Mai, luna florilor: cireşi înfloriţi din Grădina Japoneză

Floarea de cireș japoneză, cunoscută, de asemenea, sub numele de Sakura, ocupă un loc special pentru japonezi.

Sărbătoarea înfloririi cireşului în Japonia

Înflorește în Japonia la începutul primăverii, iar florile pomului sunt mici, în nuanțe de roz deschis sau de alb și iubesc locurile însorite. Nu sunt similare cu florile cireșilor obișnuiți, deoarece foarte rar dau roade, însă sunt deosebit de frumoase.

Sărbătoarea cireşului înflorit în Japonia. Foto: Mahar.ro

De altfel, floarea de cireş este considerată simbol al vieții scurte a oamenilor, în special a samurailor din vremurile de odinioară. Pe timp de primăvară, acest arbore este acoperit de o coroană impresionantă de petale de flori.

Foto: Pinterest

Frumoasa cunună de flori nu stă în copac prea mult timp, astfel că, încetul cu încetul, își scutură petalele pe jos, mutând spectacolul de culori pe sol, unde formează un splendid covor rozaliu. Perioada în care înfloresc cireșii este o mare sărbătoare în Japonia. Grădinile sunt luate cu asalt de localnici și de turiști deopotrivă, care vin în număr mare să se bucure de frumusețea delicatelor flori. Această activitate poartă numele de hanami

Grădina Japoneză

Din fericire pentru noi, nu este neapărat nevoie să mergi până în Ţara Soarelui Răsare pentru a te bucura de cireşii înfloriţi şi de sărbătoarea hanami .

În Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău se găsesc cireşi floriferi donaţi chiar de împăratul Japoniei. Desigur, nu numai cireşii autentici japonezi dau şarmul locului ci şi întreaga vegetaţie şi amenajările din această zonă.

Anul acesta cireşii de aici au înflorit odată cu serbătorile Pascale şi cu vremea frumoasă. Astfel Grădina Japoneză (ca şi toate parcurile) au fost luate cu asalt de bucureşteni împreună cu numeroşi asiatici (probabil japonezi), care se fotografiau cât era ziua de lungă sub superbii cireşi înfloriţi.

Nu ştiu dacă tinerii vizitatori români sunt la curent cu recomandările pentru activităţi hanami. Ei au venit însă din proprie iniţiativă cu pături şi s-au desfătat în acest decor, încărcat de spiritualitate şi romantism. Acum, florile au început să cadă iar covorul roz realizează o ambianţă extraordinară cu verdele proaspăt al ierbii.

Este un loc ideal pentru relaxare, şi nu numai pentru tineri. Este şi cel mai bun loc pentru activităţi de tip yoga.

Parcul înverzit

Dar nu numai Grădina Japoneză este o atracţie în Parcul Herăstrău care acum este înverzit şi înflorit.

Vegetația parcului este formată dintr-o varietate de specii de arbori și arbuști foioși (arţari, frasini, plopi, salcii, tei). Dar și rășinoși (buxus, juniperus, taxus, forsythia, filadelfiu, spirea, lonicera). De asemenea, în parc se găsesc și arbori protejați. De exemplu, stejarul lui Tagore, plantat în anul 1961 cu ocazia sărbătoririi centenarului nașterii lui Rabindranath Tagore

Flori în Grădina Japoneză

În parc crește un unicat dedrologic, o varietate a salcâmului japonez cu ramuri plângătoare și frunze pătate cu alb. Deoarece era necunoscut în literatura de specialitate și a fost descris pentru prima dată de specialiști din România a primit numele de Sophora japonica Bucuresti.

Şi desigur, sunt terasele cochete, restauratele pe malul lacului, locurile speciale de joacă pentru copii (Insula copiilor), Roata Mare, terenuri de tenis, yahting, bărci, vaporaşe, statui semnate de mari artişti, sunt numai unele dintre atracţiile pe care le oferă parcul.

Foto: Ion Diamandi