“Stilul de viaţă mediteranean implică locuinţa, ambientul, vestimentaţia, mâncarea”
Totul porneşte de la natural şi ecologic şi se termină cu o ambianţă total relaxată în care toată lumea se simte bine. Nu mai miră pe nimeni că totul fiind natural – materialele înconjurătoare, alimentele – mediul fiind apropiat iar persoanele deschise şi cu înclinaţie către un trai bun, populaţia din zonele apropiate Mării Mediterane sau similare ajung la cele mai înaintate vârste.
Casă mediteraneană în California. Aici inspiraţia pentru casele mediteraneene vine din Spania şi, de aceea aceste case mai sunt cunoscute sub denumirea de case spaniole moderne.
Arhitectură colorată, exotică şi elegantă
Din momentul în care intrați în curtea unei locuințe în stil mediteranean vă imaginaţi imediat că sunteți transportați pe insulele grecești, în vilele de pe litoralul din Spania și sudul Franței sau în casele rustice dar elegante din Toscana.
Stilul casei mediteraneene, unul dintre cele mai colorate modele arhitectonice din lume, este un amestec între romantic, elegant și exotic. Curțile sale, zidurile din stuc, acoperișurile înalte, arcadele și coloanele creează o prezență îndrăzneață și totuși primitoare.
Un stil care își are originea în țările însorite ale Mediteranei, casa mediteraneană a câștigat pentru prima dată popularitate în ţările din jurul Mării Mediterane precum şi în statele mai calde din Statele Unite, precum California, Florida, Texas și părți din sud-vest la începutul secolului XX, până în anii 1920. Astăzi, acest design versatil poate fi găsit peste tot în lume, totuşi în zone mai calde.
Materialele naturale, o atmosferă relaxată, deschiderile şi terasele largi, abundenţa de plante şi flori, uneori piscine, culorile, în care energia celor solare este echilibrată de albastrul marin, cam acestea ar fi caracteristicile generale.
La construcţie se folosesc materialele naturale ca piatra, lemnul, argila, varul, în diferite combinaţii. Ca structură de rezistenţă o variantă foarte răspândită este cărămida, iar pentru acoperiş, ţigla ceramică tip olan. Aceste soluţii asigură interioare răcoroase şi reconfortante, o altă caracteristică a acestor case.
Detalii arhitecturale
Poate cea mai distinctivă caracteristică a stilului de casă mediteraneană este linia de acoperiș înclinat cu olane roșii din teracotă. Această soluţie ajută la menținerea unui climat plăcut la interior, inclusiv răcoare în lunile calde de vară.
Proiectată ca structură cu unul sau două etaje, căminul în stil mediteranean are mai multe caracteristici. Între acestea, pereții exteriori de stucco – în nuanțe albe sau pastelate, o mulțime de ferestre mari pentru a lăsa briza mării sau oceanului să intre la interior, căi de intrare acoperite pentru asigurarea protecţiei solare, curți, balcoane și verande, terase şi decuri, arcade și coloane înalte, porți din fier forjat, peisagistică, plafoane înalte, fluenţă între încăperi pentru a spori atmosfera aerisită, nuanțe calde de galben, portocaliu, maro deschis și albastru deschis la interior.
Posibile îmbunătăţiri
Cu exterioarele sale atractive, căile de intrare și peisajele înalte, stilul mediteranean este unul pe care oamenii îl iubesc și doresc să îl aibă pentru casele lor. Dacă aveți un plan modern de locuințe mediteraneene, iată câteva sfaturi utile pentru a-i crește atractivitatea.
Casă tradiţională în Franţa
Evidențiați arcele și coloanele. Deoarece majoritatea caselor în stil mediteranean au motive de arc, coloane, sau ambele, ca parte a designului lor arhitectural, de ce să nu le evidențiaţi?
Uneori proprietarii aleg o culoare care să se potrivească cu stucul casei pentru aceste elemente arhitecturale. Acest lucru conduce la un rezultat bun, dar poate ajunge să fie plicticos. Nu mai vorbim de faptul că aceste elemente de design au reprezentat o parte semnificativă din bugetul de construcție inițial al proiectului de casă iar fără utilizarea unei scheme de culori adecvate, pot deveni invizibile.
Amenajaţi şi decoraţi curtea. Printre proiectele arhitecturale de locuințe, stilul mediteranean este unul care include frecvent o curte. Acesta poate fi transformată într-o extensie a casei ca living în aer liber. Cu un mobilier exterior simplu poate deveni un spațiu minunat pentru oaspeți sau doar pentru relaxare și citirea unei cărți. O pergolă va oferi multe posibilităţi de activităţi chiar când plouă.
Interioare aerisite şi culori revigorante
Interioarele prezintă la rândul lor aceleaşi caracteristici: totul este natural, relaxant dar în acelaşi timp revigorant. Finisajele sunt şi ele din materiale naturale. Mobilierul este foarte confortabil, culorile marine dar şi gri, mult alb, toate compun o atmosferă degajată.
În acest cadru se pot adăuga obiecte de mobilier cu linii cât mai simple, piese mai vechi, patinate. Stilul mediteranean este perfect compatibil cu cel vintage, retro şi eclectic. Materialele textile, bineînţeles naturale, sunt şi ele folosite din plin. Alegerea unor imprimeuri diferite asigură un plus de varietate în ambient.
Culorile sunt extrem de importante în definirea stilului. Desigur, aşa cum indică numele, albastrul intens, specific mării, nu poate lipsi. Combinaţia cu alb (cum sunt zugrăvite cu var casele din Grecia, de exemplu) este imbatabilă. Deseori este luată şi drept soluţie sau model în numeroase ambientări dar şi în fashion. Alături de aceste culori se adaugă cu mult succes cele solare, toate nuanţele de galben, roşu şi portocaliu.
Lifestyle
Ţinuta şi vestimentaţia sunt şi ele caracterizate prin naturaleţe şi lejeritate. În acelaşi timp, bucătăria mediteraneană este una dintre cele mai variate şi apreciate din lume. Între cuvintele cheie se pot menţiona: legume, fructe, ulei de măsline, condimente, vin, miere, peşte.
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050
1 thought on “Stilul mediteranean, natural şi relaxant”
Comments are closed.