Apartamentul de două camere (49 mp) din zona Unirii, aşa cum îi spune şi numele, este destinat închirierii, acesta fiind motivul pentru care a fost amenajat astfel încât să pună în valoare spaţiul existent printr-un stil care să placă unei palete cât mai mari de potenţiali chiriaşi, ţinând cont totuşi de înclinaţia clienţilor către un stil industrial.
Proiectul de amenajare
Beneficiarii proprietari au găsit biroul MISO Architects pe internet, iar colaborarea a decurs foarte bine, mai ales că s-a desfăşurat preponderent de la distanţă având în vedere că ei nu locuiesc în ţară. Echipa de designeri a preluat apartamentul în stadiu finalizat şi curat, cu parchet şi pereţii vopsiţi alb, baia era finisată şi echipată. Şantierul a presupus în primul rând modificarea de compartimentare prin deschiderea bucătăriei şi crearea unui open-space, completări la instalaţia electrică, acoperirea finisajelor ceramice din baie, precum şi vopsirea pereţilor de accent.
Beneficiarii şi-au dorit o amenajare în stil industrial, un spaţiu plăcut şi comod unde să locuiască în scurtele perioade în care vin în ţară, iar în rest să fie închiriat în regim AirBnb.
Arhitecţii au propus un plan, schiţe 3D pentru amenajarea apartamentului iar aceştia l-au acceptat. Echipa s-a ocupat integral de alegerea materialelor, texturilor şi culorilor care urmau să compună rezultatul final mult aşteptat, precum şi de întreaga gestionare a şantierului, având de fiecare dată acceptul beneficiarulu
Finisaje şi paleta de culori
Amenajarea este într-un stil industrial, cu culori închise, mult lemn, elemente metalice, vopsea tip beton aparent şi foarte puţine pete de culoare.
În cadrul acestei amenajări au fost folosite câteva finisaje foarte interesante şi de efect, mai ales că acestea au fost aplicate peste cele existente. Faianţa din baie a fost acoperită integral cu vopseaua specială Continuo de la San Marco în două culori.
Peste gresia de la bucătărie s-a intervenit cu o pardoseală de 2.5 mm din LVT modelul Moduleo Moods într-un decor alb-negru foarte spectaculos. La nivelul pereţilor a fost aplicată vopsea lavabilă gri închis şi beton aparent, tot din paleta de produse San Marco, conferind astfel amenajării stilul industrial dorit
Holul de acces
Holului de acces, cartea de vizită a unei amenajări deoarece este prima impresie, i-a fost schimbat aspectul cu ajutorul unor trucuri simple şi de impact: vopsirea unui perete lung şi monoton într-o culoare gri închis care se continuă până în inima casei şi realizarea unui mobilier pe comandă care deserveşte foarte bine din punct de vedere funcţional (pentru haine şi încălţăminte), dar ascunde şi elemente tehnice (panou electric, wireless).
Open space: bucătăria cu finisaj alb negru iar livingul cu mult metal
În zona de zi intervenţia majoră a constat în deschiderea spaţiului prin desfiinţarea peretelui şi a uşii de bucătărie şi crearea unei zone open space ample şi luminoase.
Gresia existentă a fost acoperită cu o pardoseală LVT cu un joc interesant alb-negru, iar în zona contrablatului a fost aplicat un finisaj alb metro tile, continuat cu un gri închis într-un puternic contrast la nivelul pereţilor şi al mobilei suspendate.
Astfel s-a reuşit continuarea unei zone coloristice clare de la bucătărie spre living şi până în holul de la intrare, aplicând aceeaşi nuanţă de gri, pe care atât mobila cât şi lemnul contrastează foarte frumos.
Mobila de bucătărie a fost realizată pe comandă, în formă de “U”, ascunzând frigiderul în spatele unor lamele de lemn, astfel încât să fie complet invizibil din living şi să ofere în acelaşi timp intimitate în spaţiul de lucru. Se continuă către living cu o comodă suspendată pentru TV.
Livingul abundă în elemente metalice, începând cu biblioteca realizată pe comanda şi continuând cu masa de dining, scaunele şi măsuţa de cafea.
