut. Nu doar de creștere, dar și de reorganizare și modernizare profunde, prin transparentizare, reglementare și deschidere către cumpărătorii noilor generații, inclusiv prin accesibilizare online. Firesc până la urmă, ca cea mai elitistă piață investițională să se dezvolte și în România, dar printre ultimele, presupunând nu doar resurse financiare – de altminteri de un nivel relativ redus la acest început de dezvoltare a pieței – cât o deschidere culturală a participanților la tranzacțiile cu artă.
Creșterea este dovedită și de rezultatele sesiunii de licita’ii din luna martie, care închide un prim trimestru al anului 2021. Astfel, Casa Artmark, principalul indicator al pieței, afișează la sfârșitul primului trimestru 2021 vânzări totale de artă de 3,06 milioane euro, față de un total al primului trimestru 2020 de 2,77 milioane, așadar o creștere de aprox. 10% (respectiv față de 2,35 milioane euro total al primului trimestru 2019, față de care creșterea este de aprox. 24%).
Cele 3 licitații ale sesiunii lunii martie, marea Licitație de Primăvară, Licitația de Curiozități Tehnice și o licitație de atelier al unei artiste române de avangardă, Eva Cerbu, s-au finalizat cu o rată medie de adjudecare de 88% (adică 88% din obiectele de artă puse în vânzare au fost cumpărate, mai exact 408 din 460, iar acestea au crescut în licitație cu o creștere medie de 243% față de prețul de pornire).
Licitaţia de curiozităţi tehnice a arătat un interes special al colecţionarilor autohtoni. Un record a fost înregistrat pentru maşina de criptat Enigma care s-a adjudecat cu nu mai puţin de 135 000 de euro, licitaţia pornind de la 9 000 de euro! Din păcate nu a fost adjudecat automobilul Masserati Spyder care a aparţinut lui Elton John. Preţul ei este de 42 000 de euro.
Cel mai mare eveniment al sezonului – Licitaţia de primăvară din 23 martie a fost în centrul atenției colecționarilor, având în vedere prezența marilor maeștri ai artei românești, dar și a celor mai râvniți artiști contemporani, înregistrând o rată de adjudecare de peste 91%.
Recordul evenimentului de vânzare a fost stabilit de Adrian Ghenie cu opera sa de tinerețe ,,Energia” – un peisaj astral care se naște din propria energie și care a fost adjudecată pentru 155.000 de euro – care este de altfel și recordul de artist al lui Ghenie la nivel de România (prealabila cea mai bună vânzare de Ghenie s-a petrecut în iarna lui 2019, când un Autoportret al artistului a fost adjudecat pentru 150.000 de euro).
Ghenie a fost urmat de un mic dar adorabil portret de copil realizat de Nicolae Tonitza, intitulat “Micuța unguroaică”, care a fost adjudecat pentru suma rotundă de 100.000 de euro.
Licitația de Primăvară a punctat și câteva recorduri absolute de autor, cum ar fi pentru Dimitrie Știubei, al cărui peisaj marin de mari dimensiuni a fost adjudecat pentru 11.000 de euro, pentru Mirel Zamfirescu, a cărui compoziție cristică de mari dimensiuni a urcat până la 14.000 de euro, ori pentru Francisc Gall, expresionist clujean emigrat la Paris, care a realizat pentru prima oară într-o licitație românească de artă două tranzacții peste 10.000 de euro, cu “Pregătiri de balet”, adjudecată pentru 13.000 de euro și cu “Amiază la grădina de vară”, adjudecată pentru 10.000 de euro.
O adjudecare interesantă, ce a oferit un spectacol rar, a fost cea a unei mașini de criptat “Enigma M2”, ce a urcat în licitație de la un preț de pornire de 9.000 de euro până la prețul de adjudecare de 135.000 de euro, în cadrul evenimentului de vânzare dedicat de Casa de Licitații A10 by Artmark în 25 martie rarităților tehnice.
O rată absolută de adjudecare (100%) a înregistrat săptămâna aceasta, pe 30 martie, Licitația de Atelier Eva Cerbu, prima licitație de artă dedicată exclusiv lansării în piață a lucrărilor de artă ce au alcătuit creația de atelier a unei artiste. Lucrările au fost adjudecate la prețuri variind între 200 de euro și 3.750 de euro și au fost vândute la prima mână, urmând probabil ca piesele achiziționate să revină treptat, în anii următori, în piața licitațiilor de artă la tranzacționare, probabil cu un spor valoric.
Luna martie s-a înscris în trendul ascendent al pieței românești de artă, marcând câteva importante trenduri, precum: durata licitațiilor – 8 ore și 27 de minute a durat evenimentul maraton al Licitației de Primăvară, aproximativ 300 de participanți activi în cadrul fiecărei licitații, precum și creșterea numărului de colecționari proveniți din tinerele generații în piața românească de artă.
