Vrei să cummperi o casă sau să îţi reamenajezi singur casa? Arhitect de interior Alexandra Stamate de la Jooca Studio, oferă câteva recomandări practice
Dacă te gândești să cumperi un apartament nou, încearcă să găsești unul care să aibă o compartimentare care se pliază nevoilor tale. Este mai greu să faci intervenții asupra compartimentării inițiale iar lucrurile se pot complica atunci când trebuie să înlocuiești finisajele, mai ales când există încălzire în pardoseala De asemenea, garanția apartamentului poate fi afectata.
Angajează echipe profesioniste
Înainte să iei deciziile majore, este bine să faci o cercetare înainte și să te asiguri că iei cea mai bună decizie. Este bine să lucrezi cu echipe profesioniste cel puțin pe partea de construcții și pentru mobilierul custom-made.
Alege un stil de amenajare pe care să îl personalizezi cât de mult poți. Adaugă un touch personal, prin decorațiunile pe care le-ai adunat din călătorii și încearcă să găsești obiecte vintage care se încadrează frumos în amenajare
Renovarea locuinţelor vechi
Gândește-te bine cât ai vrea să investești în apartament și consulta-te cu un specialist pentru a vedea dacă ceea ce iți dorești este realizabil. Dacă eşti proprietar al unui apartament sau casă într-un imobil vechi, costurile și lucrările pentru renovare vor fi destul de ridicate.
Este bine să alegi o echipă de construcții foarte bine pregătită, iar materialele folosite să fie de cea mai buna calitate. Altfel riști să refaci lucrările de mai multe ori.
Recomandări pentru parchet din lemn masiv
Dacă ai un parchet din lemn masiv și te decizi să îl restaurezi trebuie să ai în vedere că este posibil să trebuiască refăcută țoață şapa. Firma care se ocupă de restaurare trebuie aleasă cu atenție, pentru că este o muncă care necesită foarte multă atenție și pricepere.
La ruperea finisajelor la pardoseală se poate folosi pluta pentru umplerea/mascarea rostului de dilatație dintre finisaje. Montată corect, aceasta este mult mai plăcută, atât vizual, cât mai ales la atingere, dacă mergi desculț, în comparaţie cu profilele metalice.
Vopsele de calitate
Daca te apuci de o amenajare este bine să iți alegi o vopsea super lavabila. Chiar daca poate costa mai mult faţă de una obişnuita, durata de păstrare este mai lunga și întreținerea este mai ușoară. Iar culorile arata foarte bine, fară să mai rămână dungi vizibile în anumite părţi.
Corpuri de iluinat sexy
Alege cu grijă corpurile de iluminat. Desi nu țoață lumea realizează, acestea sunt unele dintre cele mai importante elemente ale amenajării. Un corp de iluminat “sexy” poate schimba întreagă amenajare! Gândește-te foarte bine la materialele pe care le alegi și la întreținere.
Dacă alegi suprafețe lucioase, trebuie să fii foarte atent la curățenie, atât la urme cât și la zgârieturi. Dacă alegi materiale mai prețioase precum catifeaua, trebuie să știi că se pot păta destul de ușor și se degradează dacă nu sunt păstrate cum trebuie. Dacă ai un perete placat cu cărămidă, trebuie să te informezi sau să ceri sfaturi despre cum se întreține cărămidă.
Finisaje cu lemn, ardezie şi plăci terazo
Dacă ai că soluţie de încălzire cea prin pardoseala, trebuie să şti ce parchet se pretează cel mai bine şi cu ce poţi acoperi pardoseala.
Amenajările şi finisajele cu lemn sunt o soluţie forte bună în momentul de faţă. În cazul alegerii acestei opţiuni trebuie să ţii cont că placările cu lemn masiv pot lucra la început, până când lemnul se stabilizează. Acest lucru nu este un defect al lemnului și se ameliorează în timp. După stabilizare este posibil să fie nevoie de o rechituire a rosturilor.
Ardezia naturală este deasemenea o soluţie modernă care se poate folosi cu succes. Este bine de ştiut că, în cazul spaţiilor fără umezeală, aceasta se poate aplica fără rosturi și fără chituire.
Poţi să fi original și să alegi o tăblie de pat atipică. Lamelele din MDF sau lemn îmbrăcate în material textil sunt o soluţie la îndemână.
Alege plăci terrazzo în baie și/sau bucătărie pentru o amenajare în tendințe. În plus, se întrețîn foarte ușor și sunt disponibile într-o varietate mare de culori. Separă vizual un spațiu deschis prin diverse mijloace.
Iată câteva exemple: ancadramente din PAL/MDF/lemn, o piesă de mobilier sau un corp de iluminat cu design aparte
Foto cu amenajări realizate de Jooca Studio