Proiect de casă în stil neoromânesc cu etaj şi mansardă

Prezentăm un nou proiect de casă în stil neoromânesc, ceva mai mare, datorită dezvoltării sale pe înălţime. Oarecum impropriu caselor în stil neoromânesc, proiect de casă, denumit Piscul lui Bogdan, atât după numele clientului cât şi înălţimii sale, prevede o construcţie cu parter, etaj  şi mansardă. Proiect casă conceput de arh. Adrian Păun prevede o suprafaţă construită de 118 MP, aceasta  putându-se înscrie într-o suprafaţă relativ mică, de 10,5 ×14,2 MP.

Suprafaţa desfăşurată este de 335 MP iar cea utilă de 235 MP, desigur tot datorită celor trei niveluri ale casei. Înălţimea la streaşină este de 7,10 M iar cea la coamă 10,10 M. Aceasta determină încadrarea în categoria de case înalte pentru locuinţele unifamiliale.

Stilul neoromânesc

Stilul neoromânesc este un stil de arhitectura propriu țării noastre, dezvoltat la sfârșitul sec. XIX și începutul sec XX, despre care putem spune că este un stil orășenesc. Acesta a fost însă preluat și în mediul rural, punctual prin realizări de excepție (conace boierești), sau pe scară mai largă, dar mai puțin elaborat/dezvoltat.

Este o combinație de stil brâncovenesc și stil tradițional, plus câteva alte elemente. În aceasta combinație intră nu doar elemente decorative ale stilului tradițional ci și elemente funcționale. Ca exemplu poate fi dată prispa/pridvorul, ce au fost interpretate într-o manieră nouă.

Casa pe care v-o prezentăm ajunge să pară mare datorită dezvoltării pe înălțime, pentru că altfel are o amprentă mică la sol după cum se observă din datele tehnice.

Dispunerea funcţiunilor pe niveluri

Parter: pridvor, antreu, camera de zi, bucătărie, birou, terasă acoperită, baie, grup sanitar, scară

Etaj: hol, trei dormitoare, baie, dressing, loggie.

Mansardă: camera de zi, bucatarie, dormitor, baie

Împărţirea interioară

Parterul cuprinde zona de zi, cu living, bucătărie și birou. Acestea sunt dispuse în așa fel încât să ofere o permisivitate și confort maxime. Biroul este imediat lângă intrare, iar bucătăria și livingul sunt spre spate, deschise ambele către terasă.

Etajul cuprinde zona de noapte cu trei dormitoare. Unul are un dressing dedicat, plus un dressing comun pentru alte două dormitoare.

Mansarda a fost gândită ca un apartamnet în sine. Aceasta are în compunere camera de zi, bucatărie și dormitor, accesut facându-se pe aceași scară comună (din motive economice).

Mai există și un subsol partial unde s-a prevăzut o cameră tehnică, un spațiu de depozitare și o cămară.

Materiale de construcţie

Fundaţiile casei sunt de tip grinzi liniare de beton armat. Structura subsolului, parterului şi a etajului sunt realizate din cadre de beton armat. Structura mansardei este realizată din lemn uscat și tratat.

Învelitoarea casei este în mai multe ape, din ţiglă ceramică cu acoperire de rocă vulcanică. Panta acoperişului este de 30˚, ceea ce confirmă şi ea, în afară de criteriul estetic, alegerea soluţiei cu ţigle ceramice.

 Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală. Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.

Randări: arh. Adrian Păun