Vive la France, o licitaţie reuşită

Inspirată a fost ideea organizatorilor de la Artmark de a iniţia o licitaţie chiar de ziua naţională a Franţei. Vive la France a fost o licitaţie de grafică a Şcolii de la Paris ţinută chiar pe data de 14 iulie.

Ferestre spre Mediterană, Matisse, lucrarea cea mai bine vândută

Este cunoscut apetitul românilor faţă de cultura şi arta franceză. Pe de altă parte, lista semnatarilor operelor  este ea însăşi tulburătoare. În sfârşit, faptul că era vorba de grafică, a fost ca un şpriţ de vară.  Din cauza regulilor impuse, licitaţia a fost numai online iar cum iniţiativele bune se răsplătesc, rezultatul a fost un succes.

Picasso, Autoportret, lucrare vândută cu 1700 de euro

Concret, au fost adjudicate 99% din lucrări, obţinându-se un total de peste 100 000 de euro, ceea ce este excelent ţinând seamă de faptul că a fost vorba de grafică, suntem în plină vară iar, pe de altă parte, au fost licitate numai 12 loturi.

Ora de balet, Degas, adjudecat cu 3250 de euro

Titani ai picturii

Dali, Picasso, Magritte, Matisse, Degas, Chagall, Klimt, Modigliani, Toulouse-Lautrec, Egon Schiele, au fost reuniţi într-o impresionantă colecție de grafică. Au fost licitate opere monumentale semnate de cei mai renumiți pictori ai lumii, dar și o bogată colecție de piese de grafică marca Școlii de la Paris – loc în care frumusețea artei a căpătat noi forme, preluate, ulterior, de artiștii din întreaga lume.

Desigur am enumerat nume de extraordinară rezonanţă, dar lista este mult mai mare. Poate fi completată cu nume la fel de celebre: Georges Braque, Andy Warhol, Edvard Munch, Georges de Chirico, Jean Michelle Basquiat şi nici acum lista nu este completă.

Picasso, Paul în costum de Pierott, adjudecat cu 2500 de euro

Cele mai apreciate

Un lucru îmbucurător este faptul că foarte multe opere de artă au fost adjudecate la sume de multe ori mai mari decât cele estimate. Estimările iniţiale au fost cuprinse în intervalul 250 – 500 de euro, multe lucrări fiind adjudicate la sume ce depăşeau 1000 de euro. Probabil că estimările iniţiale s-au dorit a fi invitaţionale. Între acestea s-au numărat în special cele ale lui Picasoo şi Dali, care au avut, de departe, şi cele mai multe lucrări. Este posibil că estimările iniţiale s-au dorit a fi invitaţionale.

Oh, Jeff, o lucrare foarte apreciată, Roy Lichtenstein, evaluată la 250 -350 de euro şi adjudecată cu 800 de euro

Cel mai mare preţ a fost obţinut de lucrarea lui Matisse, Ferestre spre Mediterană, şi anume 4250 de euro, deşi estimarea iniţială a fost de 300 – 500 de euro. Ora de balet a lui Degas a fost vândută cu 3250 de euro iar lucrarea Paul în costum de Pierott, semnată de Pablo Picasso  a fost adjudecată cu 2500 de euro.