Casa Bosianu, ascunsă vederii, păstrează încă şarmul Bucureştilor de odinioară

Găsim arhitectură medievală de tip occidental în peisajul autohton? Categoric da! Însă, în afară de spaţiul transilvănean, influenţat major chiar în tipul de cultură occidental, în centrele oraşelor de aici regăsindu-se  cel mai adesea catedrale şi biserici în stil gotic (Cluj, Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Brașov, Sebeș, Bistrița, Reghin etc), în alte zone, cum este şi Bucureştiul, regăsim stilul gotic sau elemente din acest stil (ancadramenete de ferestre, portaluri şi chiar decoraţiuni de tip rozetă) în cazul unor clădiri gen castel  sau palat realizate în stil eclectic, aşa cum este obiceiul locului.

Arhitectura medievală de tip occidental, prezentă în peisajul autohton

Prezenţa stilului medieval de tip occidental  completează în mod fericit peisajul architectural autohton, adăugând o notă specială de istorie în acest spaţiu, caracterizat de prezenţa unei multitudini de stiluri.aceasta mai cu seamă în Bucureşti, unde, datorită istoriei sale relativ tinere elementul medieval este destul de restrâns.

Întâlnite în special la construcţiile de tip palat sau castel, caracteristicile arhitecturii medievale de tip occidental (stilul neogotic) se disting prin masivitatea dată de materialul de construcţie – piatra , precum şi prin parterul înalt, turnurile de observaţie cu creneluri.

În Capitală sunt câteva clădiri în stil neogotic – Casa Universitarilor (Librecht-Filipescu), Palatal Kreţulescu, reşedinţa Ilie Niculescu-Dorobanţu, dar cea mai renumită este Caru cu Bere. O casă mai puţin cunoscută este Casa Bosianu.

Casa Bosianu, unde s-a pregătit actul Unirii

O străduță mică în spatele Parcului Carol, ca multe altele din zonă păstrează aspectul Bucureștiului de dinainte. Este una dintre zonele orașului vechi care au scăpat de demolările ceaușiste, probabil şi din cauză că nu este foarte expusă vederii trecătorilor ca în cazul celor din centrul oraşului. În apropiere se găseşte frumoasa casă Bosianu, încărcată de istorie.

Casa, în stil neogotic, a aparținut lui Constantin Bosianu, primul decan al Facultății de Drept din București. Arhitectul ei este Luigi Lipizer (același arhitect care a proiectat Casa Librecht-Filipescu, actualul restaurant Casa Universitarilor, tot în stil neogotic), a fost construită între anii 1853 și 1859, la vreamea când Parcul Carol nu exista.

Constantin Bosianu provenit dintr-o familie boierească, a fost unul dintre marii susținători ai lui Alexandru Ioan Cuza. A ocupat numeroase funcții în conducerea noului stat român (premier al României, director al Ministerului Justiției şi decan al Facultăţii de Drept din Bucureşti) și în 1879 ajunge să fie primit ca membru în Academia Română.

Povestea casei este și ea specială deşi mai puțin cunoscută. În timpul Războiului Crimeiei, Bosianu a cerut arhitectului  Luigi Lipizer să îi ridice o locuință pe moșia sa din acea zonă. Se pare că aici s-ar fi pregătit, în secret, actul Unirii de la 1859. Înaintea alegerilor din 24 ianuarie, se pare că aici însuşi domnitorul Cuza a fost găzduit în vila Bosianu, singura care-i putea garanta siguranța. Zona în care se găseşte casa este plasată după coama dealui pe care se găseşte parcul.

Imobilul a devenit reședința președintelui Consiliului de miniștri ai României pe durata guvernului Bosianu în anul 1865. Se pare că din acea perioadă a fost creată frumoasa bibliotecă existentă și acum în imobil. După moartea proprietarului clădirea a fost preluată de stat și a ajuns în cele din urmă în patrimoniul Institutului Meteorologic. Până la construirea pavilioanelor speciale pentru Institutul Meteorologic, Casa Bosianu i-a servit drept sediu.

Din cauza cutremurelor din 1940 și 1977, casa a suferit diverse stricăciuni, a fost restaurată de arhitectul Octav Dimitriu în anul 1992, dar în prezent este una dintre casele boierești prea puțin cunoscute publicului pentru că dincolo de faptul că este acoperită de vegetație cea mai mare parte a anului, intrarea în ea se face din strada Cuţitul de Argint doar la ocazii speciale și cu aprobări. Oricum aici este o staţie meteorologică iar înăuntru birouri ale Institutului Meteorologic. Este păcat ca o astfel de clădire cu mare încărcătură istorică şi cu valoare arhitecturală să fie folosită în astfel de scopuri când un muzeu ar fi soluţia evidentă.