Anotimpul rece reprezintă pentru mulţi dintre noi cea mai solicitantă perioadă a anului din punct de vedere financiar. Cheltuielile cu încălzirea casei sunt foarte mari, cresc consumurile şi, implicit, facturile la utilităţi. În plus, anul acesta este unul special şi sunt anunţate mari creşteri la tarilele de energie, deci implicit şi la facturile cu căldura.
Este ştiut că cel mai bun remediu pentru a economisi căldura este izolarea casei, a pereţilor, a podului şi acoperişului şi la pardoseală.
Deasemenea, alt mijloc foarte eficient este înlocuirea ferestrelor cu unele mai performante care să nu lase căldura să iasă în afară şi nici frigul să pătrundă înăuntrul locuinţei. Şi curăţarea caloriferelor poate aduce o creştere apreciabilă a eficienţei încălzirii. Există acum în comerţ şi vopsele specializate care ajută la reţinerea căldurii la interior. Aceste lucrări înseamnă cheltuieli mari, şantiere şi în nici un caz nu se pot face acum când începutul iernii este aşa aproape. Însă, pentru ca gerul iernii să nu se reflecte în totalitate în costurile cu căldura, există câteva lucruri simple pe care le poţi face pentru a diminua impactul negativ pe care îl are acest sezon asupra bugetului tău. Iată 10 idei care te vor ajuta să faci economie la căldura iarna aceasta:
1. Alege un echipament de încalzire potrivit, de exemplu o centrală în condensare ca sa beneficiezi de un randament maxim.
2. Scade temperatura ambientală. Reducerea cu un singur grad a temperaturii ambientale poate reduce valoarea facturii cu până la 3% .
3. Economiseşte apa caldă. Sunt baterii de baie şi de chiuvetă cu tehnologii noi care te ajută în acest sens.
4. Achizitionează un termostat programabil.
5. Economiseşte când nu eşti acasă sau pe timpul nopţii. În dormitoare, în timpul nopţii este recomandată o temperatură mai mică, 18 – 19 grade Celsius fiind un optim.
6. Aeriseşte cu ferestrele larg deschise sau foloseşte un purificator de aer.
7. Încearcă să reduci pierderile de căldură. Izolează cât mai bine ferestrele şi uşile cu suluri textile, benzi speciale, folii izolatoare sau bureţi subţiri şi ţine uşile camerelor închise.
8.Trage jaluzelele sau obloanele pe timpul nopţii.
9. Nu acoperi sursele de căldură.
10. O folie reflectorizantă situată în spatele caloriferelor va transmite căldura la interior. Această soluţie se aplică şi în cazul unor perdele care realizează acest lucru, mai cu seamă că exact în zona spaţiilor vitrate pierderile de căldură sunt mai mari.
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050