Acum, viaţa de acasă se află într-o „perioadă confuză de tranziție” pe măsură ce începe să revină încet-încet la normal, chiar dacă unele restricții sunt încă în vigoare. Odată ce măsurile de siguranță impuse în contextul pandemiei au început să se reducă, oamenii constată ușurați că și-au recâștigat libertatea, dar își dau seama că sunt nevoiți să aibă în continuare un stil de viață greu de definit, putând să iasă din casă, dar trebuind să mențină o anumită distanță socială.
Lunile dificile petrecute în casă au readus în atenție valoarea structurii în viața cotidiană. De asemenea, această perioadă a ajutat la descoperirea importanței unor noi activităţi desfăşurate acasă. Acstea pot contribui la obținerea unei stări generale mai bune.
Cu puțină inspirație și ajutor din partea experților, pe timpul verii, locuinţa se poate transforma în cel mai plăcut spațiu pentru relaxare şi reînnoire iar viaţa de acasă în reîncărcarea rezervelor de energie. Prin noile colecții care au apărut pe piaţă, cu produse accesibile și soluții inovatoare, există speranţa de îndeplinire cu ușurință a toate aceste nevoi specifice traiului de acasă și de transformare a locuințelor în veritabile reședințe de vară. Studiul care a condus la realizarea acestor colecţii a fost realizat de IKEA iar produsele sugerate se regăsesc în aceste magazine.
Reîmprospătarea spațiului interior
Reîmprospătarea unei încăperi, fie că vorbim despre dormitor, baie sau sufragerie, poate face minuni în materie de bunăstare și relaxare.
În contextual actual, pentru sezonul de vară,specialiştii recomandă modele jucăușe și culori aprinse. Prosoapele cunoscute pentru calitatea materialului absorbant, vor aduce vara în baie. Puteți accentua atmosfera de vacanță din locuința prin pete de culoare vibrantă integrate în spațiile în care petreceţi mare parte din timp. De pildă, fețe de pernă cu design intens colorat și motive exotice. Acestea pot transforma orice colț al casei într-o oază tropicală. De asemenea, pentru o experiență sustenabilă se poate opta pentru lumânările parfumate, pe bază de ulei de rapiță.
Noile canapele fotolii și taburete au un design atrăgător, sunt mai ergonomice şi mai confortabile. Din ele te poți ridica ușor şi îți poţi sprijini corpul indiferent unde alegi să te așezi.
Sunetul ajută la îmbunătățirea atmosferei
În afară de lumină, sunetul este, de asemenea, un factor care poate spori cu ușurință calitatea vieții de acasă. Ambele elemente sunt esențiale în crearea atmosferei potrivite în orice încăpere.
La ora actuală este recomandat să alegeţi aparate care . Acestea includ boxe cu Wi-Fi integrat, ce pot fi controlate cu ușurință prin intermediul aplicației mobile. Deasemenea și cu ajutorul unei telecomenzi. Boxele trebuie să funcționeze atât pe cont propriu, cât și grupate. Astfel orice colț al locuinței să poate fi „ușor amenajat prin sunet” iar muzica preferată să se poate auzi simultan în mai multe încăperi. Puteţi opta pentru boxe-raft care economisesc spațiul și funcționează ca un articol versatil de décor şi îl fac să se potrivească oriunde. Sau se poate alege boxa-lampă, un produs din sfera esteticului high-tech.
Ajustează-ți zonele din exteriorul casei tale în funcție de nevoile sezoniere
Indiferent dacă spațiul exterior din locuință constă într-o grădină asemănătoare unui parc, o verandă mică sau un balcon. O schimbare de decor vă poate ajuta să profitați mai mult de razele soarelui sau să vă bucuraţi de adierea blândă a serii după o zi toridă.
Corpurile de iluminat moderne se alimentează prin intermediul unui panou care transformă lumina soarelui în electricitate. Aceste produse ajută la crearea unei atmosfere fantastice în doar câteva minute. Imaginaţi-vă doar – un maraton de filme în grădina proprie, într-o seară plăcută de vară, sub lumina caldă a ghirlandelor decorative.
Chiar și un mic balcon de oraș merită puțină atenție, mai ales pe timpul verii. În acest sezon se poate transforma într-un adevărat spațiu pentru destindere. Este recomandat ca mesele și scaunele să fie pliabile și durabile. Adică să fie confecționate din lemn provenit din păduri administrate responsabil și oțel acoperit cu un strat din pudră poliesterică. De asemenea, este recomandat să optaţi pentru produse care contribuie la economisirea spațiului.
Sunt şi produse inspirate din vacanțe de demult, modele tropicale și filme. Aceastea oferă soluții flexibile pentru spațiul exterior al locuinței. Deasemenea ajută la crearea propriei oaze de relaxare urbană. Aceasta poate fi în parc, pe acoperiș, în curtea din spatele casei sau pe terasă. Deasemenea mai aveţi aici nevoie de diverse produse. O umbrelă, un șezlong, un balansoar, un rucsac de ratan. Deasemenea, un coș frigorific, un hamac, prosoape de plajă, perne și multe altele. Schema populară de culori a articolelor, dar și modelele îndrăznețe vor transmite un sentiment plăcut, specific vacanțelor de vară.
Foto: IKEA
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050