Artist vizual internaţional consacrat, Nicole Jutka a avut nenumărate expoziţii in muzee, lucrările ei putând fi găsite în colecţia din mai multe ţări: Germania, SUA, Franţa, Italia, Slovacia, România. Nu mai puţin important este că a primit numeroase premii, ultimul la un important eveniment în China. Invitata emisiunii “Convorbirile lifeandstyle” ne relatează despre începuturile sale artistice, în care designul de interior era în prim plan. Deasemenea evocă activităţile sale ca designer şi profesor de artă, fiind proprietar al școlii de artă „Kunstschule für alle“ la Bedburg în Germania cu peste 200 de proiecte internaționale și peste 2000 de studenți. Din anul 2021 devine owner al Nicole Jutka Gallery cu patru locații, în: București, Olimp, Bedburg (Germania) şi Coasta de Azur. Galeria oferă investitorilor, colecționarilor și iubitorilor de artă lucrări ale unor artiști contemporani consacraţi , emergenţi şi tinere talente, care au șansa maximă să crească mult în valoare pe piata artei. Cu sloganul: “artă pentru investiția ta”, galeria are un caracter cald şi privat, oferind soluţii şi pe zona designului de interior prin caracterul său cozy de “sufragerie”
În cadrul interviului, Nicole îşi expune declaraţia artistului care se face din ce ]n ce mai simţită în lucrările recente: “Baza lucrărilor mele comunică mesajul luminii care pătrunde în întuneric, concept puternic care poartă o cutie pandora filozofică și spirituală despre existența noastră: “Lumina pătrunde întunericul ” (Light penetrates darkness”). Mă interesează formele care au viață, care nu sunt statice, respirația naturii prin contraste subtile, culori brute care sunt captate de materia modulată, o alchimie care transformă materializările”.
Discuţia continuă cu evocarea unui eveniment experimental, inedit pentru ţara noastră petrecut chiar la Galeria artistei din Bucureşti: Nicole şi încă două tinere pictoriţe au dus la bun sfârşit o lucrare de artă sub ochii spectatorilor. În acelaşi timp, Jan Stoian şi Robert Patai au însoţit această activitate interpretând subtil piese de jazz din repertoriul mondial. Despre tehnicile şi conceptele folosite în lucrările sale, Nicole Jutka ne-a promis că le va prezenta într-o discuţie viitoare în cadrul Convorbirilor lifeandstyle.
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050