Licitaţia de Toamnă, organizată de Casa de licitaţii Artmark şi dedicată punerii în vânzare a unei selecții curatoriate a celor mai reprezentativi și valoroși artiști români – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, avându-se în vedere poziționarea acestora în clasamentul, actualizat anual, al celor mai bine vânduți artiști în piața românească de artă, cuprinde și alte lucrări de referință semnate de cei mai cunoscuți și apreciați financiar maeștri ai artei românești, precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiață, Ion Theodorescu-Sion, Marius Bunescu, Ștefan Popescu sau Ion Țuculescu.
Un alt punct de atracţie este constituit de faptul că se vor licita lucrări din două colecţii importante: Ionescu – Quintus şi Burileanu- Boroianu. Licitaţia de Toamnă va avea loc pe data de 26 octombrie, online pe platforma Artmark Live.
“Toamna”, cea mai valoroasă operă semnată Ștefan Luchian, scoasă la licitație
A depășit cea mai mare evaluare de licitație prescrisă vreodată pentru o operă de artă românească scoasă la licitație în România și este programată să fie vândută în cadrul celui mai însemnat și așteptat eveniment de artă al sezonului – Licitația de Toamnă. „Toamna”, operă de mari dimensiuni semnată de celebrul pictor care a modernizat pictura românească, Ștefan Luchian, cu o estimare de 200.000-300.000 de euro, depășește estimarea operei „Țărăncuță odihnindu-se”, semnată de Nicolae Grigorescu, evaluată pentru 150.000-250.000 de euro în 2011. Lucrarea de dimensiuni monumentale este expusă în sala principală a Palatului Cesianu-Racoviţă și poate fi vizitată gratuit până marți, 26 octombrie.
Va fi oare depăşit recordul de vânzare a unei opere de artă în România?
Opera realizată de Luchian în 1901, inspirat de grafica în stil Art Nouveau a contemporanului său, artistul francez Georges des Feure, face parte dintr-un ansamblu de patru uleiuri, reprezentând alegorii feminine, destinate să decoreze interioarele casei avocatului și omului politic liberal Victor Antonescu, fost ministru de justiție și apoi de finanțe în guvernul Gheorghe Tătărăscu, în colecția căruia rămâne până în 1965. Astăzi, două dintre cele patru panouri pictate de Luchian sunt în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, dintre care cel intitulat „Primăvara” este piesa centrală a sălii dedicate începuturilor modernismului românesc, în expunerea permanentă a actualei Galerii Naționale. Câtă vreme cel de-al patrulea panou ilustrat în literatura de specialitate, neidentificat de istoriografie în vreo colecție anterioară ori ulterioară schimbării de regim din 1989, este considerat pierdut.
O altă operă importantă semnată de pictorul florilor, care va fi scoasă la licitație pe 26 octombrie, este „Crizanteme”, de asemenea o pictură de mari dimensiuni, ce a primit o estimare de 120.000-180.000 de euro. Lucrarea, care până în 1919 a fost în colecția istorică a criticului de artă și prietenul lui Ștefan Luchian, Virgil Cioflec, a trecut ulterior în prestigioasa colecție istorică dr. Iosif Dona, colecție destrămată treptat, prin vânzări private, dar mai ales prin donații constrânse în anii comunismului, către Muzeul Național de Artă.
La această licitaţie, lucrarea menţionată este oarecum în concurenţă cu alta, valoroasă: “Cârciumărese”, semnată de Gh. Petraşcu şi estimată la 30 – 50 000 de euro.
În completarea seriei inedite, Licitaţia de Toamnă listează și o a treia lucrare de Ștefan Luchian, de dimensiuni mai modeste, un pastel realizat în timpul șederii la Brebu, intitulat „Casa din Brebu” (având o estimare de 12.000-18.000 de euro).
Capodoperele şi expoziţia cu lucrări pot fi vizionate gratuit la Palatul Cesianu-Racoviţă din strada C.A. Rosetti, nr. 5, zilnic, între 10:00-20:00.
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
O nouă expoziție de pictură Paula Craioveanu la Pelișor, Sinaia
-
Veneţia – un reportaj cromatic semnat de Luminiţa Gliga
-
Nicole Jutka şi-a prezintat operele „TRIO” și „FLOWER BRIDGE” la Bienala de la Veneția 2024