Minimalist, masculin, industrial – acestea au fost cele trei coordonate dictate de tânărul beneficiar în faza de început a proiectului de amenajare interioară a apartamentului.
Proiectată de către arhitectul Cristian Ciocan, imobilul din Timişoara cuprinde două corpuri, dispuse în formă de „L”. Fiecare dintre ele adăposteşte o locuinţă. Apartamentul fiului, de 2 camere şi în suprafaţă de 80 mp, se află pe latura de la stradă. A fost construit peste cele două garaje ale familiei, având intrare separată de casa părinţilor.
De proiectul de interior s-a ocupat binecunoscutul designer Corina Săftescu.
Organizare, finisaje şi cromatică
Locuinţa, organizată ca un open-space, este compusă dintr-un living deschis, ce comunică cu diningul şi cu bucătăria. Separat se află dormitorul cu baie proprie. La dorinţa beneficiarului, decorul a fost realizat într-un stil masculin, cu accente de stil industrial.
Finisajele simple dau continuitate spaţiilor. Pe jos s-au montat parchet din lemn de stejar şi gresie în baie şi bucătărie, iar pereţii au fost vopsiţi într-o nuanţă caldă de gri deschis. Pentru un aspect elegant şi îngrijit, la îmbinarea dintre pereţi şi tavane au fost aplicate muluri.
Cromatica neutră, bazată pe tonuri de gri, alb şi negru, a primit accente de galben-muştar care înviorează considerabil atmosfera.
Open space
În living, peretele care susţine decorul a fost finisat cu cărămidă aparentă finisată în gri.
Mobilierul este compus din piese dintr-o serie redusă, ce oferă personalitate amenajării, iar corpurile de iluminat care devin obiecte de decor accentuează şi mai mult stilul industrial adoptat. Tonurile de galben şi liniile geometrice din imprimeul textilelor dau o notă proaspătă şi personalizează decorul.
În bucătărie, finisajul gri industrial a fost combinat cu lemnul antichizat. Aici, spaţiul este delimitat de cel al diningului printr-o peninsulă cu dublu rol: de bar şi de blat de lucru, cu locuri de depozitare dedesubt.
În zona învecinată, cea de dining, masa este un element statement pentru stilul vizat (industrial), prin niturile ce decorează canturile blatului şi prin picioarele în formă de „X”.
Orientate către stradă, bucătăria şi diningul beneficiază de foarte multă lumină naturală, datorită ferestrelor franţuzeşti ce permit accesul pe o terasă de dimensiuni generoase, construită peste garaje.
Dormitorul
Dormitorul mare păstrează cromatica din restul amenajării şi nota minimalistă oferită de mobilierul puţin şi de accentele industriale. Materialele textile cu imprimeu geometric bogat sunt cele care dau camerei personalitate şi un aer mai feminin.
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia
-
Apartament vechi de 35 de metri pătraţi amenajat în stil industrial
-
Amenajările în stil bohemians şi cele maximaliste, cele mai frecvente abordări în designul de interior