Imobilul cu volumetrie monumentală în stil neoromânesc din strada Aurel Vlaicu nr.19, al cărui arhitect a fost Petre Antonescu, a aparţinut marelui om politic Vintilă Brătianu, fiind locuinţa acestuia. În prezent este clasat monument istoric grupa B casă din 1912. Somptuoasa Vila Brătianu este locul în care România şi-a dat acordul de a intra în Primul Razboi Mondial, alături de Antanta.
Concepută sub forma unui ansamblu de vile ce înconjoară un parc public, inspirată după mai multe modele occidentale dintre care amintim Parcul Monceau de la Paris, marea majoritate a vilelor aparținând lotizării din care face parte și Vila Brătianu au fost realizate în perioada 1910-1914 în stilul eclectic şi stilul neoromânesc, aflat încă la începuri. Sunt locuinţe particulare tip vile luxoase, ridicate de personalităţi marcante ale burgheziei bucureştene.
Într-un context european acest ansamblu poate fi încadrat în curentul The Park Movement, apărut în Anglia în perioada industrializării oraşelor.
Ceea ce este special în cazul Vilei Brătianu, este faptul că atât volumetria cât şi planimetria au înregistrat foarte puţine modificări pe parcursul celor 100 de ani de când a fost ridicată. Pe lângă compartimentarea interioară neschimbată, în fostele saloane principale au fost păstrate de-a lungul timpului într-o stare foarte bună, uşile cu ochiuri de geam sablat, lambriurile şi plafoanele din lemn, candelabrele de alamă, biblioteca şi diverse corpuri de mobilier originale.
Renovarea casei a implicat şi înlocuirea învelitoarei vechi folosindu-se soluţia ţiglelor ceramice tip solzi maro închis cu tăietură rotundă propusă de TONDACH România, care s-au potrivit cel mai bine cu acoperişul originar.
Povestea marelui om politic şi a casei
Ion C. Brătianu, a fost de profesie inginer, având studiile făcute la Paris. A devenit una dintre figurile marcante ale Partidului Naţional – Liberal, succedând fratelui său Ionel Brătianu la conducerea acestei formaţiuni politice. Ministru de Finanţe în 1916-1917 şi 1922-1926, preşedinte al Consiliului de Miniştri în 1927-1928, Vintilă Brătianu a fost principalul teoretician economic şi financiar al partidului său. În perioada 1907-1910, este primarul general al Capitalei putând fi considerat unul din autorii morali ai proiectul de parcelare al fostei Grădini Ioanid, unde pe unul din loturi îşi va construi propria vilă.
În perioada 1911-1912, Vintilă Brătianu cumpără prin licitaţie publică, lotul nr. 25 din Lotizarea şi Parcul Ioanid, o parcelare realizată de primăria oraşului Bucureşti în perioada 1909-1910, numită Blocul de Vile şi Grădina Publică Ioanid.
Parcelarea Ioanid
Municipalitatea va realiza un plan de parcelare numit Parcelarea fostei Grădini Ioanid, va trasa primul tronson al B-dului Dacia între str. Polonă şi str. Ţărani, şi va deschide str. Dumbrava Roşie. Noutatea constă în faptul că pentru prima dată o astfel de lotizare se realizează după un Regulament de licitaţie numit Condiţiuni de vânzare şi un Regulament de construcţie numit Condiţiuni de construcţiune în blocul de vile dintre stradele G.C.Cantacuzino (astăzi str. Polonă) şi Ţărani (astăzi str. Aurel Vlaicu).
Concepută sub forma unui ansamblu de vile ce înconjoară un parc public, inspirată după mai multe modele occidentale, marea majoritate a acestor vile au fost realizate în perioada 1910-1914 în stilul eclectic şi stilul neoromânesc, aflat încă la începuri. Clădirile construite în această lotizare sunt locuinţe particulare tip vile luxoase, ridicate de personalităţi marcante ale burgheziei bucureştene.
Alegerea arhitectului Petre Antonescu pentru realizarea vilei nu este întâmplătoare, el fiind şi autorul caselor fratelui proprietarului, Ion. I.C.Brătianu, din str. Biserica Amzei nr. 3-5 şi în perioada 1905-1912, a renovării şi extinderii conacului de la Florica, proprietate a familiei Brătianu situat în comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş.
Ca mai toate casele oamenilor politici,Vila Brătianu a fost naţionalizată de regimul comunist, apoi a fost o vreme Ambasada Statelor Unite iar după revoluţie a fost retrocedată familiei. A fost renovată şi a intrat în circuitul civil.
Volumetrie, faţade
Vila Vintilă Brătianu cu o suprafaţă construită de 1100 mp, are o volumetrie fragmentată şi monumentală, fiind formată din 2 corpuri de cladire – vila propriuzisă – cuprinzând un corp impozant ce grupa funcţiunile principale, legat de un corp secundar mai puţin înalt ce adăpostea dependinţele şi fostul garaj.
Realizată în stilul neoromânesc, plastica arhitecturală abordată de arh. P. Antonescu constă într-o nouă interpretare a formelor arhitecturii tradiţionale româneşti. Astfel, volumetria clădirii este asemănătoare cu cea a unei cule de sec. 18 din Ţara Românească. Toate faţadele sunt zugrăvite în alb, au un soclu tratat rustic, placat cu piatră de Ruşchiţa şi o cornişă decorată cu o friză de ocniţe şi motivul funiei împletite.
Faţada principală este dominată de intrarea amplasată descentrat, subliniată de o arcadă în acoladă sprijinită pe coloane scunde de piatră şi adăpostită de o copertină cu geometrie apropiată de cea a acoperişului. Amplasate în axul faţadei cele patru ferestre semicirculare de la etaj terminate cu arcade unite completează armonios compoziţia.
Faţada laterală se remarcă prin prezenţa logiei de la etajul 1 amplasată exact în poziţia pe care o au logiile culelor de sec. 18 din Tara Românească. Păstrează aceleaşi proporţii cu ale acestora.
Faţada posterioară este tratată mai simplu. Se evidenţiază prin jocul acoperişului fragmentat şi prin volumul scos în rezalit. Acesta marchează ieşirea din fosta sufragerie pe o amplă terasă. Acoperişul are o învelitoare din ţigle solzi, smălţuite în culori de brun-verzui.
Corpul anexă este conceput în acelaşi stil neoromânesc cu corpul principal. În plastica faţadelor se regăsesc anumite elemente decorative de la corpul principal.
Interioarele
Interioarele clădirii sunt organizate după tipologia interioarelor vilelor luxoase eclectice construite la sfârşitul sec. 19 şi începutul sec. 20:
Parterul are funcţiune de reprezentare. Cuprindea în jurul unui hol central în care se găseşte amplasată şi o scară monumentală de lemn, biroul, biblioteca, salonul şi sufrageria. În partea de sud a parterului funcţiona zona de servicii: bucătăria, sufrageria servitorilor, un oficiu, etc.
Etajul constituia zona de noapte a locuinţei. Era formată din 3 dormitoare, dressing, baie. Spre sud în zona de servicii se găseau dormitorul guvernantei, spălătoria şi o mică bucătărie.
Din punct de vedere al decorului interior, partea cea mai interesantă se întâlneşte la zona centrală a parterului şi holul din etaj.
Finisaje
Finisajele folosite sunt preţioase. Vestibulul de intrare prezintă o pardoseală din piatră cu intarsii de mozaic roman. Pereţii sunt placaţi cu lambriuri înalte de 2m care aveau şi funcţiunea de cuier. Plafonul are forma unei bolţi cilindrice simple.
Holul central are o pardoseală din parchet de stejar. Pereţii sunt placaţi numai pe o latură cu un lambriu din stejar de înălţime de 1,70m. Plafonul casetat este din lemn sculptat cu mici elemente neoromâneşti.
Casa scării se deschide către holul central şi adăposteşte o scară monumentală din lemn, desfăşurată în trei rampe. Pereţii laterali ai scării sunt placaţi cu un lambriu din stejar cu înălţimea de 1,36m. Plafonul este casetat cu profile din stuc. În partea superioară a pereţilor, casa scării este delimitată de o friză de asemenea din stuc cu motive neoromâneşti.
Biblioteca prezintă o pardoseală din parchet din stejar, perimetral pe înălţimea camerei, un mobilier – bibliotecă din lemn de stejar băiţuit. Plafonul este casetat realizat de asemenea din lemn de stejar băiţuit.
Biroul comunică cu biblioteca, nu a mai păstrat decoraţii sau mobilier original în afara unui profil perimetral la plafon. Pardoseala este din parchet de stejar.
Decoraţii şi stil
Salonul, piesa de rezistenţă a parterulu este realizat într-un stil eclectic de factură franceză. Prezintă un parchet ornamental cu esenţe de stejar şi nuc. Deasemenea, pereţi cu panouri cu profile din stuc şi un plafon bogat decorat de asemenea cu stucaturi de ipsos. Central pe cele două laturi lungi ale salonului se află o oglindă cu ochiuri pătrate prinse în bumbi de alamă. Vizavi este poziţionat un şemineu din marmură.
Sufrageria are un parchet din stejar. Pereţii sunt placaţi cu un lambriu de înălţime 1,50m în care sunt inserate şi piese de mobilier (un bufet mare şi două bufete mai mici). Plafonul este constituit dintr-o boltă cilindrică simplă.
În zona principală a locuinţei din corpul principal, atât la parter cât şi la etaj este de remarcat tâmplăria realizată din lemn masiv de stejar băiţuit culoare închisă cu tăblii. Deasemenea, galeriile ferestrelor de la dormitoare concepute în acelaşi model cu tăbliile uşilor.
Având în vedere imaginea întregului ansamblu arhitectural, cât şi păstrarea în mare parte a aspectului original, Vila Vintilă Brătianu, reprezintă o mărturie vie despre o epocă de înflorire şi prospeţime a oraşului . Deasemenea, despre un mod de viaţă occidental, demonstrând gusturile rafinate ale proprietarului şi competenţa arhitectului.