Câteva comentarii
Acesta a fost comunicatul de presă care demonstrează într-adevăr un nivel solid al pieţei în ciuda perioadei dificile, inclusiv economic, pe care o traversăm datorită pandemiei Coronavirus. Totuşi ne simţim datori să adăugăm câteva comentarii la concluziile expuse, în special pe baza rezultatelor de la Licitaţia de primăvară, cel mai important eveniment al sezonului, un adevărat barometru al pieţei.
Se pot constata în primul rând mutaţii pe piaţă în zona operelor evaluate la sume ce depăşesc 10 000 de euro. Dacă în plaja de până la acest prag lucrurile par a fi stabile, în zona superioară se înregistrează un procent superior de opere neadjudecate iar cele adjudecate nu ating nivelul de estimare superior.
În ceea ce priveşte recorduri de licitaţie, acestea sunt extrem de departe de cele înregistrate în urmă cu câţiva ani. Oricum la tripletul Grigorescu, Tonitza şi Luchian trebuie adăugat Adrian Ghenie care este deja prezent la toate licitaţiile imporatnte în ultimii doi ani şi iată, la Licitaţia de primăvară, lucrarea sa Energia, deşi adjudecată cu cea mai mare sumă la această licitaţie (155 000 euro), mult peste cea de a doua (100 000 de euro, Micuţa unguroaică a lui Tonitza) a fost şi ea sub estimarea superioară (180 000 de euro). În ceea ce priveşte tripletul Grigorescu, Tonitza, Luchian, care domină piaţa de artă românească de câţiva zeci de ani, Licitaţia de primăvară 2021 a adus încă o victorie a lui Tonitza, suma de 100 000 de euro fiind la mare distanţă de suma precedent realizată la aceasta licitaţie şi, în plus, este singura lucrare de valoare mare a cărei sumă adjudecată depăşeşte estimarea superioară (80 000 de euro).
Opere adjudicate sub estimarea superioară şi opere valoroase neadjudecate
După cum am arătat, a fost un număr relevant de piese care au fost adjudecate dar sub estimarea superioară. Menţionăm că evaluările şi deci aceste limite sunt apreciate de experţi cu mare experienţă, în evaluările lţinând seamă de “cota” autorilor şi a operelor care, iată, se pare a fi în scădere. O listă, probabil incompletă, cu opera valoroase adjudicate sub estimarea superioară
Ciobănaş, Ştefan Luchian, estimat 30 000 – 50 000 euro, adjudecat cu 40 000 de euro
Turc cu turban, N. Tonitza, estimare 10 000 – 15 000 euro, adjudecat 11 000 euro
Lectură, Theodor Pallady, estimat 30 0000 – 45 000 euro, adjudecat 37 500 euro
Natură moartă cu albume de artă, Corneliu Baba, estimat 10 000 – 16000 euro, adjudecat 10 000 euro
Casa din Montreuil, Gh. Petraşcu, estimat 8 000 -15 000 euro, adjudecat 11 000 euro
Peisaj la Vlaici, Camil Ressu, estimat 12 000 – 18 000 euro, adjudecat 17 000 euro
Spaniolul, Iosif Iser, estimat 10 000 – 18 000 euro, adjudecat 11 000 euro
Târg de moşi, Camil Ressu, estimat 8 000 -14 000 adjudecat cu 11 000 euro
Opere valoroase neadjudecate, nu mai plac nudurile
Nud în interior, Alexandru Ciucurencu, preţ de achiziţie 14 472 euro
Maci şi garoafe, Ştefan Luchian, preţ de achiziţie 95 670 euro
Nud Art Deco, Iosif Iser, preţ achiziţie 10 251 euro
Nud în interior, Theodor Pallady, preţ achiziţie 21 708 euro
Plaja sub 10 000 euro
Piaţa pe această zonă pare mult mai stabilă. Este de remarcat interesul crescut faţă de sculpturi.
Artistă cu capă. Rudolf Schweitzer-Cumpăna, adjudecat cu 3700 euro, peste estimarea superioară
O altă remarcă. Operele semnate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, prezente în număr mare la fiecare licitaţie importantă, se vând din ce în ce mai bine, deobicei peste estimarea superioară.
Operele cu teme ţărăneşti se vând în continuare foarte bine, nu numai cele semnate de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Theodor Aman ci şi cele ale altor pictori ca: Ludovic Basarab, Nicolae Vermont sau Eustaţiu Stoenescu, ca să numim doar câţiva dintre aceştia.
O plăcută surpriză, o operă semnată de Vasile Parizescu, acest mare colecţionar care se arată şi un talentat pictor.
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
O nouă expoziție de pictură Paula Craioveanu la Pelișor, Sinaia
-
Veneţia – un reportaj cromatic semnat de Luminiţa Gliga
-
Nicole Jutka şi-a prezintat operele „TRIO” și „FLOWER BRIDGE” la Bienala de la Veneția 2024