Canapeaua tapiţată într-o plăcută nuanţă de gri, frumos decorată cu multiple pernuţe decorative în diferite texturi şi culori, conferă împreună cu covorul, perdelele şi draperiile atmosfera de “acasă”. Radioul retro, tablourile frumos înrămate, lampadarul minimalist şi suspensia centrală cu multe becuri, întregesc acest cadru industrial, dar cozy.
Dormitor tip Airbnb
Dormitorul fiind foarte mic, concentrarea a fost pe includerea de elemente esenţiale într-o cameră de tip Airbnb. Anume, un pat comod şi o zonă pentru haine şi bagaje.
Folosindu-se de nişa existentă în cameră, a fost amplasat acolo o comodă şi o zonă de umeraşe, delimitandu-o şi la nivelul finisajelor cu acelaşi gri închis din zona de zi. În continuare, peretele din faţa patului a fost finisat cu vopsea decorativă de tip beton aparent, frumos pusă în valoare de plinta albă şi oglinzile decorative cu ramă de lemn.
Peretele cu patul avea la rândul său un decroş, ceea ce a oferit ideea realizării unei tăblii din lemn continue pe toată lungimea sa. Astfel a rezultat o bază pentru aplice şi o poliţă funcţională pentru tablouri, în care a fost înserat bineînţeles o bandă led pentru un plus de efect şi pentru a pune în valoarea vopseaua decorativă prezentă şi aici.
Ca de fiecare dată perdelele, draperiile şi textilele patului au îmbrăcat camera, iar pentru un plus de personalitate au fost alese nopteiere diferite de-o parte şi de alta a patului.
Baia, tot în stil industrial
Transformarea băii este de-a dreptul spectaculoasă datorită acoperirii plăcilor de faianţă cu vopseaua specială Continuo, care nu doar că i-a acoperit integral rosturile, dar are şi o textură destul de rugoasă, perfectă pentru un decor cu iz industrial.
Pentru un plus de personalitate şi un strop de culoare a fost aleasă o nuanţă de bleu în zona căzii. Cu această ocazie au fost mascate pe cât posibil şi nişte îmbinări destul de inestetice. De asemenea, imaginea de ansamblu a avut semnificativ de câştigat prin finisarea până la nivelul tavanului, plăcile iniţiale fiind amplasate cu aprox. 50 cm mai jos şi întreg spaţiul părând iniţial astfel mai scund.
A fost păstrată chiuveta şi bateria existentă, dar a fost realizată pe comanda o bază frumoasă din MDF gri şi structură metalică neagră. Deasemenea a fost suplimentată zona de depozitare cu un corp suspendat deasupra toaletei, păstrând în acelaşi timp o nişă iluminată cu structură metalică neagră.
Oglinda retroiluminată cu ramă neagră precum şi suspensia şi accesoriile de baie întregesc această oază de relaxare cu iz industria
Sfatul designerului
Amenajarea apartamentelor de închiriat este de cele mai multe ori o combinaţie între integrarea unui stil unitar, îmbinarea designului cu funcţionalitatea şi găsirea celor mai bune produse din punct de vedere al raportului calitate-preţ.
Sfatul nostru este să apelaţi la un arhitect de interior atunci când doriţi să amenajaţi un astfel de apartament, decoarece rezultatul final va fi cu mult mai apreciat de către utilizatorii finali şi astfel mult mai rentabil.
Materiale, mobilier, accesorii
Mobilier pe comandă a fost realizat de Harmob iar cel prefabricat este de la The Home
Canapea este realizată de Feydom, LVT este de la Carpet & More iar vopseaua lavabilă şi decorativă este San Marco. Faianţa de bucătărie este cumpărată de la Delta Studio, plinta polimer de la Elegance Decor, corpurile de iluminat au fost importate de Luminna iar draperiile şi perdelele sunt realizate de Emerald 2000.
Bugetul alocat amenajării a fost de 24 000 de euro iar durata proiectului a fost de 4 luni, finalizat în anul 2020.
Foto: Alexandru Drăgoi
You may also like
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia
-
Apartament vechi de 35 de metri pătraţi amenajat în stil industrial
-
Amenajările în stil bohemians şi cele maximaliste, cele mai frecvente abordări în designul de interior
-
Amenajările în stil boem, o tendinţă din ce în ce mai pregnantă