Vineri, 26 iunie 2020, de la ora 19.00, va fi o seară de vernisaj în noul sediu al Galeriei Occidentului din strada Ernest Broşteanu 33 A. Dna. Andreea Christodorescu, gazda evenimentului, a ales pentru deschiderea noului sediu, o temă artistică foarte modernă şi, în acelaşi timp, spectaculoasă, o expoziţie de colaje.
De asemenea a mizat pe artişti pe val în acest moment şi care ating apogeul carierei. Astfel, pe simezele galeriei se vor regăsi 36 de lucrări a doi tineri artişti consacraţi, prezenţi în cataloage şi expoziţii individuale şi de grup, din ţară şi străinatate.
Este vorba de PAULA CRAIOVEANU, absolventă a Institutului de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu (Bucureşti), doctor in arte vizuale, arhitect, artist şi designer de interior şi NICOLA DARCO, absolvent al Institutului de Artă din Avellino (Italia), secţia grafică publicitară.
Cei care vor vizita expoziţia de colaje se vor convinge de faptul că inovaţia tehnică, folosită de artişti cu har, se materializează în lucrări extrem de spectaculoase şi valoroase.
Paula Craioveanu, mitologie şi arhitectură
Folosindu-se de elemente de arhitectură istorică a Bucureştiului, PAULA CRAIOVEANU crează prin colaj sau asamblaj o viziune subiectivă, fantastică asupra unui oraş ce se luptă să-şi (re)găsească identitatea.
Una dintre temele predilecte abordate de Paula Craioveanu este Antichitatea.
“Mă preocupă alăturarea dintre modernitate şi antichitate, estetica inspirată de antichitate adusă într-un context sau într-un interior modern. Am construit în timp o lume de imagini bazată pe personajele de legendă, centauri, amazoane, eroi – personaje fantastice, creaturi mitologice pe care vreau să o prezint şi la expoziţia de la Galeria Occidentului”, spune Paula Craioveanu.
Mai multe colaje semnate de Paula Craioveanu cu astfel de imagini inspirate de mitologie vom întâlni deci cu siguranţă la expoziţia care se deschide pe 26 iunie. De altfel, în anul 2018, luna decembrie, Paula Craioveanu a avut expoziţia personală “Perspective mitologice”, găzduită de Qreator şi care a fost deosebit de apreciată. Lucrările din expoziţie au făcut parte din acelaşi proiect “Neo-Mitologia”, prezentat şi în expoziţiile din Los Angeles şi New York.
Ferestrele din București, punctul de pornire al unor colaje
Alte lucrări semnate de Paula Craioveanu la expoziţia de la Galeria Occidentului vor fi colajele suprarealiste. Unele dintre ele sunt tot cu inspiraţie din personajele de legendă. Apar însă în forţă şi elemente de arhitectură.
Fie că sunt coloane, ferestre, uşi sau decoraţiuni exterioare, fie accesorii roase de istorie, dobândesc astfel un statut de artă. Interesant este şi faptul că, aşa cum sunt tendinţele actuale nu numai în artă ci şi în design, sunt puse în balanţă două elemente oarecum contradictorii. Contrastul dintre ele devine astfel sursă de puternică emoţie. Pe de o parte, arhitectura, ca şi element solid iar, pe de alta, natura, perfectă în imperfecţiunea şi efemeritatea ei.
Ferestrele din București sunt punctul de pornire al unor colaje, lucrări unice şi originale care reprezintă spații imaginare, realizate prin asocieri neașteptate și explozii de culoare. Alăturarea a două elemente care nu se vor afla niciodată în același loc, ferestrele din București și vegetația subtropicală, colajele Paulei Craioveanu reprezintă o viziune subiectivă, fantastică şi originală asupra arhitecturii.
Nicola Darco şi tehnica decolajului
Folosindu-se de tehnica specială a decolajului şi de cromatica vintage specifică anilor ’50 -’60, NICOLA DARCO dezvăluie fragmente din istoria posterului şi afişului de film din perioada de glorie a cinematografiei italiene şi americane când filmele cu Sophia Loren, Marcello Mastroiani, Marlyn Monroe sau James Dean, umpleau până la refuz sălile de cinema.
Absolvent în anul 1994 al Institutului de Artă din Avellino, secţia Grafică Publicitară, NICOLA DARCO a început în anul 2000 primele lucrări pe pânză folosind tehnica mixtă a colajului. Peste acestea a intervenit cu pictură în ulei. În 2003 a început să experimenteze tehnica décollajului fiind atras de curentul Noului Realism din anii ʿ60 fondat de câțiva artiști francezi și italieni. Printre aceştia, și Mimmo Rotella, de la care a învăţat sensul limbajului espresiv. Aşa cum mărturiseşte, Nicola Darco, “am fost atras de tehnica de rupere a afișului ca semn de protest în societate. Iar acest mod de a explora afișul, de distrugere a lui vine chiar din interiorul personalității mele”.
În perioada 2003 – 2005 Darco a participat la mai multe expoziţi personale şi colective. Aici a expus lucrări în care a explorat teme ale cinematografiei sau publicității.
Darco şi tehnica decollage-ului
În prezent locuieşte în Bucureşti unde a continuat această incursiune în arta décollage-ului. Foloseşte în acest scop postere retro sau actuale, căutând mereu să capteze în lucrările sale energia vibrantă care se regăseşte în imagini memorate în amintirile noastre sau în imagini ale prezentului.
Anul trecut, artistul a avut două expoziţii personale. La Bucureşti – Décollage, Sala Pergament, Biblioteca Națională a României şi, respectiv la Roma- Ready Made, Galleria d’arte Marchetti. Deasemenea a participat la expoziţia colectivă Trialog, Galeria Elite Prof Art, Cotroceni. București
Info Expo
Curatorul expoziţiei este cunoscutul critic de artă Marius Tiţa.
Accesul la eveniment se face doar pe bază de invitaţie. Deasemenea este necesară respectarea măsurilor care se impun pe teritoriul Romaniei în starea de alertă COVID 19. Expoziţia rămâne deschisă până pe 12 iulie 2020 şi se poate vizita doar cu programare prealabilă. Atenţie: accesul în clădire este permis doar cu mască de protecţie iar purtarea ei este obligatorie pe tot parcursul evenimentului.
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
O nouă expoziție de pictură Paula Craioveanu la Pelișor, Sinaia
-
Veneţia – un reportaj cromatic semnat de Luminiţa Gliga
-
Nicole Jutka şi-a prezintat operele „TRIO” și „FLOWER BRIDGE” la Bienala de la Veneția 2024
1 thought on “Show: expoziţie de colaje la Galeria Occidentului”
Comments are closed.