Astăzi s-a deschis a doua ediţie a Salonului de Miniatură la Muzeul de artă contemporană Pavel Şuşară din Bucureşti. Cuvântul cheie al salonului este “Acum” care, conform organizatorului, cunoscutul critic şi istoric de artă, care este şi curatorul expoziţiei, alături de Dalina Bădescu, înseamnă “momentul optim pentru trăirea directă, pentru bucuria împărtăşită, pentru comunicare şi comuniune”.
Expoziţia cuprinde miniaturi – picturi, colaje, grafică, obiecte artizanale, de maxim 15 x 20 cm. De ce un salon de miniatură? Răspunsul îl oferă chiar Pavel Şuşară: “Miniatura, ca gen şi ca practică artistică, are o vârstă memorabilă care străbate mileniile. Un salon de miniatură contemporană devine o formă de avangardă propriu-zisă precum şi un act de nesupunere şi de răzvrătire”.
Trebuie să spunem că numeroase lucrări expuse sunt de calitate înaltă, multe adevărate miniaturi pline de romantism sau colaje interesante şi aceasta deoarece participanţi sunt mulţi artişti consacraţi.
Unii dintre aceştia, au expus lucrări în miniatură după cele originale, de dimensiuni mai mari şi care, arată deosebit şi în această ipostază. Un exemplu este cel al lucrărilor expuse de Erna Berger Moise.
De altfel trei dintre lucrările expuse vor fi premiate şi acestea vor intra în patrimoniul Davino care este partenerul oficial al salonului.
Expoziţia este deschisă şi se poate vizita până pe data de 10 februarie, adresa muzeului fiind Intrarea Viitorului nr.4.
Foto: Ion Diamandi
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor