Cum amenajăm locuinţa după principii tradiţionale Feng Shui

Este foarte important să fiţi compatibili cu propria dvs. casă. Amenajarea unei locuinţe (garsonieră, apartament, casă, vilă) sau a grădinii după principiile tradiţionale Feng Shui este un mod de a crea spaţii echilibrate, armonioase, care să-i ajute pe locatari, în primul rând, să se relaxeze, să se simtă bine în propria lor casă şi să aibă diverse beneficii: prosperitate, fericire, noroc.

Când intrăm într-o locuinţă, ne putem da seama dacă o casă este armonioasă, relaxantă, călduroasă, primitoare sau, din contră, nearmonioasă, stresantă sau respingătoare. Unii proprietari spun despre casele lor că sunt chiar norocoase. Alţii dimpotrivă, vor să se mute cât mai repede din acel loc. Cum ne putem da seama de aceste lucruri? Simplu! Simţind energia din interior! Este adevărat că unii o pot face mai mult, iar alţii mai puţin…

Când şi unde se aplică principiile Feng Shui

Designer Maria Dulhan ne prezintă în cadrul unui interviu, mai multe principii Feng Shui şi cum pot fi acestea aplicate în amenajarea caselor, atât la interior cât şi la exterior.

Este de remarcat că principiile Feng Shui pot fi aplicate atât unei locuinţe noi neamenajate sau uneia care se amenajază de la zero. Deasemenea şi unei locuinţe gata amenajate, în care se identifică problemele existente şi apoi se încearcă remedierea lor. Feng Shui reprezintă o tradiţie a poporului chinez şi merită a fi aplicată întrucât se bazează pe o experienţă milenară.

Tradiţiile noastre

Numeroase din aceste principii/reguli/recomandări se bazează pe bunul simţ. Ele se regăsesc sub o formă sau alta şi în alte tradiţii asiatice, şi nu numai.

Şi în frumoasele tradiţii româneşti (între care, din păcate,  multe sunt ignorate, uitate, ba chiar eliminate) se regăsesc multe aspecte sănătoase, în deplină concordanţă cu mediul înconjurător şi cu bunul simţ, uneori extrem de asemănătoare cu principiile Feng Shui. Dintre acestea se pot enumera: folosirea materialelor naturale în construcţia şi amenajarea casei (lemn, var, pământ etc.), găsirea apei pentru săparea fântânii, dispunerea obiectelor şi aranjamentele din încăperi, icoanele, aleile şerpuite, acoperişurile în mai multe ape, etc.  De aceea se recomandă folosirea simbolurilor tradiţionale locale, paternul bioenergetic funcţionând cel mai bine în acest caz.

Ne referim aici la casele vechi româneşti şi privind modul cum au fost amplasate în teren, poziţia anumitor obiecte din locuinţă (pat, masă, război de ţesut, ferestre etc.), culorile folosite la decor, formele acoperişurilor, poziţia lor în raport cu locuinţele din împrejurimi etc.

Mediul înconjurător, terenul, grădina

Orice spaţiu, privit la nivel micro (o încăpere) sau macro (o construcţie), este împărţit în zone de influenţă. În aceste zone este necesar să fie echilibrate cele cinci elemente de bază: foc, pământ, lemn, apă, metal. Când ne decidem asupra construcţiei unei case, în primul rând alegem zona şi pe urmã terenul, stabilind ulterior poziţia acesteia. Dacã în trecut aceste alegeri erau uşor de fãcut, acum ne este din ce în ce mai greu. Drept dovadã stă opţiunea oamenilor de a-şi construi locuinţe la distanţe mari faţã de serviciu. 

Viaţa din ce în ce mai complexã ne determinã sã alegem poziţia casei în funcţie de reglementãrile urbanistice existente. Deasemenea în funcţie de resursele financiare pe are le avem. De cele mai multe ori facem multe compromisuri dãunãtoare vieţii şi sãnãtãţii noastre. Înainte de a alege terenul pe care veţi construi casa, este indicat sã cunoaşteţi factorii de risc zonali la care vã veţi expune dupã construcţia acesteia.

Amenajarea unei grădini sau a unei case în stil Feng Shui presupune o analiză a  calităţii energiei  din spaţiul respectiv. Acest lucru înseamnă evaluarea curgerii energiei determinată de factorii de mediu (amplasarea camerelor şi a mobilei pentru  spaţiile interioare şi a formelor de relief sau a clădirilor învecinate  pentru spaţiile exterioare).

Factorii de risc zonali  sunt: clima din zona respectivã, calitatea aerului şi a apei,  zgomotul – una dintre marile probleme contemporane, poluarea chimicã sau eventualele depozite cu deşeuri, fenomenele electrice (cabluri subterane de înaltã tensiune, linii de înaltã tensiune, antene GSM, emiţãtoare radio, televiziune, instalaţii radar etc.), radioactivitatea: atenţie la materialele radioactive din zonã şi la emanaţiile din sol.

Cum alegem terenul casei

Forma terenului pe care construim o casă are un impact major asupra locatarilor. Aceasta ne poate da indicii importante privind fluxul energetic și prin urmare modul în care locatarii vor fi influențați.

Terenul cu formă pătrată sugerează stabilitatea și este formă ideală pe care se poate construi orice locuința.

AMEE121

Terenul în formă de dreptunghi este iarăși o alegere bună pentru construirea casei. Energia  își găsește echilibrul atâta timp cât terenul nu este foarte strâmt.

Forma triunghiulară a terenuluinu este un teren favorabil. Aceasta deoarce energia benefică devine dezechilibrată și vor fi afectați anumiți membri ai familiei.

Locuințele şi terenul în formă de L nu sunt recomandate. Energia bună  va fi în acest caz dezechilibrată, deci nefavorabilă.

Lucruri de evitat atunci când ne cumpărăm sau construim o casă

O casă sau o clădire construită într-o intersecție în formă de T poate avea efecte negative. Mai ales dacă traficul este foarte intens. Însă, dacă traficul este foarte redus, locatarii nu vor fi afectați. Pentru a diminua efectele negative, se pot planta arbuști înalți care blochează accesul energiei negative către casă.

Reguli pentru amenajările de exterior

Scopul regulilor Feng Shui este de a ne preveni asupra perturbărilor şi modificărilor pe care mediul înconjurător (casele, obiectele, peisajele, formele) le poate avea asupra circulaţiei armonioase a energiei. Este bine să fim atenţi la ceea ce există în jurul nostru atunci când cumpărăm, construim sau amenajăm o locuinţă.

Una este să avem o locuinţă şi o grădină de minim 300-400 mp, să fim înconjuraţi de arbuşti, verdeaţă, locuinţe frumoase, cu forme rotunde. Şi alta este să fim înconjuraţi de terenuri lăsate în paragină. Sau care se află în vecinătatea unui cimitir, a unui spital etc.

Amenajările şi decorurile obţinute trebuie să placă celor care locuiesc în spaţiul respectiv, să îi energizeze. O deosebită atenţie trebuie acordată ordinei. Aceasta atât în încăperi cât şi în interioarele dulapurilor, sertarelor etc. În cazul contrar, dezordinea afectează calitatea vieţii deoarece emană o energie negativă. Apa se va regăsi întotdeauna în faţa casei, nu în spatele său. Uşa de la intrare va fi bine luminată tot timpul. Tot ca şi reguli generale de amenajare, se recomandă folosirea materialelor naturale şi cât mai puţin mobilier. Deobicei amenajările de tip Feng Shui sunt mai degrabă în stilul minimalist).

Formele rotunde sunt cele mai indicate dacă se pot integra în spaţiul respectiv, fără nici o forţare. Altfel pierzându-se echilibrul şi armonia, regulile de bază ale Feng Shui-ului. Se recomandă din plin folosirea ca decoraţiuni a amintirilor şi cadourilor, acestea generând energii pozitive, precum şi a simbolurilor. Acestea pot fi atât cele specifice Feng Shui, cât şi cele apropiate de cultura noastră (icoane, vaze, ceramică etc.).

Animalele aduc întotdeauna linişte, pace şi echilibru în locuinţe. Pe de ală parte, grădina este deosebit de importantă, ea fiind “responsabilă” cu energia în casă.