În cadrul cereminiei oficiale de la Viena, au fost desemnaţi câştigătorii concursului Brick Award pe anul 2022, concurs organizat de Wienerberger AG, cel mai mare producător de materiale ceramice pentru construcţii din lume. Căştigătorii au fost premiaţi la cinci categorii: Feeling at Home, Sharing public spaces, Living together, Working together şi Building outside the box.
Căştigătorul marelui premiu şi al categoriei “Sharing public spaces” a fost Muzeul Jingdezhen Imperial Koln – China, realizat de arhitecţi: Studio Zhu Pei, Bejing.
La categoria “Working together”, a fost desemnat proiectul 2226 Emmenweid, Emmenbrücke – Elvetia, arhitecţi: Baumschlager Eberle Architekten, Zurich.
La categoria “Building outside the box”, câştigător a fost proiectul The Brick Wall – Tsingpu Yangzhou Retreat, Yangzhou – China, realizat de binecunoscuţii arhitecţi Neri&Hu Design and Research Office din Shanghai. Ne aducem aminte că, în urmă cu câţiva ani, aceşti arhitecţi au fost desemnaţi să realizeze proiectul de casă ideală DAS HAUS la târgul imm din Koln.
În sfârşit, la categoria “Feeling at home” a fost desemnat proiectul The House that Inhabits – Productive Urban Living, Babahoyo din Ecuador, realizat de arhitecţii: Natura Futura, Babahoyo, proiect pe care îl prezentăm în continuare. Este de remarcat prezenţa a două proiecte câştigătoare din China, precum şi câştigarea premiului la o categorie de către un birou specializat pe designul de interior (Neri&Hu).
The House that Inhabits – Productive Urban Living, Babahoyo – Ecuador
Proiectul a fost realizat în localitatea Babahoyo, din Ecuador, în anul 2020 şi are ca destinaţie locuinţă şi atelier. Au fost folosite produsele ceramice: cărămidă aparentă, pavaj ceramic, zidărie ceramică, tiglă ceramic
Asociația de arhitectură Natura Futura, care a realizat proiectul, consideră The House that Inhabits, ca pe o declarație. O declarație care nu numai că se opune comercializării orașului, care marginalizează mulți oameni, ci și una care conferă cărămizii un simbol dar și o destinație materialului de construcție. Acest material de construcție tradițional este adesea atribuit secțiunilor mai sărace ale populației – este adesea ascuns, tencuit și pictat. Arhitecții doresc ca acest proiect să demonstreze și să exploreze valoarea cărămizilor ca material pentru un oraș vibrant și locuibil.
Clădirea, deşi neconvenţională, trimite la casele tradiționale ale orașului latino-american, încă întâlnite în Babahoyo, și folosește pe deplin terenul de treizeci pe doisprezece metri. La parter există un spaţiu comercial și un apartament și cinci camere care adăpostesc o instituție de învățământ la etaj. Fășii de luminatoare și un coridor îngust de-a lungul pereților exteriori lasă să intre lumina zilei.
Sunt de apreciat atât soluţiile arhitecturale privind aportul de lumină naturală cât şi cele privind ventilaţia naturală. Structura acoperișului este realizata din lemn – un alt material asociat cu sărăcia. Scopul acestui proiect se extinde cu mult dincolo de anvelopa clădirii. Atrage atenția asupra micilor inițiative care extind definiția clădirilor cu utilizare mixtă și, astfel, aduc o contribuție pozitivă la calitatea vieții urbane în centrul unui oraș modern. Combinația dintre organizarea spațială neortodoxă și materialele alese fac din The House that Inhabits o adevărată declarație de credință.
„Graniţele acestui proiect se afla cu mult dincolo de anvelopa clădirii. Vorbește despre inițiative la scară mică care extind tipologia clădirilor cu utilizare mixtă și, prin aceasta, aduc o contribuție pozitivă la calitatea vieții urbane în centrul orașului contemporan.”
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei