Tendințele privind designul băilor pentru 2021

Baia este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă funcţiune atunci când vine vorba de designul băilor moderne, datorită scopului său de relaxare.

Linii de design pentru baia modernă

Baia zilelor noastre a trecut demult de caracterul său iniţial orientat către funcţional, rolul de curăţire. Aceasta a devenit un adevărat sanctuar în care să petreci timpul pentru relaxare, liniştire şi încărcarea bateriilor.

De aceea, ambianţa şi decorul băii s-au îndreptat spre acele elemente care aduc cu sine o stare de bine. În acest scop, dimensiunile sălii de baie au crescut considerabil. A început să se facă apel la mobilier şi decoraţiuni specifice livingului şi dormitorului.

Designerul Louis Campbell a propus încă de acum câţiva ani prin proiectul de casă ideală a viitorului DAS HAUS de la târgul imm cologne, plasarea liberă a căzii de baie în centrul spaţiulu de locuit.


<

Nu de puţine ori arhitecţii integrează baia chiar în cadrul dormitorului sau ca o prelungire a acestuia. Un romantic parfum oriental, o trimitere la nostalgia alcovurilor de altă dată. Ideea a fost preluată şi în cazul camerelor de hotel (Turcia, Dubai, China), trecerea spre baie realizându-se nu printr-o uşă, ci prin deschidere mai mare în peretele despărţitor.

Mai rar, trecându-se peste ideea de intimitate, necesară totuşi în cazul băii, se propune chiar plasarea căzii de baie în living unde în mod clasic se realizează socializarea sau chiar pe hol..

Apar în camera de baie şezlonguri, fotolii, canapele, TV-uri şi paturi iar prezenţa operelor de artă şi a candelabrelor nu mai miră pe nimeni deja de ani buni.

Trenduri actuale

Formele şi culorile obiectelor sanitare precum şi ale mobilierului de baie au suferit şi ele transformări radicale. Totul spre a adăuga o notă de cozy şi de căldură în interiorul băii.

Formele sunt mai line, mai rotunjite, dispar colţurile, se foloseşte mult lemn, inclusiv la pardoseli cu esenţe tratate special pentru a rezista la umezeală.

Trendurile actuale pun în lumină ideea ca echipamentele sanitare să fie considerate piese de mobilier. Astfel, cada capătă sugestiv forma unei canapele sau a unui pat, pentru a oferi relaxare absolută. Echipamentele sanitare se desprind de pereţi şi migrează către centrul băii, iar mobilierul specific acestui spaţiu, de cele mai multe ori cu rol de depozitare, devine unul decorativ.

Mai mult decât atât, decorul îşi schimbă perspectiva, căpătând şi un scop funcţional. Jocul de design este unul interesant: lumina devine un actor important, iar cromatica îi dă o replică atent studiată de designeri şi arhitecţi.

Un alt exemplu de schimbare a percepţiei asupra băilor se referă la duşuri. Acestea nu mai fac corp comun cu peretele, devenind elemente despărţitoare, prin poziţionarea la graniţa dintre două zone de interes. Scaunul de wc este izolat prin pereţi despărţitori sau chiar scos în afara camerei de baie.

Încălzirea prin pardoseală adaugă mullt confort. Spre deosebire de trecut, în care plăcile de faianţă albe sau jocul alb-negru erau un standard, au apărut băi concepute în culori vii.

Personalizarea spaţiului de baie în funcţie de gusturile şi personalitatea celui care o foloseşte este esenţială iar, din acest punct de vedere, colecţiile de plăci ceramice cunosc şi ele o varietate imensă de forme, culori şi modele. Se concep în mod special băi pentru diferite necesităţi: băi pentru El, băi pentru Ea, băi pentru copii precum şi băi pentru persoane cu handicap

Elementele băii, de exemplu, bateriile pentru chiuvetă sau baie, sau obiectele sanitare cunosc la rândul lor, numeroase versiuni privind materialele din care sunt confecţionate, formele, modelele şi chiar culorile.

Toate tendinţele şi stilurile se regăsesc în designul băii contemporane

Într-adevăr, mai toate stilurile şi tendinţele se regăsesc în designul modern al băilor contemporane, unele se potrivesc însă şi se pot adapra chiar mai bine în cazul băii.

Ca stiluri, de la clasic, la minimalist, de la retro la industrial, toate se pot regăsi în amenajarea băii în funcţie de dorinţele beneficiarului. Poate stilul rustic îşi găseşte mult mai puţin aplicabilitatea. În schimb, un stil mai nou, cum este cel industrial, este la el acasă în baie datorită instalaţiilor de apă la care se regăsesc de multe ori ţevi şi alte elemente metalice. Aceste pot fi scoase în evidenţă de un designer abil dacă beneficiarul o cere.

În privinţa tendinţelor, lucrurile stau destul de asemnănător. Desigur nu putem vorbi despre tendinţa folosirii obiectelor lucrate manual sau de către artizani. În schimb, o cadă de baie veche renovată, din fontă, pe picioare cu lucrătură, poate fi piesa de rezistenţă a unei băi contemporane. Natura la interior se poate regăsi nu numai în modelele vegetale ale plăcilor ceramice şi aranjamentele de natură moartă (scoici, melci, pietre) dar, în primul rând, prin aducerea în sala de baie a plantelor iubitoare de umezeală şi deschiderea către exterior.

O tendinţă de mare actualitate şi care se regăseşte în numeroase cercetări se referă la ecologie. În cazul băii, aceasta se referă la reducerea consumului de apă şi este implementată sub formă de diferite soluţii în cazul robinetelor şi bateriilor.

Top 7 tendinţe noi pentru 2021

Se poate spune că pandemia a adus cu sine accentuarea tendinţelor care deja se făcuseră simţite în conceptele băii moderne. Într-adevăr, obligaţia de a sta mai mult acasă presupune o folosire mai accentuată a băii. Pe de altă parte, locatarii aşteaptă de la spaţiul băii acea oportunitate de a se relaxa şi remonta în mod special, de a-şi găsi un echilibru mental prin facilităţile pe care le poate oferi baia,

Pot fi identificate însă şi câteva tendinţe specifice.

Piatră naturală, în special marmură

De câţiva ani, marmura este tot mai apreciată în designul de interior. Atât prin calităţile sale cât şi prin faptul că face o combinaţie excelentă cu alama, alt material în creştere în soluţiile adoptate de designeri.

Băile contemporane au împrumutat multe elemente din băile turceşi -hamamuri- , în special pe partea de wellness şi lifestyle iar această tendinţă se va amplifica şi în 2021

În ceea ce priveşte baia, amenajările cu marmură oferă prin textura şi nuanţele sale specifice de rubiniu şi verde o soluţie estetică de mare eleganţă şi efect. Striațiile grafice și culorile pietrei devin în esență artă. În plus, soliditatea materialului oferă ideea stabilităţii şi siguranţei aşteptată acum de cei mai mulţi oameni. O cadă din piatră neagră precum și o paletă de culori complet neutre creează o oază liniștitoare.

Plecând de la aceste idei, în 2021 se vor folosi în designul băilor plăci de marmură de dimensiuni mari care să se întindă pe un întreg perete. Precum şi obiecte sanitare din piatră naturală dintr-o singură bucată.

Cada face baia

Una dintre întrebările puse deseori de proprietarii care îşi renovează baia sau în cazul caselor noi este “Cadă de baie sau cabină de duş”. În cazul băilor de dimensiuni mici, odată cu evoluţia tehnologică şi soluţiile de cabină de duş tip “walk in”, probabil că o idee bună este de a se renunţa la una dintre cele două variante, în funcţie de stilul de viaţă al beneficiarului.

Baie în stil industrial.

În cazul băilor de dimensiuni mari, aşa cum sunt tendinţele actuale, se va merge pe ambele variante. În designul băilor anului 2021, cada va fi de multe ori plasată central. Deseori va reprezenta chiar piesa de rezistenţă a încăperii.

Dotări suplimentare de wellness

Cum sălile de baie vor fi de dimensiuni mari, se creează posibilitatea adăugării unor soluţii wellness care vor viza exact ideea de relaxare. Se poate apela deasemenea la o saună, duşuri cu hidromasaj, terapie prin lumină colorată sau aromoterapie. Cabinele de saună pot fi acum destul de mici iar ca preţ sunt foarte abordabile.

Sistemele de sonorizare devin importante. Muzica este un factor important de înlăturare a stresului şi poate fi lesne asociată cu stilul de viaţă al băii.

Covor de dimensiuni mari

Deja am menţionat tendinţa preluării în baie a unor elemente specifice livingului. Între aceste şi covorul. Dar dacă până acum, din cauza umidităţii din baie, erau folosite covoraşe, acestea având şi rolul de ştergere de apă a picioarelor, anul 2021 vine cu o schimbare, prin care, din nou, esteticul şi confortul trec în prim plan. Se vor purta în baie covoare de dimensiuni mari, plăcute la atingere.

Între acestea vor putea fi şi cele lucrate manual precum şi cele de epocă, toate având modele şi nuanţe elegante

Oglinzi

Oglinda în baie este un accesoriu funcţional obligatoriu. În etapa actuală, după cum am arătat, tendinţa este pentru băi mai mari, atât ca suprafaţă cât şi ca înălţime.

Dar schimbarea dimensiunilor băii sau o baie nouă nu este chiar la îndemână. Oricum, acest demers ar însemna bugete mari la dispoziţie şi şantiere incomode. O soluţie ieftină de mărire a spaţiului este cu ajutorul oglinzilor.

Anul 2021 va aduce în interiorul băilor mai multe oglinzi. Şi în acest caz, esteticul va fi important. Pot fi folosite nu numai oglinzi funcţionale şi minimaliste ci şi oglinzi cu rame elegante şi chiar oglinzi de epocă.

Plante de dimensiuni mari

În 2021 băile vor avea nevoie de detalii verzi, acestea aducând cu sine un sentiment de reînnoire. Sunt deja identificate mai multe specii de plante cărora le place umiditatea şi nu au neapărată nevoie de soare. Acestea pot fi folosite deci în baie.

Anul 2021 va aduce cu sine plante în baie de acest fel dar de dimensiuni mai mari.

Deschidere nemijlocită către natură, deschideri vitrate largi

Se ştie că la o vilă clasică pentru o familie, livingul, diningul şi bucătăria sunt plasate la parter. La etaj se găsesc dormitoarele şi baia sau băile. Lucrurile s-au schimbat iar pandemia a adus cu sine noi stiluri de viaţă.

Acum legătura cu natura pare unul dintre cei mai importanţi factori. Pe de altă parte, intimitatea este privită în mod deosebit.

Casă nouă în apropiere de Cluj. Proiect: Filofi şi Trandafir Architecture

Astfel mulţi care îşi vor face o casă nouă, în special în mediul rural, îşi vor proiecta baia la parter. De aici se poate ieşi direct în grădina în prelungire.

Lumina naturală este un factor de mare importanţă la interiorul locuinţei în situaţia în care suntem obligaţi să stăm mai mult acasă. Este valabil şi în cazul sălii de baie.

De aceea, baia va avea deschideri vitrate largi pentru a asigura pătrunderea luminii naturale. Precum şi a oferi oportunitatea legăturii permanente cu mediul înconjurător.

Cada de baie la mansardă poate oferi o senzaţie foarte plăcută,şi anume, de a avea contact cu natura şi mediul îmconjurător şi de a avea în acelaşi timp şi intimitate. Soluţia este dată de ferestrele tip Velux, care sunt orientate mai mult spre cer, datorită înclinaţiei acoperişului.

La fel se va proceda şi în cazul băilor din apartamentele de la etaje. Vederile panoramice ale împrejurimilor sunt deosebit de reconfortante.

Foto: Pinterest, Archilovers. Shutterstock, Messe Koln

2 thoughts on “Tendințele privind designul băilor pentru 2021

Comments are closed.