Apartament prietenos în bloc interbelic, amenajat cu materiale contemporane

Apartamentul spaţios de 80 de metri pătraţi este situat într-un bloc circular cu 9 etaje, placat cu cărămidă aparentă, chiar în imediata vecinătate a Hotelului Intercontinental, deci în chiar centrul centrului Capitalei. Construcţia, deosebi de solidă, a fost realizată imediat după terminarea războiului. Rezistenţa este foarte bună, nu numai datorită faptului că a trecut peste ea doar cutremurul din 1977 ci şi cadrelor solide din fier beton precum şi a sistemului baliză: sunt 2 – 3 niveluri de subsol, ceea ce face ca la un eventual cutremur, această structură să ancorează întreaga clădire.

Soluţii de arhitectură

Deşi în principiu păstrarea balconului este recomandată, în cazul de faţă acesta a fost închis, în ideea existenţei unui tampon de aer  şi poate fi folosit ca loc de fumat. Apartamentul avea în componenţă o mică încăpere – camera de serviciu, specific apartamentelor interbelice. Aceasta a fost transformată în bucătărie (închisă) iar spaţiul iniţial al bucătăriei a fost inclus în living care a căpătat dimensiuni confortabile. Baia este cu cadă ca în toate apartamentele interbelice elegante iar dormitorul este dotat cu un dressing generos.

Design interior, finisaje

Prin plasarea şi arhitectura clasică, apartamentul a reprezentat o adevărată provocare pentru designerul Maria Dulhan , care a luat hotărârea de a-l amenaja. În acest scop, a mers pe ideea unui design de interior care să ofere confort şi eleganţă în stil clasic dar cu materiale contemporane şi accente de glam.

Pentru pardoseală a fost folosit parchetul laminat care asigură şi o protecţie fonică. În tot apartamentul există un dialog parchet-gresie. În hol, baie şi bucătărie a fost folosită gresia de dimensiuni mari  (60 x 120) care prezintă avantajul unei curăţiriri uşoare datorită lipsei rosturilor unde se adună de obicei murdăria. Mobilierul este din lemn şi mai degrabă minimalist dar elegant, cu curburi fine.

Rezultatul este un interior cozy, cald şi prietenos. Această ambianţă este dată nu numai de şemineul din living ci şi de culorile blânde ale pereţilor şi draperiilor precum şi “cadrul moale”, oferit de canapeaua de dimensiuni mari, şi acoperirile de pardoseală: covoare şi mocheta, pentru care călcătura este plăcută şi preia stresul. Ca deobicei, designerul realizează scenografii elegante şi rafinate, reuşind un bun echilibru al interiorului.

Deoarece apartamentul nu era foarte luminos, au fost folosite închideri de uşi de sticlă glisante. Deasemenea din design nu lipsesc oglinzile care măresc spaţiul şi dau un plus de eleganţă. Acesta este subliniat de elementele clasice: iluminatul cu candelabre şi  profilele decorative.

Accentele scenografice au fost realizate cu ajutorul tapetului cu modele spectaculoase precum şi cu operele de artă. Deasupra patului din dormitor a fost folosit un puzzle decorativ cu alb şi negru ce aduce şi un plus de culoare. Pe hol o decoraţie pe perete de dimensiuni mari evocă tendinţa ecologică.

Furnizori

Canapeaua este de la Chilipirul Zilei, şifonierul a fost cumpărat de la EMAG şi upgradat de KON Design, vopseaua este de la Jotun iar parchetul melaminat este de la Leroy Merlin. Apartamentul renovat şi amenajat este oferit la vânzare.