Noua galerie de artă EL DECO s-a deschis cu expoziţia Luminiţei Gliga ”The real identity of colours”

O nouă galerie de artă şi-a deschis recent porţile în Bucureşti. ”EL DECO” este plasată chiar în centrul Centrului Vechi, pe strada Lipscani nr. 68, beneficiind de o locaţie modernă, excelent amenajată, într –o zonă extrem de populată.

Galeria EL DECO

Este ştiut că este o adevărată modă a amenajării unor astfel de zone cunoscute ca Centrul Vechi, zone de cafenele, restaurante, terase, berării dar şi  buticuri de artă, ceea ce pune în evidență clădiri remarcabile sau cel puţin interesante.

Aşa este şi Centrul Vechi bucureştan, cu trafic intens, cu cei mai mulţi turişti străini. În acelaşi timp, este şi o zonă comercială dar şi culturală iar vizitatorii sunt în cea mai mare parte tineri. O galerie de artă contemporană, cum este EL DECO (manager Dan Emanoil Hardilă), este binevenită aici, mai ales că Centrul Vechi era şi locul predilect al magazinelor de antichităţi.

De altfel, noua galerie se află în imedata vecinătate a Muzeului Micul Paris şi aproape de Hanul cu Tei.

Vechea clădire care găzduieşte galeria EL DECOa fost renovată şi decorată în stil modern, într-un contrast atractiv cu alte clădiri din jur. Pe lângă expoziţia de artă contemporană, plasată la etaj, galeria prezintă decoraţii, accesorii pentru casă şi obiecte de artă vintage sau moderne, reprezentând astfel o bună oportunitate pentru cei care îşi amenajează interiorul sau pentru designeri.

“Am vizitat multe locuri, unele îndepărtate şi exotice, şi de peste tot am ales obiecte interesante, unele cu patina timpului, altele lucrate manual sau moderne care pot decora foarte bine un interior, fie clasic sau contemporan. Acum am găsit oportunitatea perfectă de a prezenta publicului larg, în special tinerilor care vin în Centrul Vechi,  toată această colecţie, alături de lucrări de artă ale artiştilor consacraţi, cum este Luminiţa Gliga”, spune Georgiana Comanac, reprezentanta Galeriei EL DECO, cu ocazia vernisajului expoziţiei  ”The real identity of colours”.

The real identity of colours

Artist de factură abstract – expresionistă, fauvist prin cromatica, pe care o utilizează, Luminița Gliga este un nume sonor, pronunțat adeseori pe scena artei internaționale și naționale.

Lucrările de pictură ale artistei  par eseuri vizuale decupate din alte realități, având rolul de a trimite mesaje subliminale. Compozițiile Luminiței  Gliga, cunoscute şi în străinătate, sunt un brand de  pictură, care redau caracteristicile expresionismului abstract, într-o factură inedită.

Expresionismul abstract s-a format la New York, în anul 1946, prin oficializarea termenului de către criticul de artă Robert Coates ; după ce anterior, fusese menționat, prima dată în anul 1919, în paginile revistei germane ”Der Sturm”, iar apoi, în anul 1929, când criticul de artă Alfred Barr făcea referire la opera celebrului Wassily Kandinsky.

Dana Gliga explică de ce lucrările Luminiței Gliga sunt asimilate expresionismului abstract sau cum deducem trăsăturile acestui curent artistic, în lucrările vreunui artist:

“Expresionismul abstract este lesne de observat prin expresiile non-figurative, în care artiștii suprarealiști încadrează formele involuntare ale subconștientului lor, construind praguri existențiale evidente, cu rol de alternativă la realitatea cunoscută. Treizeci și unu de versiuni ale ”The real identity of colours” sunt axate, în principal, pe subiecte ce compun macro-realități; lucrările, fiind asimilate categoriei de postulate/silogisme coloristice, în care prevalează exprimarea experienței umane vaste, curiozitatea cunoașterii și a aprofundării, rolul frumosului, în calitatea sa de condiție primordială. Exponatele prezente pe simeza ”EL DECO” au la bază laitmotivul culorii, în plenitudinea sa”.

La vizitarea expoziţiei Luminiţei Gliga veţi putea descoperi lucrări dinamice într-o simfonie de culori, ca ”Peisaj”, ”Poveste medievală”, ”Visul primăverii”, ”Cântecul grădinii”, ”Peisaj urban”, dar şi ediția  ”Cityscape” specifică habitatului contemporan. Simbolul ”calului”, mai ales în galop sau în relais constituie sine qua non un sinonim pentru prestigiu, poziție socială, cu preponderență pentru epoca medievală. “Calul gravitează în definirea energiei yang, deci implicit fuzionează cu ideea de succes. Artista a urmărit, prin ideea de reprezentare a calului, conceptul de martor tăcut al istoriei, de tovarăș necontenit, sub forma abnegației” spune Dana Gliga.

Foto : Ion Diamandi