Trenduri privind materialele textile în 2021

Anul acesta a fost o provocare, o schimbare a mentalității, o încercare de a ne simți cât mai confortabil în perioada carantinei. Astfel au fost făcute multe investiții în amenajarea şi schimarea spaţiilor în care ne petreceam cel mai mult timp, propria locuinţă.

Perdelele şi draperiile, soluţia comodă şi eficientă pentru un décor nou

Deoarece nu au mai putut călători, oamenii au alocat bugetele și timpul lor în amenajările interioare. Lucru dovedit și de către psihologi în această perioadă ca fiind benefic pentru canalizarea energiei în ceva constructiv și util.

Mulţi au căutat să aducă un plus de confort şi eleganţă interiorului, apelul la materialele textile, în special perdele şi draperii, fiind cea mai comodă şi eficientă soluţie în acest caz.

Acum, căminul nostru are mai multe funcții. Este centrul activității noastre de zi cu zi, dar și oaza noastră de relaxare. Tendințele anului 2021 sunt bazate în consecință pe două coordonate esențiale, care sunt menite să satisfacă ambele planuri, și anume: funcționalitatea și designul. Micul dejun pe terasă, ședințe profesionale în dining, întâlnirea cu prietenii în gradina… Sunt doar câteva activități din rutina noastră zilnică de acum.

Materialele naturale şi catifeaua

Trendul acestui an este reprezentat de materialele textile naturale, unele chiar reciclate și “prietenoase cu natura”. Sunt realizate din materiale biodegradabile și “easy care” – ușor de întreținut în timp. Dacă în colecțiile anilor trecuți mai întâlneam fibre speciale, precum mătasea, în trendul 2021 utilizarea acestui material este deja istorie.

Acum sunt la modă materialele și texturile prețioase și fine precum catifeaua, taftaua. Acestea sunt în culori uni sau alte modele discrete și elegante. Ele sporesc atât ideea de confort cât şi faptul că transmit emoţii. Sunt ca o atingere de prețiozitate adusă unui colț de relaxare.

Biroul de acasă, cu draperii elegante

După cum ştim, o consecinţă a pandemiei a fost şi trecerea la lucrul la domiciliu. Astfel au apărut în casele oamenilor noi zone sau chiar încăperi cu funcţionalitate de birou.

Mulţi au preferat însă ca şi noua amenajare să fie mai plăcută, mai elegantă. În acest caz, au apelat la perdele şi draperii, renunţând la clasicele jaluzele.

Materialele uni, cea mai bună alegere în 2021

Sunt materiale cu finisaj mat, textură moale, plăcute la atingere care folosesc o singură culoare. Țesăturile se fac remarcate prin intermediul unor modele deosebite, ideale pentru un decor clasic și sofisticat. Deasemenea pentru unul modern, de tip industrial de exemplu

Unele colecții ale marilor editori de textile propun variante cromatice îndrăznețe. Sunt folosite culori din paleta cromatică: verde, galben, muştar, bleu, albastru.

Bazate pe studii de caz, culorile îndrăznețe folosite la interiior aduc buna dispoziție, optimism, vitalitate. În cazul locuințelor cu suprafețe vitrate generoase, sunt de preferat țesăturile cu o cromatică bine conturată. Acestea pot să completeze spațiul fără însă a-l încărca. Nuanțele de bej, grej, bleumarin, turcoaz, galben muștar, ruginiu sunt câteva dintre acestea. Sunt utilizate în proiecte iar cadrul final este unul plăcut și armonios.

Nu uitaţi că, pentru anul acesta, Institutul Pantone a decretat drept culorile anului galben luminat şi gri. Le vedeţi, de fapt, şi în tendinţele privind materialele textile. Pentru cei care doresc să fie în tendinţe şi au în vedere amenajări pot deci să apeleze la materiale textile cu aceste culori.

O noutate este că în 2021 se readuce în prim plan utilizarea catifelei, material mat, moale, “cosy”. Nuanțele editorilor sunt o încântare vizuală

Târgul Heimtextil sursă principală a tendinţele

Târgul Heimtextil, cea mai imprtantă manifestare în domeniul materialelor textile, se ţinea în mod tradițional la începutul anului, în ianuarie, la Frankfurt. Din păcate, datorită pandemiei cu Coronavirus, anul acesta Heimtextil a fost anulat.

O echipă de designeri special însărcinată, SPOTT, a pregătit un material sub forma unei cărţi, în care sunt prezentate tendinţele în domeniul materialelor textile. Acestea sunt văzute prin prisma produselor ofertate de firmele producătoare la târg.

Tendinţele privind materialele textile sunt deosebit de importante şi prin conexiunea lor cu zona de fashing unde sunt utilizate cu predilecţie.

Foto: Jab Anstoelts, Heimtextil, Pinterest, Sebian Design