Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia

În prima zi a deschiderii târgului BIFE-SIM, în atmosfera calmă datorată lipsei designerilor şi arhitecţilor cărora le era adresat evenimentul, m-am bucurat de interiorul standului binecunoscutului brand de perdele şi draperii Sophia. Aici am fost întâmpinat cu căldură de către Anamaria Ştefan Georgescu, fondatorul brandului şi administratorul firmei, cu care am avut o interesantă discuţie despre tendinţele designului de interior privite prin prisma materialelor textile precum şi a noutăţilor Sophia. La discuţie s-a alăturat şi doamna Dragomir, directoarea Sophia. Am admirat atât produsele expuse, multe dintre ele noi şi originale, create de designerii Sophia, cât şi designul original al standului. De altfel, Sophia este o prezenţă constantă şi deosebit de activă la târgurile de decoraţiuni, atât la cele naţionale cât şi la cele internaţionale. Este de remarcat că şi anul acesta a participat, ca deobicei, la cea mai importantă manifestare de acest fel, Salone del Mobile Milano.

“Printre tendinţele cele mai importante care s-au remarcat la târgul de la Milano au fost ţesăturile iuni plăcute la atingere, în special în nuanţe de bej şi ivoar. Acestea imprimă interiorului eleganţă precum şi calm în această perioadă agitată. Altă noutate este cea a sistemelor de prindere cu comandă electrică. Toate aceste tendinţe se regăsesc şi în produsele Sophia”, ne spune dna Dragomir.

Este binecunoscut faptul că brandul Sophia are o reţea extinsă de magazine, în mai toate oraşele din ţară existând o franciză Sophia. “Avem şi un magazin în Miami iar în perspectivă deschiderea unei francize în Houston în Satele Unite”, adaugă Anamaria.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *