Proiect de locuinţă la Predeal

Proiectarea acestei locuințe a trecut prin mai multe provocări, cele mai importante fiind însă terenul îngust și panta abruptă (diferență mare de nivel intre accesul din strada și capătul lotului).

Casa are astfel “deschidere” către aval, profitând de panta naturală, unde sunt vitrajele mai mari și unde au fost orientate toate camerele principale.

Conceptual, volumetria este una moderna, dar cu elemente specifice stilului montan – placare cu piatră și lemn, panta mai abruptă a acoperișului, elemente din lemn masiv la sageac și pazie, etc. Atât livingul și bucătăria de la parter, cât și dormitoarele de la demisol, beneficiază de terase generoase. La interior, casa dispune la parter de zona de zi cu vestibul, spaţiu tehnic, grup sanitar, living și bucătărie open-space, dar și un dormitor. La demisol regăsim zona de noapte, cu două dormitoare cu baie proprie, un grup sanitar cu acces și din exterior, precum și un spaţiu complet în pământ, pentru depozitare, crama, etc.

Suprafață construită = 113mp

Suprafață desfășurată = 225mp

Proiect: Arh. Alexandra Antohi, COFRAN DESIGN, alexandra_arh@yahoo.com