Toată lumea doreşte să aibă ceva diferit, personalizat, fie că e vorba de o casă, o baie sau o rochie. De aceea putem spune că personalizarea este o tendinţă a zilelor noastre.
Personalizarea locuinţei a reprezentat o preocupare a proprietarilor încă din cele mai vechi timpuri. Aceasta exprimă nevoia acestora de a nu fi la fel, de a avea ceva în plus care aduce originalitate şi farmec special. În prezent, noile tehnologii oferă nenumărate soluţii de personalizare în decorurile contemporane.
Personalizarea se poate aplica atât asupra unor obiecte de decor (piese de mobilier, decoraţii, accesorii) cât şi asupra unor elemente componente ale construcţiei şi decorului (uşi, ferestre, pereţi, etc.).
Imprimarea 3D
În perioadele anterioare (foto)tapetul, stickerele şi posterele au fost folosite pe larg în personalizarea interiorului prin aplicarea lor pe pereţi. O adevărată revoluţie a fost adusă de imprimarea 3D . Aceasta se obţine prin straturi de imprimare bidimensională plasate unul peste celălal, în special în producerea mobilierului şi finisajelor pentru amenajări.
Atenţie!Această tehnologie nu numai că oferă numeroase posibilităţi de design – forme şi geometri complexe, cavităţi, degajări şi piese în mişcare –, dar conduce la o importantă economisire de materiale.
Cu ajutorul acestei tehnologii se poate proiecta orice funcţiune a locuinţei sau chiar întreg habitatul prin combinarea arhitecturii cu designul de interior. Este vorba despre sisteme care asigură soluţii customizate pentru amenajarea unei încăperi/spaţiu, cerinţele specifice unui proiect de interior putând fi adaptate astfel încât să se plieze pe solicitările utilizatorului. Sunt combinate diverse etape din proiect, precum: realizarea structurii, executarea mobilierului potrivit, proiectarea instalaţiilor – sistemul electric şi cel sanitar, etc.
Panourile decorative 3D
Acestea reprezintă una dintre cele mai interesante şi inovatoare produse pentru acoperirea şi decorarea pereţilor şi deci personalizarea locuinţei.
Denumirea 3D vine de la designul în relief, care îi conferă peretelui pe care sunt aplicate un volum deosebit precum şi un aspect special în decorurile contemporane prin texturi ornamentale sau modele repetitive.
Panourile sunt proiectate în aşa fel încât atunci când sunt puse împreună formează un tipar. Acest finisaj se poate utiliza şi în alte încăperi, cum ar fi dormitor, bucătărie sau hol.
Bine de ştiut
Panourile decorative se pot folosi chiar şi la exterior dacă pereţii nu sunt expuşi la intemperii. Materialul din care este confecţionat un astfel de panou permite o decupare facilă şi poate fi revopsit cu uşurinţă.
Imprimările se pot aplica şi pe alte suprafeţe în afară de cea a pereţilor. De exemplu, pe tavane, uşi, pardoseli, trepte/contratrepte, intradosuri, grinzi, parapeţi, stâlpi, mulaje, ronturi de mobilier, rame oglinzi, vase şi alte elemente decorative sau obiecte de interes.
Modelele 3D sunt realizate deobicei din MDF vopsit în masă sau polistiren extrudat. Sunt şii modele 100% ecologice si biodegradabile, cum sunt cele realizate din plută, trestie de zahar sau din fibre de bambus.
Panourile decorative din poliuretan prezintă un design foarte atragător care se adaptează oricărui stil de decorare. Panourile decorative din fibră de sticlă reproduc cu fidelitate texturi si culori ale materialelor originale de bază. Poate fi piatră naturală, ardezie, cărămidă, lemn, beton. Alte plăci şi panouri decorative pot fi realizate din lemn, ceramică, fibrocement. Există şi varianta plăcilor decorative din tablă de aluminiu, cupru, alamă, inox sau oţel.
Tips : Pentru maximizarea efectului creat de panourile decorative 3D în diverse încăperi ale casei se poate folosi cu succes lumina de accent, tip spot sau banda led.
Imprimarea digitală
Aplicaţii noi pentru personalizarea locuinţei pot fi realizate folosind echipamente de imprimare de format mare pe diverse suprafețe și texturi precum material textil, MDF, tapet sau autocolant. Aceste imprimante sunt ușor de folosit, rapide, economice și asigură un imprimeu de calitate şi durabil.
Recomandare. Imprimarea digitală oferă o mai mare libertate în realizarea de proiecte personalizate de design interior.
Aceste imprimante pot printa pe suprafețe diverse, de la uși pentru dulapuri sau bucăți de parchet. Dar pot imprima inclusiv produse finite cu respectarea designului originar până la cel mai mic detaliu. Pot fi astfel realizate amenajări personalizate prin imprimeuri adaptate preferințelor clienților. Aceasta atât în ceea ce privește culoarea, cât și tipul de material folosit în decorul casei.
Dintre exemple se poate da acoperirea suprafeței dintre corpurile de bucătărie cu foi de aluminiu și oțel personalizate cu imprimeuri la rezoluție fotografică (alternativă mai rezistentă faţă de clasica faianţă).
Deasemenea ușile din sticlă, MDF sau PAL personalizate după culoare, model, font, sau cu printuri fotografice prin tehnica imprimării digitale.
Piesele de mobilier cu tapiţerie personalizată cu patternuri unicat dintre cele mai diverse precum şi printurile fotografice pe suport de lemn cu aspect artistic deosebit sunt alte exemple.
Foto:
Gavia Concept, Pinterest, Pexels, Archilovers
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
1 thought on “Personalizarea locuinţei folosind soluţii şi tehnologii noi”
Comments are closed.